După ce-ţi trase grabnic piciorapii, dădu o fugă în bucătărie, unde mâncă 3-4 gogoneleşari muraţi, cu o felie de pâineagră, – atent să nu răstoarne nasolniţa pe masă, în semn de rău augur. Deschise vechiul tranzistoric, când intră şi ea-n bucătărie.
– I-auzi ce muzică violoncelestă, spuse el.
– Vrei să spui: violoncelistă, spuse ea, enervându-l ca de obicei.
Numise odată violoncelul violon-ciel şi-i pretindea, ei baremi, să-l imite. Numai că franceza, pentru ea, era o limbă fără haz, preferându-i graiurile anglosaxofone.
Șerban FOARȚĂ este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…