1.
Verbele la start
Nerăbdarea mi-a invadat zilele,
se hrănește cu aerul dimineților,
mi-a acoperit toate literele
și nu mai văd cuvintele cu care-ți povesteam
întâmplările din viitor.
Peste pragul tocit de tristețe,
așteptarea s-a cuibărit
lângă mine în pat..
este iarna care mă îmbracă în grabă,
nu-mi mai dau cu parfum,
nu mi-a am timp să pun muzică
și peste tot liniștea albă
spală pereții unui spital de neodihnă.
Eu sunt femeia cu oboseala pe dos
și toate verbele așteaptă startul.
Undeva, cineva se gândește la mine,
drumurile sunt înnodate,
ceasul și-a pierdut somnul,
degetele mele au uitat să mângâie,
între noi tăcerea face pace cu trecutul
și ne privește din oglindă.
2.
Așteptând începuturi
O să-ți povestesc cum mi se plâng așteptările
orfane, cu numele meu ascuns sub o carte,
cum îmi ascut dinții cuvintelor
în poziția de tragere a nopților peste noi.
De la gând în jos, toate sunt povești,
țintele suntem noi, mai triști cu o toamnă,
așteptând veștile de ieri,
să-mi nască diminețile dintre gânduri,
poeme în oglindă.
Vorbele au tăcut,
când nu ajung iubirile din urmă,
tăcerea, o haină de lux
păstrată ca ultima monedă
a neputințelor.
ne aduce drumul mai aproape.
Nici nu știi câte dimineți am spart,
așteptând începuturi…
La meteo se anunță cărările cu soare…
3.
Operație pe iubire
Ferestre, bilete de zbor spre visare
nu au niciodată perdele,
să nu se împiedice gândul în ele,
să nu omor dorul restant
din alt ciclu de zbor.
Era bulgărele de soare
care s-a spart de fruntea mea
și milioane de imagini mi-au invadat trăirea,
compuse din doruri și mirări..
toate erau culoare pură,
lumină filtrată de iris,
bulgăre spart în vitralii
ca să-mi încălzească atriile secate
de la ultima operație pe iubire…
și mă mai întreb, de ce nu pot face poezie,
când toate culorile sunt arestate,
la marginea toamnei…
4.
Vorbe neinventate
Negociez minutele neconsumate,
bule opace umplute cu speranțe irosite,
la poarta timpului fără gardian,
când ai întors prea puțin arcul ceasului…
Am devorat anotimpurile,
am blocat cărări construite să devină șosele
de la minte la inimă…
n-am avut destule litere,
pentru toate vorbele neinventate
cu care să mulțumim dimineților
care ne nasc în fiecare zi, bucuria…
Păstrez pentru mine tăcerea
care vindecă lacrima unui gând de seară
și nu știu dacă este început sau sfârșit de zbor,
când aripile sunt încă muguri…
5.
Anotimpuri cu furtună
Hai, aruncă-mi bucuria, să o îmbrac,
haină nepermis de scumpă..
eu sunt poetul trist, bolnav și fără straie,
care îmbracă poezia ce pe un leac,
halat prea scurt, tocit, demodat
la vreme de concerte și manele…
În piețe și localuri versul este mut,
sărac și resemnat,
cerșind doar o privire pe textul demodat.
Vin anotimpuri, trec nevoiaș prin timpuri,
alcătuind poeme din zile negre și
toamne furibunde.
Să vină iar zăpada!
Să curețe trufia, aroganța și prostia,
să îmbrace rochia imaculată clipa,
ce sparge visul-coșmar, să curgă iarăși bucuria…
eu, am doar rime sparte, versuri șchioape
și optimism mai mult, în anotimpul
cu furtuni și multe neputințe…
Facebook
WhatsApp
TikTok
