- SORA GLYCERIA
Lui Emil Brumaru
Panglici, inele, ciucuri, funde verzi…
Pe zeul Pan, glicinele-l inspiră: inflorescenţa lor e un racem.
Fără căldura catifelei panne, glicinele-s mai diafane, iar violaceurile lor nu-s tot atâta de afunde ca ale gurilor de iris.
Ca ale irisului ochilor închişi ai tinerei cu vineţiu tulpan. Glicinele, pe care le culege de pe reţeaua gardului de sârmă sau de pe zid, sunt dulci prin definiţie. Noi nu le-am gustat încă, dar numele lor ne spune că sunt dulci. Glicinele au gust de glicerină.
Numele tinerei ar fi Glyceria: „Soră Glyceria!”, cum o strigă nu ştim cine, căruia vocabula aceasta i se topeşte-n gura edentată, ca miezul unui moale pandişpan. Glyceria e o plantă dulcifloră.
Broboane de sudoare-i curg pe frunte Glyceriei, care, fără să-l atingă, se dezbrobodeşte de tulpan. Glicinele, observi abia atunci, îi ţineau loc de şevelură, ca unei sălcii plângătoare sau unei nordice rusălci, îmblănită-n leneşă velură pe partea ei de către miază noapte.
Glicina a intrat, pe sfert, în noapte; umbrarului, nu-i mai vedem decât penumbra: panglici, inele, 8-ul unei bucle, în care se înnoadă fluturi spelbi.
În fine, fără spelci, nici piepten, ea-şi pune părul lung pe bigudiuri, etajându-şi claia încâlcită în simetrice terase movulii: pagodă sau grădină chinezească.
Gustul, pe limbă, ca de marţipan, Glyceria ni-l preschimbă-n altceva. Dulceagul amărui devine de-a binelea înecăcios, ca al zambilelor depuse, în biserici, la picioarele Glykophilusei.
Sora Glyceria se topeşte-n gură. Înghiţim în sec; apoi, tăcem.
Pe ţapul Pan, glicinele-l îmbată: inflorescenţa lor aduce a ciorchine.
- UN VIS…
… cu umbre, lande, doamne în crinolină albă. (În crin, o lină, albă, zadarnică ardoare.) Cu umbre, lan de doamne. (În crinolină albă: za darnică, ard oare?) Cu doamne-n voal (ten palid, ovaluri împietrite!) Cu doamne-nvoalte (’n palid, o, valuri împietrite!) Cu doamne nulipare. Cu,-n umede rumori eoliene (din insule Hebride, nu Lipare), un evantai de doamne nu-lipare. Într-un târziu fief; regate – norii. (Într-un târziu, fie fregate – norii!) Cu nume de rumori eoliene: Aura, Favonia, Zéphirine. Cu Umbre, lande, doamne în mână (e o carte). – Cu un brelan de d(o)am(n)e în mână (e o carte), să pierzi la qui-perd-gagne (şi viceversa).
Șerban FOARȚĂ este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…
Facebook
WhatsApp
TikTok
