1.
Viața la second hand
Cineva se naște,
altul moare,
e coadă la poarta deșertăciunii,
o ceață deasă, nu ne mai vedem…
cuvintele absorbite
produc cicatrici pe suflet.
În jur nimicul cleios ne îmbracă,
în sfârșit demență senilă,
fericirea așteptată,
vine tiptil și-mi fură viața,
oricum o dăruisem,
când eram un cadavru încă viu.
Un zero cu trupul rotund,
se rostogolește până ajunge praful
fin de pe fila de carte,
din care poveștile se aliniază la start,
pentru maratonul eternității.
Încă un concurs fără spectatori
și fără miză,
poate niște emoții acolo,
un fâlfâit de aripă
și un înger care plânge.
2.
Nevoia de a fi
Mă dor cuvintele ce nu ajung
rugăciune
și leagă aripile îngerilor,
un trup tot mai greu,
mugure de cenușă pe destin,
lacrima care spală startul,
oricum, întârziat.
Viața de la zero,
sau chiar de la minus ce o fi,
doar să mai scriu niște cuvinte
fosforescente,
să mai netezesc niște cărări,
cine știe ce îndrăgostit întârziat,
are nevoie să calce pe sarea
neputințelor mele, asudate,
când eram Iov și învățam să alerg
crezând că sunt un înger,
dar eram doi în oglindă….
3.
Cotrobăind prin sertare
Piramida eternității,
cu baza pe sărutul complice
începutului,
când eram muguri
și credeam că floarea te va ține
mereu lângă mine,
anotimp după anotimp,
cu ciorchinii de fructe pe umeri
și lacrimi în șoapte.
Timp răsturnat, energie evadată
din clepsidră,
pașii scurți
șterg amprenta buzelor de sub claviculă…
Niște Eu, niște Tu,
rătăciți în pădurea de ceață,
o poveste uitată,
ar fi durut prea mult, dacă o exersam
și ne bucuram să o închidem în sertare,
prea triste…
Să punem de-o poveste
N-aș fi crezut că nebunia blândă
își face culcuș sub umărul stâng,
te amăgește să o iubești,
spunând mormane de minciuni
despre neputințele tale,
ca să le iei drept trofee,
să faci liniște printre frici
și-ți propune fericirea ca exercițui
tăcerilor prelungite.
Orice e mai bine decât nimicul,
trepte lipsă până la capăt…
În cercul strâmt, care se închide
cu fiecare tristețe,
sunt liberă să desenez
cireșii sau merii în rochie de bal cu parfum la rever.
Fără primăvară, cum ar fi iubirea?
Îndrăgostiților le-ar lipsi castanii
cu lumânările lor aprinse, în strai de sărbăroare,
poezia la colțuri de stradă,
măturată dimineața de truditori ai gândului,
pe toboganul deșertăciunii,
unde nimic nu șterge singurătatea,
să-mi lumineze privirea.
În camera de la ziuă, te tot aștept
să punem de-o poveste
pentru copilul ce-am fost…
5.
Clopotul
De mult n-ai mai vorbit cu mine,
Doamne…
Nici clopotul nu l-am mai tras
în liniștea pașilor triști.
Aveau protecția iubirii.
Sunt și eu un trecător cu inima cusută
și multe cicatrici.
O port mai mult în buzunar,
cu frică, să nu se împrăștie în cioburi
inutile și neputincioase.
Am darul tău și cine nu mi-l prețuiește,
nu mă merită.
E iarna sufletelor mici și fără zăpadă,
când trec mirările prin labirintul minții
și mă tot întreb,
de ce e mereu noapte când mă rog?
De ce clopotul nu mai bate în zori,
ca să pășesc pe țărâna curățată,
care mă rabdă,
doar să-mi învăț lecțiile,
ca să încep să zbor,
cu insigna iubirii-n priviri?
Facebook
WhatsApp
TikTok
