Ei, bine, până şi graţiosul fluture „îşi poartă”, vorba mizantropului Arghezi, „viermele între aripi”, – ca pe reminiscenţa, dacă vreţi, a unui urât păcat originar!
Revenind la fluturii mirifici, adaug că, oricât de „ireali” (şi de străini de lumea noastră), o asemuire între ei, între bizara lor metamorfoză şi regnul nostru, nu-i cu neputinţă.
Ne naştem dintr-un ou, devenim viermuitoare larve fără astâmpăr şi mereu vorace, ca să cădem, apoi, în demisomnul prepuberal al stadiului de pupă, răstimp de-a lungul căruia suntem pe cale să devenim, în fine, fluturi (sau, numai, fluturaşi sau fluşturatici). Abia atunci începe anotimpul vernal (al nostru, ca şi-al lor), reavăn şi verde.
Ba chiar aş spune că există, pe cât cred, similitudini între noi şi ei, în basme cum Cenuşăreasa ori Frumoasa din pădurea adormită, în care eroina omonimă a celui dintâi trece, când se apropie miezul nopţii, din stadiul de mizerabilă omidă în acela de fluture mirobolant, „en des habits de drap d’or et d’argent, tout chamarrés de pierreries” („învestmântat în straie din aur şi argint, cu, pe de-a-ntregul, broderii de pietre scumpe”); tot astfel cum a cestuilalt are să cadă, la rându-i, într-un lung somn crisalidic, ca să devină fluturele „dont l’éclat resplendissant avoit quelque chose de lumineux et de divin” („strălucirea căruia-ţi lua ochii, cu amestecu-i de luminos şi de divin)”. (Citatele provin din Charles Perrault.)
Șerban FOARȚĂ este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…
Facebook
WhatsApp
TikTok
