1.
Gânduri tainice
Am făcut duminici,
camerelor sufletului,
biserici mici,
cu candele arzând, lacrimilor de la ziuă,
pentru fiecare bucurie reverberată,
închinăciune, începuturilor.
Pași mici pe lespedea tăcerilor,
să nu tulbur gânduri tainice,
ca să pot desena povești,
despre noi,
chiar dacă m-ar costa
toate cuvintele arhivate.
Toate au rost și plată…
Fiecare surâs, îmbrățișare,
se contorizează
în fibra celuilalt,
până devenim Noi
amestecându-ne ,
trăindu-ne bătăile inimii
cu un exces de adrenalină,
doar așa ne amintim
să ne mai privim ochii…
2.
Infinitul pe bucăți
Am strâns vocalele
și cu verbele ajutătoare
pictez icoane sfinților obosiți,
să ne atingă tăcerea din suflete,
unde tristețea de cinci stele
umple candele până la ziuă.
Noi, trecători prin soartă,
topim inutil lumânările
viselor de taină
și nu va mai curge ceara
să ne încălzească gândul.
Nu suntem doi în oglindă,
ci doar suportul
celui ce nu ajunge la lumină…
Între infinit și durere,
iubirea curăță cărările
înțelenite și suportă
costurile
plătite cu viață…
3.
Zarul câștigător
O noapte, o mie și una de zile
cu poveștile lor,
mă strâng,
ca un preludiu infinit
de unsprezece minute,
unde zarul zace pe roșu,
mereu același număr,
indecis să mă nască bucurie…
Călătoria în bărcuța de hârtie,
nu atinge Americi
și nici un înger
nu-mi scutură mirarea
cu care-ți ating privirea.
Neștiind că exist,
pedeapsa se prescrie
și rămâne valabilă singurătatea,
penitența uitării.
Doar dacă ne-am iubi,
aș mai juca o tură
și îngerul meu ar aplauda…
4.
Promisiuni onorate
Anotimp cu muchii ascuțite,
opusul rotundului din mine,
tot mai mic, până la punct,
acoperit cu zăpada anevoios
de tânără și rece
ca o iubire de după,
toamnă, cu belșug
și promisiuni onorate,
cât de târziu am putut.
Sunt într-un joc cu ecuația
amintirilor în genunchi,
mă rog să se facă liniște
între cuvinte,
doar așa ne ascultăm inimile,
ne mai putem privi ochii
și aburim oglinzile…
5.
Viața, un exercițiu
Mă așez la start cu tălpile goale,
mă frige, prea strâmt culoarul
demult ales să-mi fie calea.
Irepetabila cursă
îmi consumă aerul.
Încurc punctele cardinale.
Câtă libertate în cercul ăsta strâmt?
Ia-mă în buzunarul tău secret,
când e furtună și o să învăț să zbor!
Cu mâinile umbrelă peste dimineți,
le trecem, timp măsurat
în îmbrățișări,
restul frunze moarte în alte toamne,
cu care am tatuat retina.
Viața, o meserie,
care nu se predă în școli,
cu amprenta în fiecare celulă…
Facebook
WhatsApp
TikTok
