„Între 2010 și 2015 însă, politizarea istorică a Ungariei a avut tendința să se concentreze în jurul lui Miklós Horthy (liderul interbelic și pe timp de război al Ungariei) și a Tratatului de la Trianon, acordul de pace pe care Ungaria l-a semnat cu Aliații în urma înfrângerii sale (ca parte a Austro-Ungariei) în Primul Război Mondial. Acest lucru este cel mai vizibil reprezentat – deși nu numai – în inițiative precum Legea cetățeniei maghiare din 2011 (care a extins posibilitatea de a obține cetățenia către orice descendent vorbitor de limba maghiară care locuia în interiorul granițelor țării de dinainte de 1920) și statuia Szabadság Tér, și face parte dintr-o „reconectare” din partea lui Orbán cu trecutul precomunist al Ungariei. Ceea ce este unic la această abordare contemporană este caracterul ei „paracronic”: retrospectiv, presupune că întreaga „națiune” maghiară a suferit (și continuă să sufere) o traumă culturală colectivă ca urmare a păcii de la Trianon și implică, de asemenea, profilarea lui Horthy ca „predecesor” al lui Orbán în statutul de lider care a căutat să îndrepte această traumă. Acest lucru a servit mai multor scopuri ale lui Orbán. I-a permis să-și flancheze oponenții politici (cum ar fi Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, cunoscută și sub denumirea de Jobbik), care anterior erau percepuți ca fiind mai la dreapta pe spectrul politic (deși poate că această percepție nu mai este reală). Ea delegitimizează orice opoziție internă sau externă față de el însuși și de conducerea partidului său, deoarece opoziția este în acest caz percepută ca o trădare a națiunii maghiare. Cel mai important, îi permite lui Orbán să edifice o înțelegere exclusivistă a națiunii maghiare, ceea ce face ca el și partidul său să fie singurii reprezentanți ai „adevăraților” maghiari, iar oponenții săi politici niște uzurpatori perfizi.” (Toomey, M. (2018). „History, Nationalism and Democracy: Myth and Narrative in Viktor Orbán’s ‘Illiberal Hungary’”, Review of central european affairs. New Perspectives, 26 (1), 87-108.)
A-l susține pe Orban la alegerile din 3 aprilie înseamnă a vota aceeași politică a ultranaționalismului, revizionismului, nascisismului, egoismului, miopiei și intoleranței, înseamnă a pune ștampila pe mâna angoasată și rapace care închide instituțiile libere de media, vocile opoziției, zveltețea culturii maghiare, semnifică a pune lacătul pe lecțiile istoriei și a pune sub zăbrele momente evocatoare ale trecutului Ungariei, inclusiv pe unele dintre cele mai nobile. Cele mai multe dintre momentele istoriei noastre și valorile politice împărtășite de majoritatea dintre noi ne apropie, așa cum suntem intim legați de destinul acestei țări prin fagurele cetățeniei, dar Horthy sau Ceaușescu ne separă. Să nu-l facem posibil pe niciunul dintre cei doi prin nostalgiile și voturile noastre!
Apar în spațiul public și numele pretorienilor lui Putin vinovați de crime de război atât în Siria, cât și în Ucraina, așa cum este Mihail Mizințev, „măcelarul de la Mariupol”, cel format în tradițiile instrumentului militar al Uniunii Sovietice, Armata Groznîi de Roșie!
Putin și Lukașenko sunt în pană mare de idei. Au rămas fixați asupra bombei nucleare și a celui de-al treilea război mondial: se agită, se zvârcolesc, amenință, se crispează, se încruntă, împrumută recuzita lui Ginghis Han de la teatru, bat tobele, cântă paparuda când ceilalți se arată sceptici, de parcă viața și moartea nucleară ar fi un bal mascat. Lavrov, care-și punea kuzminii să-l picteze în hainele lui Gorceakov și-i impresiona pe toți apparatchikii nostalgici, jurnaliștii naivi și intelectualii de mucava de pe la noi, a retrogadat la rolul de Molotov decrepit care nu-și găsește Ribbentropul cu care să încheie odată pactul acela blestemat despre sferele de influență la care visează El Putino Maximo. Medinski nu se dezminte și-i plagiază din nou pe americani, încercând să predea copiatul în masă copiilor din biata sa țară care privește ca la teatru ce în lume se închipuie. Shoigu s-a retras probabil în iurtă și practică șamanismul de apare și dispare de pe monitorul televizorului de nu ai vreme să clipești din ochi, până când va da colțul micului ecran definitiv. Poate că nu i-ar fi stricat să asculte sfatul vecinului său continental, Sun Tzu: „Războinicii victorioși înving mai întâi și apoi intră în război, în timp ce războinicii învinși merg mai întâi la război și apoi caută să câștige”
Încă un muzeu distrus de război, un muzeu dedicat frumosului, picturii, naturii reprezentată în sublimul și serenitatea sa, realismului pictural, dar și interferențelor culturale, Arhip Kuindzhi fiind revendicat în egală măsură de culturile ucraineană, rusă și greacă.
„Obiectivul cinic al lui Putin de a șantaja Ucraina și UE printr-un război brutal care duce la deplasări în masă, ca în Siria și Cecenia, trebuie să eșueze și trebuie văzut că eșuează. Refugiații ucraineni disperați fac parte din planul de atac al lui Putin. Calculul său este pe cât de nemilos pe atât de transparent: prin expulzarea civililor, speră nu doar să-i demoralizeze pe ucraineni și să-i forțeze să se predea, ci și să facă UE să se întoarcă împotriva și să Asta nu trebuie să se întâmple. Un Airlift 2022, o inițiativă Macron-Scholz-EU-G7 de a implementa cea mai generoasă politică de primire a refugiaților la nivel mondial în ultimele decenii, ar fi un răspuns potrivit. Este vorba despre ajutorarea oamenilor, precum și despre susținerea autorității și credibilității Occidentului ca și comunitate de valori. Ar fi un răspuns uman la cinismul inuman. ”
George Simion și silovikii săi și-au găsit o altă preocupare acum că, pe de o parte, El Putino este la ananghie și apoi are și keghebistul leningrădean nevoie de ajutor prin adâncirea diviziunilor în rândurile populației românești care se află cu sufletul alături de victimele acestui război atroce, iar pe de altă parte, pandemia este în silenzio stampa: steagurile, Coane!
În scrisoarea lor pierdută număratul steagurilor arborate, pe termen scurt, de câteva dintre autoritățile locale pentru a-și arăta susținerea și respectul pentru bravura și drama poporului ucrainean, a devenit o preocupare de bază. „Gauleiterii” locali auriți nu se mulțumesc cu invocarea, dincolo de limita bunului simț, a unei legi datând de pe vremea celebrului exemplu de integritate morală Adrian Năstase, ci se duc să înlăture sau să protesteze la adresa steagurilor localităților din România care poartă în heraldica lor tocmai elementele identitare care susțin simbolurile noastre naționale, inclusiv pe cel al municipiului Târgoviște, fostă reședință domnească vreme de vreo trei secole. Elemente identitare, stimate doamne și domni, exprimate inclusiv printr-un steag – care nu-și arogă rolul de stindard național – are și universitatea mea, are și o prefectură de județ (vorba lui nenea Iancu, „unul la prefectură”), și o școală („unul la școala de băieți”, „unul la școala de fete”), un club de fotbal, o instituție de cultură, o organizație studențească, fiecare în parte evocând elementele identitare de bază ale acelei organizații. Ideea că toate aceste simboluri ar trebui să fie interzise este de un patriotardism de galerie care nu are nimic de-a face nici cu spiritul vreunei legi, nici cu logica, nici cu istoria noastră, ci cu populismul detestabil al unei organizații de extracție fascistă și cu arginții preschimbați în aur.
Putinismul a intrat deja într-o fază mult mai avansată, corect anticipată de Marcel Herpen: „Putinismul, care împărtășește cu fascismul „clasic” ultra-naționalismul și ideile sale de renaștere națională și revizionism imperialist, nu poate fi redus la această formă clasică de fascism și nici la o versiune modernă a protofascismului bonapartist în stilul lui Napoleon al III-lea. Putinismul este mai degrabă un sistem politic complet nou, hibrid, care combină elemente ale fascismului clasic (interbellum) cu protofascismul bonapartist mai vechi și populismul modern din secolul al XXI-lea. Acest sistem hibrid corelează caracteristicile premoderne și moderne. Combină represiunea internă cu adoptarea economiei capitaliste globalizate avansate. Se pretinde a fi o democrație modernă cu un sistem multipartid funcțional, dar a privatizat de fapt sfera politică, instituind monopolul puterii unui singur partid politic în slujba unui clan. Predică „dictatura legii”, dar se pune pe sine deasupra legii. Pretinde că respectă dreptul internațional, dar încalcă regulile elementare ale dreptului internațional prin hărțuirea vecinilor, invadând o țară vecină și dezmembrând-o. Declară că obiectivul său este modernizarea țării, dar lipsesc două ingrediente esențiale ale unei țări moderne, libertatea politică și alternanța puterii.”
„Numerele vorbesc de la sine. Cheltuielile militare rusești au fost de 62 de miliarde de dolari în 2020, în timp ce UE a achiziționat energie și minerale rusești în valoare de 64 de miliarde de dolari, un număr considerabil mai mic decât media din cauza consumului redus de energie în lumina pandemiei de Covid-19. Noi estimări pentru 2021 sugerează că importurile de petrol și produse din Rusia ale UE și Regatul Unit valorau o valoare de 104 miliarde de dolari, depășind cu mult bugetul militar rus. Exporturile de petrol sunt principala sursă de venituri a Rusiei. În 2021, produsele petroliere vândute la nivel global au câștigat Rusia de trei ori mai multe venituri decât exporturile de gaze ”
O nouă cercetare sociologică arată că Republica Moldova ocupă locul al șaptelea și România al optulea în rândul țărilor pe care ucrainenii le consideră cele mai prietenoase. Cel puțin două treimi dintre vecinii noștri contează pe noi ca pe niște prieteni.
De când, într-un final, după un cortegiu de crime și un surogat de normalitate cotidiană, s-a dus, pe urmele celui de-al Treilea Reich, și Uniunea Sovietică, neorealiștii continuă să estimeze unde și-au greșit calculele de nici măcar unul dintre Măriile lor nu a putut anticipa sfârșitul Războiului Rece și căderea Zidului Berlinului. Au decis acum, deodată, să refacă calculele prin imitarea acelorași erori din urmă cu 33 de ani. Acești domni ocupaseră cele mai importante catedre de la marile universități și priveau cu prezumțiozitate pe un Aleksandras Štromas, de exemplu, emigrantul lituanian care le desena în fața ochilor un tablou complex și dinamic, o perspectivă pe care au refuzat să o privească dincolo de aparențele sistemului analitic rigid și lipsit de suflul realității pe care-l slujeau.
Silviu MILOIU este un reputat istoric, profesor universitar și, dincolo de toate, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
