1.
Pe la noi
Pe la noi femeile învață
devreme să-și ascundă durerile.
Dimineața pun broboada cu flori
și strâng cu putere nodul șorțului,
în care adună neputințele voastre,
greșelile copiilor,
lipsurile și toate stricăciunile
de prin ogradă.
Mai dau cu mătura un gând trist,
udă cu aghiazmă pragul pe care-l treci
și uneori îl uiți,
aprind candela să îndepărteze
furtuna dintre vorbe,
netezesc cu sfiala perna-ți pe la ziuă
și trec din rană, în rană cu plasturele
de iubire…
Mai uită uneori ciorba pe foc,
și mămăliguța nesărată,
dar doar atunci când
sufletul ei, speriat, nu se mai poate ascunde…
dar dimineața pictează cu un dermatograful bont,
zâmbet în privire.
2.
Dorință nerostită
Vreau să-ți dau tristețile-napoi
și timpul gazdă,
străduinței dintre noi.
Chiar și cuțitul care l-a împărțit nedrept
și inegal, în ploi, noroi
și uneori preacunoscultul dor…
Vreau anotimp de sărbătoare,
duminici în toate zilele cu soț,
rochia de parfum și flori,
iar în sandale,
răvașele ascunse de ochii muritori.
Pe păine, dimineața vreau un strat
de bucurie, restantă și promisă
la altă viață.
Dulceața mea de mure,
să-mi coloreze toate gândurile bune.
Mai vreau în cana mea cu ceai,
câțiva picuri de speranță,
flori pe mese, bucurie și tandrețe,
liniște și bucurie…
să simt că încă mai sunt vie…
3.
Rădăcina uitării
Ce repede mi s-a făcut târziu
în soartă…
Vreau copacul meu,
plantat în umbra tainică
de vis.
Dimineața să-mi scutur perna
de nesomn,
să-mi pun lacrimile la uscat
pe ramura la care nu mai poți ajunge
și fardată cu mirări și așteptări târzii,
să dau drumul la rock-ul nostru,
îl mai știi?
Dansam fiecare împotriva celuilalt,
depărtându-ne,
ne adunam și contopindu-ne
deveneam celula începutului,
iar și iar prizonieră solitudinii.
Era vremea îmbrățișării, devenită
arc de cerc ruginit,
de care îmi mai aduc aminte,
când scriu povești nepoților,
tu poate l-ai îngropat la rădăcina
uitării…
și cât mă doare târziul din mine…
4.
Melodia
Hei, mai știi câte dimineți boțite,
aruncam pe cărarea
spre bucuria primară.
Parcă la capăt de drum aruncam
și pantofii cu neliniști
și broboada cu lacrimi,
iar la capăt așezam cu grijă,
în părți inegale, iubire și uitare,
pentru fiecare altfel,
pretenții, neputințe, cu sacii…
Doar melodia aceea se mai cântă uneori
la un radio de nișă…
și eu o fostă nișă…
cred că toți ascultăm uneori
Odă bucuriei
și ni-e tare bine!
Ultima ploaie
De la ultima ploaie,
pielea mi s-a decolorat
și au apărut sute, mii de inimi…
ce boală am căpătat,
că fiecare cord are ritmul ei
și noaptea într-un cor
te strigă…deși nu deslușesc nici un nume…
până la ziuă, insomnia mea
se zbate să-mi scape din gânduri,
când mă tot întreb, cine ești?
Ce medic mă poate trata,
și-mi poate adormi nesomnul?
Facebook
WhatsApp
TikTok
