1.
Drumul
Cine să știe dacă-ți sunt în gânduri?
Mai sunt femeia frumoasă
cu privirea asortată dorințelor nerostite,
sau gând de primăvară în plină toamnă?
Cu rochia mea cu două degete mai scurtă,
ca vârsta încercărilor,
ascund mirările lumii și liniștea
de după furtună.
Cine să mai știe ce se găsește
în privirea transparentă
unde înainte de orice,
eram început
și asta justifică tot
și mă face să cred că
toate începuturile puteau fi,
hartă și drum bucuriei.
Calea știi bine,
trecea printre stele
și nu era ușor…
să-ți mai rămân
și cât m-am străduit
să-ți fiu, dacă ai fi fost…
2.
Cărări și întrebări
Am arhivat tăcerile dintre noi,
făcuseră muguri
din care creșteau depărtările,
clare imagini despre începuturi,
se prăvăleau
când nu exersam
închiderea cercului.
Era atâta liniște, încât noaptea,
mai aproape de o moarte,
rezistă rece spectator de șoapte.
Pasărea mai are zborul
prins cu lacăt de dorul
oului de a ecloza viață,
minunilor de la târgul,
unde am amanetat priviri
și gânduri despre noi.
Dumnezeu prea bun,
ne lasă să alegem răspunsurile
la întrebările nepuse,
doar să relăm jocul
și să apropiem cărările…
greu de defrișat.
3.
Ultim rod
Mormânt de gânduri, sentimente,
arheologii l-au abandonat
și atunci sărim anotimpurile,
poate o sămânță mai germinează
să mă mai nască,
să-mi mai fie,
să-ți pot fi culoar de zbor,
zbaterea în palma caldă de pe frunte.
Inimă, restartează!
Pune-mi viața de la minus,
crește-mă, să pot drămui și secundele
și pașii,
cu rugăciune să-ți fiu,
să-mi mai exist,
zbatere și dorință înțelepțită,
în genunchi pe frunza ta toamnă
să-mi fiu iarăși vară și rod,
să-ți pot fi bucurie
4.
Rețetă
De la agonie la extaz,
ceva imaginație,
vopsele pentru pictat bucurie,
muzica
îngăduită îngerilor,
răbdare și soarele desenat
în zilele cu ceață.
Eu, tu o poveste răvășită,
cu pagini rupte,
viața cea de toate zilele
tropăind la ușă
și cheile potrivite,
luate de val…
5.
Aritmetică
Am învățat tot:
cum se face adunarea zilelor cu soare,
a cireșelor care-mi îmbujorează privirea
când se compară cu obrajii mei,
scăderea tristeților ascunse după ușa,
cu înmulțirea a două singurătăți
cu sărăcia neiubirii…
cum împărțim durerile și mirările
că am știut tot,
dar am exersat nimicul.
Tragem linie și ne apare
ultimul anotimp,
ca să putem închide cercul
și el o ecuație
fără rest…
Facebook
WhatsApp
TikTok
