1.
Retorică
Ce s-ar fi întâmplat dacă
ți s-ar fi terminat Doamne, lutul?
Ce mai eram eu?
Dar florile și primăvara
și bucuria clipelor care tac,
în interiorul cuvintelor
indecise să nască
iubire?
Dragostea? Da, rămânea,
acoperitoare cerului din care cad
metafore pe umerii
iubiților recunoscători
că simt bucurie,
inventată la nevoie,
să ne apropiem pașii.
Inimile să trudească îngăduitoare,
voluptoase atingeri
colorând priviri inocente…
Dumnezeu, măcar odată a greșit,
când ne-a învățat împărțirea la doi,
am fi rămas suficientul unu,
privit în oglindă.
2.
Ipostaze nostalgice
Poveștile stau în genunchi,
în timp ce în debaraua sufletului,
se adună mormane de tristeți,
ciudate când ne privim în oglindă,
exercițiul depărtării dintre cuvinte.
În lipsa ta, șterg praful de pe prag
cu florile de liliac,
poate primăvara îmi întinde o mână
și te face zburătorul fără trup,
cu zâmbet de lumină,
poate fericirea
este antiteza dintre trecut
și orice ar mai fi,
dacă putem colora tăcerea,
iubind…
3.
Tăceri tămăduitoare
Trenuri lungi,
niște cocori pe șine,
cum nu mai vezi azi,
urnite cu greu, pline cu vești
când îmi trimiteai
gândurile arhivate, despre noi
colindând biserici,
să facem casting de îngeri,
pentru doi.
Era o durere obsedantă
a apropierii de lut,
într-o tăcere tămăduitoare,
poveștile se amestecă,
despre ieri și mâine,
doar mâna pe frunte,
m-ar trezi din visul
ostaticilor fără noapte…
4.
Pe un taler de balanță
Hai surprinde-mă,
aruncă fericirea în mine,
cu nopțile și zilele,
toarnă bucuria flămândă
pe timpul ucis!
Este toamnă iar
și nimeni nu-mi spală versul
cu ploile grele,
apăsătoare depresii,
tratate în doi.
Hai amăgește-mă,
că am găsit formula perfectă,
în care eu și tu
formăm cea mai stabilă substanță,
nedescoperită,
dar posibilă!
E anotimpul greu și-i ducem povara
acumulatelor dureri rostite în gând,
belșugului de doruri păstrate în taină,
până ce devin poeme,
rostite în zilele cu nor și ceață.
Hai aprinde-mi dimineața ca pe o lampă,
fericirea mea singură pe un taler de balanță,
pe celălalt,
mângâie-mi tu,
nopțile rămase!
5.
Fricile
Femeile,
au cele mai mari cearcăne,
în umbra zilelor,
ca într-o eclipsă,
în care negrul e prea mult,
ca în zilele acelea,
din calendarul pământesc,
sau ca sufletul lor,
când se împart toate la doi:
bucurii și tristeți.,
trecut și lipsă viitor…
Când nu mai au zile,
ci doar nopți,
cu frici, neliniști și furtuni la ferestre
și viața se joacă pe o carte,
tot sau anxiarul din vin…
În eclipsa de iubire,
la spitale se tratează alte boli…
poate gripa,
dar nu singurătatea…
Facebook
WhatsApp
TikTok
