1.
Siguranță
Hai, să spunem lucrurilor pe nume:
între cer și pământ, în spațiul eteric,
levitez pe orbite incerte,
când mai sus, apoi mă întorc la lut
și iarăși gânduri din franjurii nopții
mă propulsează în neant,
cu dorul de a ține bolta necuprinsă pe umeri,
cu mâinile pline de stele…
luminez cărările pașilor tăcuți,
cînd mă îmbracă în dimineața
cu visul care stinge strălucirea nopții…
Atunci mă-ntorc ca să refacem algoritmul
vieții în care alte operații aritmetice
ne leagă zborul de talpa țărânei…
minunile există ca să
închidă cercul în care sunt
și îmi leg visele de franjurii cerului.
Obosită, țin stelele cu o singură mână
care-mi dau speranță
când ridic privirea…
2.
Eram lacrimă
Am visat în visul tău,
mă căutai, cu soarele aprins,
mă căutai cu lanterna lunii,
treceai peste anotimpuri,
pe piscuri de munți…
când am aflat, am ieșit din vis
cu mâna întinsă, ți-am șters noaptea
de pe ochii triști
și am îmbrăcat rochia de flori
pregătită să-mi dezgolească glezna
făcând pasul peste timp…
Mă căutai și eram lacrima
cu care ștergeai o icoană…
3.
Este o logică?
Un joc de cărți,
viață rostogolită
între două plusări…
nu pot decarta zilele goale,
prea multele dureri…
cine știe logica jocului, cine aplaudă?
Nu pot juca la cacialma,
când calea pe teren minat,
îmi rupe, la fiecare pas,
bucăți din zile.
Eu, mai am un As, întors cu fața
de la mine…
4.
Era din altă viață
Cineva a inventat orașe albe,
zile colorate,
pe cărări negre…
și totul se învârtește
atât cât trebuie ca să rezistăm.
Dimineața ne amenință cu o moarte,
a orelor, a minutelor, a gândurilor neterminate…
susținem pașii în toiagul de dor
cu care cutreierăm anii.
Restartează Doamne jocul,
cineva a furat startul
și nu pot recupera cursa
cu ochii legați de anotimpul
cu flori la ureche…!
și tu, iubire, ai arma îndreptată la tâmplă,
nu știi că pot aluneca pe gheată?
Cu ochii deschiși, visul se șterge…
era din altă viață, când îți treceam
mereu prin gânduri…
5.
Punctul
Construiesc poeme, cuvinte amestecate
într-o sită din care curg literele
în formă de piramidă
cu baza pe așteptate,
Nisipul trosnește sub pași,
Dumnezeu nu știe că am făcut risipă
de materialul celest,
acum poezia se pierde
între coperțile cărții cu litere mici.
Cine o mai deschide să caute fericirea?
Cine mai știe acel alfabet?
Când diminețile nu mai construiesc începuturi,
eu și tu ne-am rătăcit harta,
între noi clopotul sparge liniștea tristeții
și scrie pe ultima foaie, punctul…
Facebook
WhatsApp
TikTok
