1.
Aritmetică simplă
Tragem linii mereu,
facem graficul firelor de nisip,
adunăm și scădem,
socotim ce am dat și ce a rămas
rătăcit în sertar.
Cât târziu mai putem oferi,
câte bucurii am fi putut desena
dimineața dintre noi.
Măsurăm, cântărim
nimicul cristalizat pe pâinea
cea de toate zilele
și la dejun și seara.
Uneori mai găsim o potcoavă
și restabilită presiunea inimii
îmi îmbujorează un zâmbet
desenat cu acuarele,
cum făceam când ne țineam de mână
să trecem strada dintre ani…
2.
Sinceritatea cu grade Celsius
Nu o să-ți spun cum am dat ploii
rezerva mea de lacrimi tăinuite,
dureri pietrificate.
Stropii grei îmi rănesc
intenția de zâmbet,
când mă văd curgând fără rost,
între anotimpuri.
Obrajii-mi nu mai au oglindă,
caută privirea atârnată între
dorință și teama de pustiu.
Singurătatea răzbate ca un strigăt,
pașii uzi pretind o destinație clară
a suferinței plină de sensuri,
de zâmbete zidite, diluate acum,
în starea zilei, ce poate fi de fiecare zi,
tot mai unghiulară
în sinceritatea care tămăduiește
suferința.
Ploaia asta are punctul ei Celsius
și nu se măsoară cu termometrul,
doar cu depărtarea dintre noi…
3.
Cotrobăind prin sertare
Piramida eternității,
cu baza pe sărutul complice
începutului,
când eram muguri
și credeam că floarea te va ține
mereu lângă mine,
anotimp după anotimp,
cu ciorchinii de fructe pe umeri
și lacrimi în șoapte.
Timp răsturnat, energie evadată
din clepsidră,
pașii scurți
șterg amprenta buzelor de sub claviculă…
Niște Eu, niște Tu,
rătăciți în pădurea de ceață,
o poveste uitată,
ar fi durut prea mult, dacă o exersam
și ne bucuram să o închidem în sertare,
prea triste…
4.
Să punem de-o poveste
N-aș fi crezut că nebunia blândă
își face culcuș sub umărul stâng,
te amăgește să o iubești,
spunând mormane de minciuni
despre neputințele tale,
ca să le iei drept trofee,
să faci liniște printre frici
și-ți propune fericirea ca exercițiul
tăcerilor prelungite.
Orice e mai bine decât nimicul,
trepte lipsă până la capăt…
În cercul strâmt, care se închide
cu fiecare tristețe,
sunt liberă să desenez
cireșii sau merii în rochie de bal cu parfum la rever.
Fără primăvară, cum ar fi iubirea?
Îndrăgostiților le-ar lipsi castanii
cu lumânările lor aprinse, în strai de sărbătoare,
poezia la colțuri de stradă,
măturată dimineața de truditori ai gândului,
pe toboganul deșertăciunii,
unde nimic nu șterge singurătatea,
să-mi lumineze privirea.
În camera de la ziuă, te tot aștept
să punem de-o poveste
pentru copilul ce-am fost…
5.
Clopotul
De mult n-ai mai vorbit cu mine,
Doamne…
Nici clopotul nu l-am mai tras
în liniștea pașilor triști.
Aveau protecția iubirii.
Sunt și eu un trecător cu inima cusută
și multe cicatrici.
O port mai mult în buzunar,
cu frică, să nu se împrăștie în cioburi
inutile și neputincioase.
Am darul tău și cine nu mi-l prețuiește,
nu mă merită.
E iarna sufletelor mici și fără zăpadă,
când trec mirările prin labirintul minții
și mă tot întreb,
de ce e mereu noapte când mă rog?
De ce clopotul nu mai bate în zori,
ca să pășesc pe țărâna curățată,
care mă rabdă,
doar să-mi învăț lecțiile,
ca să încep să zbor,
cu insigna iubirii-n priviri?
Facebook
WhatsApp
TikTok
