Într-unul din numerele „României literare”, datând din 14 iulie (la Chute de la Bastille!) 2006 (pagina am uitat-o, – tot astfel cum voi fi uitat, mulţi ani de zile, şi textul ăsta bine camuflat în măruntaiele chitului computeristic), domnul Daniel Cristea-Enache, ocupându-se de o aşa-zisă „Cometă suprarealistă”, numerotată II (doi roman), scrie după cum îl taie capul, şi anume:
„Între avangarda clasei muncitoare şi avangarda literară [o virgulă, aici, din parte-mi, n. m.] ei [Sartre, Aragon & Éluard, n. m.] văd o logică trăsătură de unire, deşi, teribilă ironie!, proletariatul are gusturile lui, mai degrabă conservatoare, preferând oricând un Maupassant, un Anatole France, un Paul Claudel.”
Lăsându-i pe primii doi de-o parte (fiind, de altminteri, discutabil faptul că proletariatul i-ar priza, – şi nu din an în paşte, ci „oricând”!), îl rog, cu tot respectul, pe respectivul domn, să ne comunice, pe orice cale, ce preferă clasa muncitoare din scrierile lui Claudel? Ca să-i uşurez sarcina îndeajuns de grea, dau mai jos o listă de titluri claudeliene, urmând ca dl D. C-E. să le bifeze sau încercuie pe-acelea gustate de proletariat…
Aşadar: « Tête d’or »; « La Jeune Fille Violaine »; « Le Repos du septième jour »; « L’Annonce faite à Marie »; « Les Choéphores d’Eschyle »; « Les Euménides d’Eschyle »; « Le Soulier de satin »; « Le Livre de Christophe Colomb »; « Jeanne d’Arc au bûcher »; « La Sagesse ou la Parabole du destin »; « Connaissance de l’Est »; « Poèmes de la Sexagésime »; « Corona benignitatis anni Dei »; « Cent phrases pour éventails »; « L’Oiseau noir dans les soleil levant »; « Seigneur, apprenez-nous à prier »; « Emmaüs »; « Paul Claudel interroge l’Apocalypse »; « Paul Claudel interroge le Cantique des Cantiques »; « La Rose et le rosaire »… Ş.a.m.d.
Lista e una selectivă (pentru că Paul Claudel a tras din greu la propria-i operă, – precum, la fabrică, un veritabil proletar!) şi, bineînţeles, deschisă. Titlurile pieselor de teatru, ale volumelor de versuri sau de eseuri claudeliene vorbesc, se pare, de la sine, în sensul unei incongruenţe radicale între ele şi proletariat. La ce i-ar folosi acestuia din urmă cele „o sută de fraze pentru evantai”?… Pentru a-i face burjoaziei vânt?! N-aş vrea, desigur, să influenţez, în niciun caz, opinia unui critic prin excelenţă „opiniâtre” ca acesta, dar să-i atrag atenţia, în final, asupra unor posibile confuzii, şi anume: « Le Repos du septième jour » e o lucrare asupra unui alt repaos duminical decât acela revendicat pe cale sindicală; « La Rose et le rosaire » nu se referă la trandafiraşul social-democraţiei, necum la Rosa Luxemburg; Acţiunea din « Le Soulier de satin » nu are loc într-o uzină de pielărie şi încălţăminte. « Connaissance de l’Est » nu e o carte despre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, alias U.R.S.S.;
« La Jeune Fille Violaine » e, onomastic, aceeaşi cu o iubită apocrifă a răposatului Geo Dumitrescu (în opera căruia, criticul nostru e expert): „Mă gândeam tot mai încăpăţânat la Violaine –/ era atât de departe de Bucureşti…” Oricum, nu mai departe, totuşi, decât este dl D. C.-E. de Paul Claudel. (De ce e, oare, dumnealui aşa, e, bineînţeles, altă căciulă.)
Șerban FOARȚĂ este un mare poet, critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…
Facebook
WhatsApp
TikTok
