1.
Uitând cuvintele
Hai invită-mă la cafeaua din zori,
într-o toamnă de doi,
du-mă în anotimpul perfect,
pentru iubit și tăcut depărtări.
Dă-mi liniștea de după furtună,
când rugăciunea tace
și uită să se mai roage, doar privirile
se mai iubesc, dacă secăm depărtări
și uităm cuvintele…
2.
Cuvinte târzii
Ah, cât aș fugi de cuvintele astea
târzii,
care-mi obturează privirea
și mi se agață de urechi,
podoabe zornăitoare, fără efecte
tandre…
le-aș decupa din poezia sorții
și răsturnată clepsidra,
ai mai avea privilegiul
să te miri și să le-admiri
și acceptându-le,
să mă iubești târziu
și fără rost.
Doar știi, sunt părți din mine
și nu le pot vopsi, decolora
sau arde…
se trec ușor cu privirea,
spre alte zări, din altă soartă,
în care nu devenisem femeie
și mister…
3.
Diferența e un dor
Știu că mă scutești azi,
să-mi fac loc printre impostori de duminică,
în costume încheiate la două rânduri…
m-aș fi ascuns totuși, în buzunarul ceasului
să-l mai pornesc
când rana cântecului meu
sângerează.
Dacă-ai fi fost la un gând distanță,
cu un dor mai aproape,
știu sigur că-mi cuprindeai zbaterea,
ca iar și iar, plecăciunea să-mi fie zbor,
să-mi închei nasturii cu surpriza din vis
și nici o palmă din iubire
să nu se risipească,
sau gândul să nu mai poată fi misterul
dimineților de după insomnii…
4.
Îngăduirea de târziu
Sunt uneori oaza din mijlocul pădurii,
am riduri de atâta așteptare,
săpate în oglinda cerului,
mă agit
în neliniștea dintre două singurătăți,
care se caută.
Pe aici nu mai trece nici un anotimp,
toate au fost pictate
la ora de desen a sorții,
când buchiseam pașii în sus
și–mi pansai genunchii
cu stângăcie tandră.
Copacii se îmbracă a târziu,
și caută melodiile de pe YouTube
să sune a vechi și a romantic.
E iarăși galbenul la modă,
îmbătrânit puțin îmbracă și scoarța de copac
și zilele din noi
în toamnă și mister.
Eu, cu lacrima cerului
fac penitență pentru îngăduirea târziului
dintre anotimpuri…
5.
Semn de întrebare
Am răspunsuri la toate întrebările
nepuse, cu timbrul pe teamă,
îngălbenite pe rafturi,
uitări, mirări, tristeți și uși închise.
Am buzunarele pline cu literele
surde, ce n-au mai scris povești,
și stelele acelea de care-mi agățam privirea
păstrate să le-mpărțim la urmă,
când s-ar fi făcut liniște.
Mai am bucata mea de fericire,
neconsumată,
lasată jos lângă icoană,
s-o miruiești,
dacă ai fi fost să-mi fii
o vara în toamna mea târzie…
și acele vorbe ce au scris poeme
între doi necunoscuți,
de soartă, negociind cu ea
distanțe, temeri și nisipul
lipsă din clepsidră.
Dă-mi întrebările tale, să-mi tai coperta
la târziu și să-mi pictez o dimineață
caldă,
și un ultim semn de întrebare.
Facebook
WhatsApp
TikTok
