kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – PLACE DE LA CONCORDE – În proză și în versuri…

A fost odată unul care, în sala tribunalului şi, după, în tărăboanţa ce-l ducea la ghilotină, citise, foarte absorbit de ea, o carte, pe care continuase a citi-o şi pe eşafodul din, doldora de gură-cască, Piaţa zisă, azi, de la Concorde (şi, pe-atunci, de la Révolution), în timp ce aştepta să-i vie rândul, – care-i veni curând; şi atunci el, scoţând din buzunar un semn de carte, îl introduse grijuliu în carte, la pagina unde-ajunsese cu cititul; după care închisese cartea, pe care o vârî în buzunar, şi-şi aşeză, pe urmă, gâtul în căuşul unde cuţitul trapezoidal desparte (aşijderi unui semn de carte – cartea, pe care o împarte-n două) capul de trunchiul ce tresaltă, făcându-le să lunece departe unul de celălalt, – cât mai departe… Coboară-ţi pleoapele, dacă priveliştea-i atroce, mult prea atroce pentru tine însuţi, ce-i cu putinţă să-ţi iubeşti aproapele, nu, însă, ca pe tine însuţi, – ce-ai devenit, în fine, un corpuscul, o moleculă (H2O), ce se dizolvă-n apele orfane ale puhoiului de lume, pe care-agapele cu sânge proaspăt, aceste euharistii profane, o încântă… Şi care poartă sacrul nume, în fine, de humanitate.

PLACE DE LA CONCORDE

Istoriseşte Jules Michelet
(care-i o stradă-n Bucureşti)
că poţi să te afunzi, că eşti
prins într-o carte,-aşa cum e
ciudatu-i personagiu care,
citind şi-n vreme ce sentinţa
i se rostea, şi când şedinţa
se ridicase, iar în zare,
se profila (în, astăzi, Place
de la Concorde) doar ghilotina
(care intrase în rutina
cotidiană), – la un pas
de eşafod şi,-apoi, pe el,
ghilotinabilul aparte
nu-şi va fi ridicat din carte
privirile în niciun fel,
iar când din rând, în fine, iese
spre-a sta cu faţa-n jos, pe lemn, –
o-nchide, după ce-a pus semn
la fila unde rămăsese.

Șerban FOARȚĂ  este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media