FAŢA ŞI REVERSUL
Într-o bună zi, cu ani în urmă, dl Liiceanu m-a rugat să-i versific, pentru uzul propriu, în formă de rondel şi glosă, o „filosofemă”, şi anume: „Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici L[iiceanu]. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultură e a sta într-un picior. În fotografie şi eu stau intr-un picior şi el. Dar eu sînt pe piciorul drept, pe cînd el e pe cel stîng. Acesta e raportul.” (Jurnalul de idei, pp. 314-315)
RONDEL (I)
Magistru-i pe piciorul drept,
învăţăcelul, pe cel stîng,
Pe ambii ghetele-i constrîng
Procustian, în ev nedrept,
Cînd mai atroce, cînd nătîng,
Ba chiar de-a binelea inept,
Cu cel ce stă-n piciorul drept,
Cu cel ce stă-n piciorul stîng.
Spre cadră, ochii de-i îndrept,
Surîd că ei (cum să-i deplîng?!),
Întorşi la lume, nu se frîng
Nici unul: înţelept şi-adept,
Stînd pe piciorul drept sau stîng.
RONDEL (II)
Piciorul drept, piciorul stîng,
Piciorul stîng, piciorul drept, –
Care din ele-i mai deştept
Care din ele, mai nătîng?
Răspuns de la-nţelepţi n-aştept,
Căci şi-unul, şi-altul ni se frîng:
Piciorul drept, piciorul stîng,
Piciorul stîng, piciorul drept,
Un pas în plus de mai accept,
E că-i în iambu-n care plîng
Actorii ce,-n conduri, îşi strîng,
Spre-a se umfla mai amplu-n piept,
Piciorul drept, piciorul stîng.
GLOSĂ (I)
„Sub poveri speculative
Stă la dreapta Gabriel…”
(Andrei Pleşu, Abschiedsduett)
Un raport de o octavă
E-ntre Lună şi-ntre Soare;
Cela de-i poţi spune „Avvă”,
A zăcut în închisoare.
Are dreptu-a-i sta la dreapta
Celui cărui i-e adept
Doar alumnul ce pe treapta
Primă-şi pune pasul drept.
Amîndoi au stat de veghe
Noaptea-ntreagă, puri şi duri;
Dimineaţa, pe Holzwege,
Au pornit-o prin păduri;
Dacă n-àjungi în vre-o Lichtung,
Lumea-i plată ca o tavă:
E-ntre Wahrheit şi-ntre Dichtung
Un raport de o octavă.
Şapte sunete-s, pe scala
astromuzicii,-ntre Lună
şi-ntre Soare, – spune şcoala
lui Pythagora, ce sună
cînd auzul tău raportul
ăsta ştie să-l măsoare…
Dacă nu, pierdut e-acordul
între Lună şi-ntre Soare.
Graiu,-atunci, se schimbă-n muget,
Mugetul devine ciurdă;
La ce-a mai rămas din cuget
Ni-i urechea tot mai surdă.
Unde să găseşti glagorie
Într-o lume fără glavă,
Şi să-i dai un dram de glorie
Celui de-i poţi spune „Avvă”?
Cadra, mai sub ochi adu-o
Şi te uită cum, pe pietre,
Suie gînditorul duo:
Domnul Noica are ghetre?
Liiceanu poartă ginşi
Albi… Cît o fi ceasul, oare?
Cel din stînga, cu alţi inşi,
A zăcut în închisoare.
Unii-i strigă Wozu Denker,
Alţii, nu, – ca Gabriel;
Oare propriu-i Doppelgänger
Noica l-a găsit în el?…
Cel cu care face cuplu
(Auster şi, precum dreapta,
De exact şi, totuşi, suplu),
Are dreptu-a-i sta la dreapta.
Ambii dau să facă pasul, –
Dar în poza care e
Imobilă ca popasul,
Ei sînt pururi à cloche-pied;
Şi spre unde se îndreaptă
N-àjung, – nici cel înţelept,
Nici cel stînd în coasta dreaptă
Celui cărui i-e adept.
Căci, în crînguri, nu se poate,
De vreo creangă să te-agăţi,
Chit că, „un gătat în toate
Fi’nd, s-ar cuveni să găţi
Şi ’mneata*, – picat din lună,
Ce-o tot dai cu-„ntîi fu Fapta”
Ştie fapta-ţi cea mai bună
Doar alumnul ce pe treapta
Primă stă-n piciorul stîng,
Pe cînd celălalt, pe dreptul;
Unu-ntr-altul nu se strîng
Înţeleptul şi adeptul;
Între ei e-un lat de om
Şi-un raport ca un concept,
Cînd pe treapta de sub pom
Primu-şi pune pasul drept.
Primu-şi pune pasul drept
Doar alumnul ce pe treapta
Celui cărui i-e adept
Are dreptu-a-i sta la dreapta.
A zăcut în închisoare
Cela de-i poţi spune „Avvă”;
E-ntre Lună şi-ntre Soare
Un raport de o octavă.
GLOSĂ (II)
Piciorul stîng, piciorul drept
Ritmează suitorii iambi;
E scara un scalar concept,
Greu urcă paşii unijambi;
Unul pe altul se succed,
Îi doare, însă nu se plîng;
Fac împreună un biped
Piciorul drept, piciorul stîng.
Alcătuiesc un singur mers,
De-aceea nici nu se despart,
Un mers care se face vers
Cînd ritm i-s vorbele cu şart,
Ce bat cadenţa şi o ţin
Pe drumul şerpuit sau drept,
Dînd greş, din cînd în cînd, puţin
Piciorul stîng, piciorul drept.
E între ele un raport
Ce s-ar cădea să fie strict;
Altminteri, e un disconfort
Tot drumul, şi-un amar conflict;
Iar drumu-i odă, şi-i păcat
Să nu-l slăveşti în ditirambi,
Când inima-ţi, chiar sub lăcàt,
Ritmează suitorii iambi.
Nu-i bine treptele, cînd urci,
Să le tot numeri. Nu sînt scări
Mai lungi ca astea, şi le spurci,
Atunci, cu feluri de ocări.
Nici coborîndu-le, nu cred
Că-i bine să o faci. Accept
Un singur fapt, – sau doar conced:
E scara un scalar concept.
Nu-i greu să umbli braţ la braţ,
Nu-i greu să-nnozi piciorul ei
Cu-al tău, prinzîndu-l ca-ntr-un laţ
Într-un tangou sau ce dans vrei;
Nu-i greu să împleteşti un S
Cum cozile de hipocampi, –
Dar pe un dîmb, iţit din şes,
Greu urcă paşii unijambi.
Ci domnul Noica şi Gabriel
Nu sînt un monstru bicefal
Ce urcă,-n aerul bleu ciel,
Într-un văzduh filosofal,
Pe numai două,-n loc de patru
Picioare, – care, chit că şed
În loc, într-un etern stop-cadru,
Unul pe altul se succed.
Pîn’ la cabană nu e mult,
Mai multă-i calea dindărăt…
Se pare cum că omul cult
(Ceea nu-i uşor s-arăt)
Stă-ntr-un picior cum cocostîrcul,
Şi-n rîs de cîte-un biet nătîng
E luat… Cei doi îndură smîrcul,
Îi doare, însă nu se plîng.
Atunci cînd, însă,-adoarme hoarda,
Ei fac ca îngerii din Rai**:
Coboară scara, sărind coarda,
Iar treptele nu i le mai
Ating. – Dacă vă par patetic,
Încalec un velociped!
Ei, într-un rond peripatetic,
Fac împreună un biped.
* Vorba uuui Moş bun la toate, din Păltinişul noichian.
** Din Raiul, baremi, al lui Max Jacob.
Fotografia e un leac
Durabil cît un epitaf
La o uitare ce,-ntr-un veac,
Pe fiecare-l schimbă-n praf.
Ferice-s doar cei fără lanţ,
Cei cîţi în haită nu se strîng, –
Ci-şi saltă, ca-ntr-un fel de danţ,
Piciorul drept, piciorul stîng.
Piciorul drept, piciorul stîng
Fac împreună un biped…
Îi doare, însă nu se plîng,
Unul pe altul se succed;
Greu urcă paşii unijambi,
E scara un scalar concept;
Ritmează suitorii iambi
Piciorul stîng, piciorul drept.
(Seara Crăciunului 2007)
Șerban FOARȚĂ este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…
Facebook
WhatsApp
TikTok
