DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – Dialog sumar cu Carmen SECERE…

Eram în trecere,

Iar Carmen

(firește Secere)

Mi-a dat în dar, 

Trei mere parmen… 

 

Ş. F. – Draga mea Carmen, în poezia ta „Cuib”, se aude „numai strigătul cositorului”… Spune-mi, te rog, ce-i „cositorul” ăsta ? Scuză-mi, rogu-te, ignoranţa! 

 

Carmen –  Dragul meu Șerban, cositor este un argint topit. Un descântec de frică. Mama mă ducea la o babă din sat să îmi verse cositorul. Asta era expresia. Pentru că săream în somn și ziceau ei că m-am îmbolnăvit de frică. Baba topea metalul și el lua forma fricii. Iar eu nu mai săream în somn. 

 

Ş. F. – Bine e să ai pe cine să întrebi…

 

Carmen – Traumele copilăriei, ce vrei? Freud avea dreptate.

 

Ş. F. – Iată poezia la care mă refer: „[cuib] aveam vreo şapte ani se oprise ploaia era seară (ştiu sigur că era seară pentru că în livadă tăcuseră păsările) se auzea doar strigătul cositorului tata m-a luat în braţe eram cât un pui de vrabie căzut din cuib.”

 

Carmen –  Da, îmi amintesc poezia. Îmi place, pentru că este trăită. Ca orice poezie pe care o scriu…  Dar, să revenim la cositor. Turnatul de cositor este o metodă veche care ajută la depistarea şocurilor şi a sperieturilor trăite de cineva. Dacă sufletul celui speriat ajunge să inţeleagă, din forma ieşită, cauza simptomelor pe care le are, adică să identifce exact şocul avut şi să-l asocieze cu simptomele prezente, sufletul poate rezolva conflictul. Şi chiar îl rezolvă deseori, dar asta depinde şi de intensitatea şi natura şocului. …Gând de lumină, Șerban!

 

Ş. F. – Între ingeniozitate şi ingenuitate, această scurtă poezie are toate caracteristicile unui text strict autentic. O crezi pe cuvânt, mai cu seamă pentru faptul că tăcerea pasărilor confirmă ceasul serii.

 

Carmen – Mulțumesc, dragul meu Șerban!

 

(Ş. F. –  Pare un amănunt irelevant, dar tot restul se sprijină pe el… Trebuie să credem „pe cuvânt”, cum spuneam, sumara naraţiune. Unde mulţi alţi poeţi ar fi bătut câmpii, fiind declarativi sau… pisălogi, Carmen e simplă şi adevărată. Ceea ce face insolitul „strigăt al cositorului”, pe care cei mai mulţi nu-l pot desluşi. Căci nu înţeleg ce e: pasăre, alt animal, metal), să pară versosimil dincolo de înţelesul său real. Rămâne să mai vorbim despre verosimilitudinea, în poezie, a unui termen obscur, dar nu opac.) 

 

Ș. F. – Carmen, te rog mult, publică (unde, încă nu ştiu, nici cum) dialogul nostru, într-un loc mai vizibil…

 

Carmen –  Dragul meu Șerban, dacă-l public eu ar părea că mă laud… Și nu musai dialogul, ca să poată dormi în pace toate păsările şi să se audă ce ai spus despre poezie. – Pentru mine e o mare onoare.

 

Ş. F. – Noapte bună !

 

Șerban FOARȚĂ  este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…