DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – Dublul

   Cel învestit să te suprime pe tine, care vei sfârşi-o în patul tău, de bătrâneţe, porneşte într-o bună zi, când ambii sunteţi încă tineri, de la, stricto sensu, antipozi. Distanţa (care nefiind inmensurabilă, desigur, e con-vertibilă cu greu într-o aceeaşi unitate, recunoscută, de măsură); incongruenţa unor astfel de relative unităţi (un li, de pildă, măsurând bătaia vocii omeneşti, iar nu a nu ştiu câta parte din sfertul unui meridian, – greu măsurabil, şi acesta, altfel decât prin etalonul incoruptibil de la Sèvres, ce va să zică: prin el însuşi!); nepotrivirile de climă, de fus orar, de habitudini (făcând, mereu, ca adevărul de dincoace de Pirinei să fie, dincolo, minciună), ca şi, nu mai puţin, acelea lingvistice şi monetare: irezolvabila problemă a con-versiunii fără rest; Einstein şi relativitatea simulta-neităţii (noastre); dezordinile empiriei, hazardul mete-or(olog)ic şi celelalte loterii: isprava, de la Sarajevo, a „Mâinii negre” (şi urmarea-i); tentaţia lanţurilor Mar-kov: un pas greşit, o pasă rea, o pasarelă prăbuşită, o pasageră visătoare, un paso-doble, o pasiune (pe fran-ţuzeşte, une passade); romanele, şezlongul, siesta sau reveria nubivagă, spectacularul, specularul, îngheţul timpului: oglinda, visele, somnul şi uitarea; incon-venientul unui zilnic incognito, ce alienează, povara unui rol ingrat şi riscul de-a-l juca prea bine, i. e. suspect de verosimil; scrupulul şi procrastinaţia; posibilele quiproquouri, – când, după zile, luni de zile sau ani de zile, ţi se spune: „V-am luat drept altul. Sunteţi liber!”; subtila deriziune proprie oricărui fenomen stocastic (în ciuda aşa-zisei noastre „speranţe matematiceşti”, ba chiar a ceştilor întoarse!), precum şi ceea ce se cheamă,-ndeobşte, ironia sorţii: Camus călătorind spre moarte,-n maşină, cu bilet de tren; in-tolerabila forţare a mâinii zeului Kairós, – Fortuna devenind furtună: furtunul care se întoarce,-mpotri-  vă-ţi, şi te face leoarcă; acumularea de timpi morţi: ambuteiaje, carantine, vămi, deturnări, week-end-uri, greve; criza de timp şi, subsecvente, panica rece şi blocajul; tot mai paralizantul spectru al aporiilor lui Ze-non, sau al bunicului lui Kafka, vădindu-ne insuficienţa duratei unei vieţi de om pentru un drum în satul proxim; alternativa, bifurcaţia, dilema, pregetul, eroa-rea, deriva, trifurcaţia, Sfinxul, trilema, răgetul, oroarea, – sau neeschiva, altercaţia, problema regilor: onoarea… Face-vor, ele, ca acest (să-i spunem:) Azrael privat: înger al (numai) morţii (tale) sau, mai curând, uşier al ei, să-ţi treacă pragul în secunda în care tocmai îţi dai duhul; urmând ca, după ce, din umbră, ia parte la ceremonie (ca personaj contradictoriu: ca prieten vechi, ca soţ de arme, ca fost coleg, ca frate vitreg, ca văr de-al doilea al tău, american şi miliardar), să-şi dea el însuşi, către ziuă, înstrăinat şi anonim, suflarea ultimă pe pa-tul odăii de hotel din urbea din care n-ai ieşit nicicând, – ca unul care-l aşteptai.

Șerban FOARȚĂ  este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…