1.
Tatăl meu desena duminici
Tata păștea caii,
pe pajiștile pe care înfloreau cuvintele
și când se plictisea construia poduri,
asta era meseria de bază,
să lege pământul și cerul
cu lucruri mărunte, astăzi așa
ar face poezie…
Noi ne minunam ce aproape e Dumnezeu
când îl găseam lângă un izvor,
care murmura rugăciunea începutului.
Acolo mânjii învățau jocul iubirii
și noi povesteam
cum ne desena tata duminici
pe fiecare bucată de pâine,
ca să ne scape de frici
și să dăm cu vița de-a dura…
și de câteva decenii ne iese,
mereu căutăm izvor…
2.
Dorință nerostită
Vreau să-ți dau tristețile-napoi
și timpul gazdă,
străduinței dintre noi.
Chiar și cuțitul care l-a împărțit nedrept
și inegal, în ploi, noroi
și uneori preacunoscutul dor…
Vreau anotimp de sărbătoare,
duminici în toate zilele cu soț,
rochia de parfum și flori,
iar în sandale,
răvașele ascunse de ochii muritori.
Pe pâine, dimineața vreau un strat
de bucurie, restantă și promisă
la altă viață.
Dulceața mea de mure,
să-mi coloreze toate gândurile bune.
Mai vreau în cana mea cu ceai,
câțiva picuri de speranță,
flori pe mese, bucurie și tandrețe,
liniște și bucurie…
să simt că încă mai sunt vie…
3.
Starea de fericire
Mama nu mi-a lăsat nicio rețetă,
împotriva tristeților, a sufletului ars…
ea învățase de mică
să-și lipească un zâmbet mare pe față,
un fel de fard, valabil oricând
și cât s-ar fi chinuit viața s-o doboare,
ea lățea și mai mult zâmbetul,
de parcă în toate era câștigătoare.
Eu, mă străduiesc în toate diminețile,
să-mi desenez o mică fericire în priviri,
să pun culoarea iubirii în obraji,
să-mi împletesc codițele cu vise,
să adun toate mirările lumii
și pe tocuri, cu rochia mea albă,
să trec peste rugii anotimpurilor,
ca o regină coborâtă din povești.
Și pas cu pas să fac liniște printre clevetitorii
care nu cred în starea mea de fericire…
doar tu știi cum sunt…
o altă stare dintr-un basm.
4.
Melodia
Hei, mai știi câte dimineți boțite,
aruncam pe cărarea
spre bucuria primară?
Parcă la capăt de drum aruncam
și pantofii cu neliniști
și broboada cu lacrimi,
iar la aproape sfârșit, așezam cu grijă,
în părți inegale, iubire și uitare,
pentru fiecare altfel,
pretenții, neputințe, cu sacii…
Doar melodia aceea se mai cântă uneori
la un radio de nișă…
și eu o fostă nișă…
cred că toți ascultăm uneori
Odă bucuriei
și ne era tare bine!
5.
Poveste nescrisă
Zornăim pe la uşile sorţii
încercând să pătrundem cu chei găsite
sau pierdute de alţi trecători.
Aliniem ȋn prag sentimente decent curăţate,
vorbe cu sens predestinat, neîncepute.
Spargem atunci cuvintele astea,
cioburi să se facă, că şi aşa înţelesul
destrămat ne scapă.
Și atunci conturul golit de sens,
ocupă locul inutil în viaţă.
Cuvintele, haine ponosite le împărţim
ȋn piaţă şi ne aliniem paşii…
Cadenţa o ţinem să nu fim scoşi din rând,
tocmai acum când funcționează mecanismul
şi ușa a început să crape spre lumină…
Ne înmuguresc iarăşi pruncii
când răsare dimineaţa dincolo
de obloanele minţii obosite de aşteptare.
Ne zboară iubirea, fluture alb,
într-o zi de vară când povestea curge,
și tot mai căutăm pe la uşi…
Facebook
WhatsApp
TikTok
