DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – Două…

1. IZ

 

(PER AUGMENTATIONEM IN MOTU CONTRARIO)

 

Un iz e, totdeauna, de ceva…

Un iz de izmă; sau de izbă, – de izbă cu pământ pe jos. O izbă fără izbăvire, pradă vizibilei izbelişti. Un iz de izbă năpădită de buruienile grădinii,-n care se uscă pătlăgeaua, tomata, roşia, paradaisa. Un paradis de care-i sigur că se alege paradiciul. Pătlăgeaua e pătlagină, acum; paradaisa s-a părăginit.

Un iz de pivniţă de izbă, în care calci ca-n putregai, – de parcă ai umbla pe-o pâine cu miezul brun pe dinafară. Un miez în care te afunzi la fiecare pas căznit, într-un amiez fără istorie. Un iz de izmă iz-gonită de bălării, de pălăria-şarpelui cu foaie lată, care se iscă-n jurul izbei cu lemnul moale ca o iască. Pe prispa izbei nu e nimeni, mai puţin izul amintit. Un iz de izmă…

– Ce iz, mă?

– Un iz de iz, bă: iz în sine!

Unul ce nu e nici de izmă, nici de izmană izânită precum culoarea Isabelle; nici de Ismenă sau Isoldă; nici de lup gri, de Isegrim (din basmele lu’ Fraţii Grimm), – necum de viezure, de viezuri, de viezurii lui Ismaïl; nici de Izmir, de mirodenie exotică; nici de mir sfânt; nici de mireasmă de mireasă învăluită ca o pupă în feşe de izolirband; nici de seiz cu iz de iapă; nici de vreo apă curgătoare, ca Iza, Isar şi Isère, sau ca mâlatecul Isonzo…

Un iz neizmenit în van: un iz menit mirării tale, nărilor tale mirosinde, de om irositor în van. Un iz neiz, neizbitor, dar, la rigoare, izolabil, ca o izbândă olfactivă, ca un izbuc de bucurii…

Faţă de care,-oricare altul ar fi, cel mult, un izotop.

 

 

 

2.IL EST DE FORTS PARFUMS…

 

„Parfum de pene arse, şi ploua…”

(Bacovia)

 

Parfumerie-nvăluită-n aburi. Pe şipuri, un praf umed, aproape secular, ca o funingine de pene arse. Parfum de pene arse ce par fumul unei serafice combustii reci. Serafii, ce se mistuie-n de sine, secretă o funingine secretă. Parfumeria ninge (sau, poate, plouă fin, ca pulverizatoarele) cenuşă. Un scrum ce,-n uşă, se depune ca ninsoarea, pe care scriem cu penelul: pulvis.

Parfumeria s-a umplut de îngeri. Îngerii par fumul unui rug: parfumul unei rugăciuni în ger. Îngerii au aripi pectinate, nestaşnice ca nişte branhii care trans-formă aeru-n parfum. Pieptenele lor, numai parfum, depene arsele peneturi ale noastre!

Il est de forts parfums où naît le Beau de l’Air…

„Frumosul Aerului” e parfumul, – un elf ostatic într-o sticlă, o încleştare în cleştar, un duh pecetluit în şip.

Cumpără-ţi, repede, un şip: Loare şi Sene sunt, într-însul,  distilate;  culoare şi desene s-au dizolvat în-tr-însul, cu luare-aminte şi-n secret, ca prin culoarele secrete ale tulpinelor de roză, de tuberoză, de rozetă, de laur roz, de rozmarin, – îngălbenit la moartea tatei…

Culoarea minte, sunetul înşeală, – parfumurile nu, deşi par fumuri.

Parfumează-te (sau, cel puţin, fumează), ca să uiţi, în ploaia cenuşie, penelurile stoarse de culoare, peneturile arse între timp.

Praf umed; perne, gioarse…

Şi blow-up!

 

Șerban FOARȚĂ  este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…