kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – SANS RIME NI RAISON

Vorbeam, de la o vreme, ca la rebus: tu dădeai, cu voce tare, definiţia; eu umpleam spaţiile albe cu litere majuscule, mental. 

   Tu ziceai: persoană cu handicap auditiv. „Din câte litere?” te întrebam. „Din patru.” Iar eu găseam sau nu găseam soluţia.

   Tu continuai: persoană cu incapacitate vizuală accentuată. „Din câte litere?”. „Din trei.” Iar eu găseam sau nu găseam soluţia.

   Când o găseam, îţi arătam, de bucurie, într-un album de Bruegel cel Bătrân (căruia tu-i ziceai the Senior), Parabola persoanelor cu handicap vizual. 

   „Cu incapacitate vizuală”, ziceai tu, corectându-mă fără să-mi dai impresia.

   Eu îţi depănam atunci povestea persoanei biblice cu incapacitate… „Cu disabilitate”, ziceai tu; iar eu adăugam: „vizuală, – care cerşea…”; şi tu ziceai „cerea”; „cerea zicea şi Caragiale, ziceam eu (în gând, căci n-aveam vreme să-ţi explic), – cerea pe marginea…” 

   Dar n-apucam să termin, pentru că marginea nu-ţi suna bine… „Pe bordura, ziceam eu atunci, a drumului de către Ierihon, cerea…” „Ce, ziceai tu, cerea?” „Asistenţă, ziceam eu, socială.” 

   Tu ziceai „O. K.!”; eu eram mândru şi-ţi ceream o altă definiţie.

 

Șerban FOARȚĂ  este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media