Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres: „Ucraina: Lumea trebuie să se unească în fața „încălcării dreptului internațional” de către Rusia. Invazia Rusiei în Ucraina obligă statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite să se unească în „cooperare şi solidaritate” pentru a-i sprijini pe toţi cei afectaţi „şi pentru a depăşi această încălcare a dreptului internaţional”. A declarat, joi, secretarul general António Guterres, adresându-se Adunării Generale din New York.
Războaiele de agresiune și dictaturile răpesc – în numele unei oligarhii bântuite de utopii, de obsesia puterii și controlului – normalitatea, securitatea și viața a milioane de oameni. Recunoștință pentru gazdele lor bune din Bucovina, Moldova, Maramureș, Dobrogea, dar și din restul țării. Foametea din 1921–1923 și Holodomorul din 1932–1933 în Ucraina: trăsături comune și distinctive [The 1921–1923 famine and the Holodomor of 1932–1933 in Ukraine: Common and distinctive features]
Extrase din articol:
„În timpul Holodomorului, a avut loc un genocid total împotriva tuturor grupurilor sociale și straturilor de populație din RSS Ucraineană. În acei ani și pentru o perioadă lungă de timp ultimele speranțe pentru renașterea culturală și patriotică a Ucrainei în Uniunea Sovietică au fost distruse. Ucraina a pierdut nu doar o întreagă generație, ci și multe idei pe care artiștii le-au oferit prin lucrările lor. Un număr mare de piese de artă care ar fi putut avea o contribuție semnificativă la formarea identității națiunii ucrainene în viitor și ar fi putut deveni mândria acesteia au fost distruse și pierdute.”
„Pierderile de vieți omenești pentru anii 1921–1923 sunt estimate la aproximativ 935.800. Ele sunt distribuite inegal de-a lungul anilor, cu 54,4 la sută în 1922, 31,5 la sută în 1921 și 14,1 la sută în 1923, apogeul foametei fiind în 1922. Pierderile de vieți în mediul rural au fost de 821.700 (87,8 la sută din numărul total de pierderi) pentru perioada de trei ani, în timp ce pierderile în mediul urban au fost de 114.100, de 7,2 ori mai mici decât numărul de pierderi din mediul rural. Diferențele anuale de pierderi umane rural-urban au variat de la an la an. Pierderile la pogeul anului 1922 au fost de 12,3 la 1.000 de locuitori în zonele urbane și de 20,2 la 1.000 de locuitori în zonele rurale. Pierderile de vieți în zonele rurale pentru perioada 1921–1923 reprezintă 87,8% din toate pierderile. Dintre regiuni, acestea variază între 79,7 la sută în Cernihiv și 92,7 la sută în RSA Moldovenească (ceea ce va fi RASSM – n.n.).”
Au fost 3.942.500 de pierderi de vieți omenești directe ale foametei din 1932–1934, cu 89,5% dintre ele în anul de vârf 1933. În acel an, numărul relativ al pierderilor de vieți a fost de 119,3 la 1.000 de locuitori, cu 26,8 în mediul urban și 149,4 în mediul rural. 92,6 la sută din aceste pierderi umane s-au înregistrat în mediul rural; excesul de decese în zonele rurale a fost de 12,4 ori mai mare decât numărul absolut corespunzător de decese în exces în zonele urbane. Mediile naționale ale deceselor în exces ascund variații mari între cele șapte oblaste și RSS Moldovenească. Pierderile relative din mediul rural din 1933 variază între 77,3 la 1.000 de locuitori în regiunea Donețk și 222,0 în regiunea Harkov. Pierderile relative în zonele urbane sunt semnificativ mai mici decât pierderile în zonele rurale respective; acestea variază între 10,4 la 1.000 de locuitori în Donețk și 46,7 în regiunea Kiev. Foametea din 1921–1923 și Holodomorul din 1932–1933 au trăsături și distincții comune. O diferență foarte semnificativă este că intensitatea pierderilor relative a fost mult mai mare în timpul Holodomorului decât în timpul foametei din 1921-1923. Această diferență este deosebit de izbitoare în anii de vârf (1933 și 1922), cu 119,3 și, respectiv, 19 pierderi la 1.000 de locuitori. O a treia diferență este legată de contextul istoric al celor două perioade de foamete. Foametea din 1921–1923 a avut loc după ani de război. Seceta și bolile infecțioase au fost factori cheie ai foametei. Bolile infecțioase au fost cauza principală de deces în 46,3% din totalul deceselor în exces în perioada 1921-1923. Holodomorul, pe de altă parte, a avut loc în timp de pace. A existat un nivel adecvat de aprovizionare cu alimente și un nivel mult mai scăzut de boli infecțioase. În 1921–1923, guvernul nu a ascuns foametea, iar țăranii au primit ceva ajutor alimentar. Guvernul sovietic a recunoscut gravitatea foametei abia la începutul anului 1933 și a oferit o oarecare cantitate de ajutor alimentar Ucrainei sovietice, dar a fost prea puțin și prea târziu. În ciuda acestui ajutor, decesele în exces au continuat să crească într-un ritm extraordinar până în iunie 1933. Foametea din 1932–1933 a fost negată oficial până în ultimii ani ai URSS.
(Sursa: Rudnytskyi, O., Kulchytskyi, S., Gladun, O., & Kulyk, N. (2020). The 1921–1923 famine and the Holodomor of 1932–1933 in Ukraine: Common and distinctive features. Nationalities Papers, 48(3), 549-568.)
Stalin, „Operaţiunea culacilor” și Ucraina sovietică (1937-1938)…
„Operaţiunea culacilor” a implicat de la început până la sfârșit împușcarea: Ejov i-a raportat lui Stalin, cu evidentă mândrie, că până pe 7 septembrie 1937 au fost împușcați 35.454 de oameni. În timpul războiului însă numărul de condamnări la Gulag a depășit numărul de condamnări la moarte. Cu trecerea timpului, noile decizii de condamnare au avut tendinţa să fie mai curând moartea prin împușcare decât surghiunul. În cele din urmă, numărul oamenilor ucişi în „operaţiunea culacilor” a fost cam același cu al oamenilor trimiși în Gulag (378.326 şi, respectiv, 389.070). Schimbarea generală de la surghiun la execuţie s-a făcut din motive practice: era mai uşor să omori decât să deportezi, iar lagărele se umpluseră până la capacitatea maximă — şi mulţi dintre deportați nu erau nici un folos. O investigație din Leningrad a dus la împușcarea ( deportarea) a treizeci şi cinci de surdomuţi. În Ucraina sovietică, șeful NKVD, Izrail Leplevski, le-a ordonat ofițerilor săi să omoare, să deporteze persoanele în vârstă. În aceste cazuri, cetățenii sovietici au fost ucişi din cauză că erau ceea ce erau. Ucraina sovietică, în care „rezistenţa culăcească” fusese larg răspândită în timpul colectivizării, a fost un centru important al uciderilor. Leplevski a extins cadrul Ordinului 00447, incluzându-i pe presupuşii naționaliști ucraineni, care, încă din vremea foametei, fuseseră trataţi ca ameninţare la integritatea teritorială a Uniunii Sovietice. Circa 40.530 de oameni din Ucraina sovietică au fost arestați sub acuzația de naţionalism. Într-o variantă, ucrainenii au fost arestați pentru că se presupunea că au cerut ajutor în alimente din Germania în 1933. Când cotele (deja dublate) pentru Ucraina sovietică au fost îndeplinite, în decembrie 1937, Leplevski a cerut suplimentarea lor. În februarie 1938, Ejov a adăugat 23.650 la cota de morți a republicii. În total, în 1937 şi 1938 NKVD a împușcat 70.868 locuitori ai Ucrainei sovietice în „operațiunea culacilor”. Rata pușcărilor faţă de alte sentințe a fost deosebit de mare în Ucraina movietică în 1938. Între ianuarie şi august, au fost împușcați 35.563 de oameni, faţă de 830 trimiși în lagăr. De exemplu, „troica” din districtul Stalino s-a întrunit de mai multe ori între iulie şi septembrie 1938 şi a condamnat la moarte toate cele 1.102 persoane acuzate. Tot așa, „troica” din Voroşilovgrad i-a condamnat la moarte pe toţi cei 1 226 ale căror dosare le-a examinat în septembrie 1938. Aceste cifre imense însemnau execuţii regulate şi masive pe marginea unor enorme şi numeroase gropi ale morţii. În oraşele industriale ale Ucrainei sovietice, muncitorii care se trăgeau cu adevărat sau imaginar din culaci au fost condamnaţi la moarte pentru un fel sau altul de sabotaj şi, de obicei, executaţi în aceeaşi zi. La Vinniţia, condamnaţi la moarte erau legaţi, li se punea căluş şi erau târâţi într-o spălătorie de maşini. Acolo, era un camion cu motorul pornit, ca să acopere zgomotul împușcăturilor. Apoi, cadavrele erau puse în camion şi duse într-un loc din oraş: o livadă, sau poate un parc ori cimitir. Înainte să-şi isprăvească treaba, membrii NKVD au săpat nu mai puţin de optzeci şi şapte de gropi comune în Vinniţa şi împrejurimi.”
(Sursa: Timothy Snyder, Tărâmul morţii: Europa între Hitler şi Stalin. Bucureşti: Humanitas, 2012, pp. 110-111.)
„Perfidia reprezintă o încălcare a legislației conflictelor armate (LOAC) și, în conformitate cu Protocolul adițional I, articolul 85.3(f) https://ihl-databases.icrc.org/ihl/WebART/470-750111, în anumite cazuri, este considerată o încălcare gravă. Este descrisă în articolul 37 din Protocolul adițional I ca un act menit să câștige încrederea unui adversar, făcându-l să creadă că este protejat de regulile conflictului armat, cu intenția de a trăda această încredere, rezultând în uciderea, rănirea sau capturarea adversarului.” – Solis, Gary D. The Law of Armed Conflict: International Humanitarian Law in War. , 2022, pp. 420-421.
Nu s-a schimbat nimic în esență, ca și Uniunea Sovietică a lui Stalin Rusia lui Putin înțelege coridoarele umanitare ca pe un fel de „Pahod na Sibir”. În formă, încearcă să găsească un termen umanitar pentru deportări iar aici imaginația putiniștilor Z depășește cinismul lui Hitler și Stalin.
Dmitri Patrușev ocupă, începând din anul 2018, portofoliul de ministru al agriculturii în guvernul lui Putin. Ca și fratele său, Andrei, Dmitri posedă o avere considerabilă, fiind numit de regim în fruntea unor bănci sau în Consiliul de Administrație al GAZPROM. Dimitri nu este nimeni altul decât fiul mâinii drepte a lui Putin, Nikolai Patrușev – KGB-FSB, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Silovik-ul cel mai influent. Ca și mulți alți membri ai anturajului dictatorului de la Moscova, începând cu Putin însuși, Dmitri este dottore, de această dată în științe economice, la Universitatea de Stat de Economie și Finanțe din Sankt Petersburg. Ambele sale teze, atât cea de candidat (prima treaptă a studiilor doctorale), intitulată – ce ironie! – „Fundamente organizaționale și economice pentru dezvoltarea unei abordări procesuale în managementul calității organizațiilor de cercetare susținută la 16 aprilie 2003”, cât și cea de doctor, prezentată public la 3 iulie 2008 cu lungul titlu de „Autoritățile de reglementare de stat și de piață în formarea și implementarea politicii industriale: asupra materialelor monopolurilor naturale ale complexului de combustibil și energie” dezvăluie o doză de plagiat de s-ar jena cu aceasta și Victor Ponta!
Minunata lume nouă: „Nu vom ataca alte țări, nu am atacat nici Ucraina.” Trăim o distopie. Am fost de multe ori uimit de naivitatea unor jurnaliști care tindeau să-i picteze o aură Molotovului sau Ribbentropului lui Putin, diplomatul sovietic Lavrov. Stâncos, bolovănos, lipsit de suplețe diplomatică, de o eficiență motoloviană și de o intransigență vîșinskiană, Lavrov poate afirma fără să clipească că Rusia nu a atacat Ucraina! Între timp, în România, Alianța pentru Unitatea Rusiei cântă cazaciocul, sub flamura ideii naționale românești pe care o pervertește fără nicio jenă și fără niciun scrupul moral, sperând să atragă partea sa naivii, interesații și cinicii. „Ministerul Apărării al Federației Ruse a confirmat utilizarea sistemului de arme TOS-1A în Ucraina. TOS-1A folosește rachete termobarice, creând efecte incendiare și de explozie.” Aceasta mai este denumită și bomba cu vid, efectele tale fiind devastatoare. Și mai grav – iar aceasta este o nouă crimă de război – această armă este folosită împotriva populației civile. Principiile de funcționare ale acestei arme infernale au fost descrise de fizicianul Cristian Presură pentru EuropaFm: „În esență, ea este o combinație între un gaz exploziv și o scânteie. Pentru că aceste bombe au un recipient care păstrează un combustibil inflamabil care, în principiu, putem să ne gândim că este un fel de gaz, dar asta poate să fie un fel de aerosoli alcătuiți dintr-un material care este explozibil. În prima fază, atunci când bomba ajunge la țintă, recipientul acela dă drumul la gazul respectiv sau la combustibilul inflamabil în zona în care ajunge. Într-o a doua etapă, bomba are un inițiator acolo, deci practic, cu puțin timp după ce gazul se împrăștie, are loc o mică scânteie, iar scânteia respectivă provoacă o explozie a gazului inflamabil care este deja împrăștiat și explozia asta se împrăștie foarte repede, ca un fel de minge de foc, și se împrăștie în toate camerele buncărului sau în toată zona în care a ajuns gazul. Și se creează o primă undă de șoc care, practic, distruge clădirea respectivă din interior către afară. Însă mai există încă o a doua etapă, pentru că acest gaz, în momentul în care se extinde foarte brusc după aceea se și răcește. Și în momentul când se răcește, în zona respectivă sunt mai puțin molecule de gaz pentru că gazul s-a extins și a împins aerul cu el afară. eci în zona în care explodează sunt mai puține molecule de aer, densitate mai mică de alte molecule și asta înseamnă că odată ce gazul se răcește, deci după ce mingea de foc se răcește, în zona respectivă fiind mai puține molecule, mai puțin aer, este și o presiune mai mică. De asta unii o numesc și bombă cu vid. Se creează un mic vid în zona respectivă și atunci aerul care este în afară vine imediat în zona respectivă și creează o a doua undă de loc. Din afară către interior pentru că vrea să acopere zona aceea de presiune foarte mică. ona respectivă, atunci când rămâne după explozie, este lipsită de oxigen și este plină de gaze toxice. Iar asta face supraviețuirea acolo aproape imposibilă. Din cauza aceasta, armele acestea au fost condamnate de foarte multe organizații internaționale.”
Comportament de invadatori (pentru a folosi un eufemism), nu de militari. „Un spital de copii din orașul ucrainean Mariupol a fost distrus de atacurile aeriene ruse, a anunțat miercuri consiliul municipal într-o postare online”, relatează Reuters.
„Universitatea din Sankt Petersburg îi exmatriculează pe studenții reținuți la protestele împotriva războiului declanșat de Vladimir Putin.” Kommersant spune că 13 studenți au primit deja decizia de exmatriculare. „Pahod na Sibir” pe când?
Preliminariile războiului, declanșarea acestuia și operațiunile militare și politice de până în acest moment arată tarele inerente unei dictaturi atroce, adâncite de incompetență și corupție. Așa cum generalul Kirill Merețkov îl asigura pe Stalin în noiembrie 1939 că va îngenunchea Finlanda în doar câteva zile iar ministrul plenipotențiar Vladimir Derevianski îi ținea isonul vorbindu-i despre fraternizarea populației finlandeze – în special a celei cu vederi de stânga – cu agresorul, așa și yesmenii lui KGB-Putin i-au pictat un tablou care se dovedește în total contrast cu realitatea. Rezistența acerbă militară și civilă ucraineană, pierderea totală a oricărei urme de onorabilitate și respectabilitate de către statul putinist în urma războiului declanșat în afara oricăror norme de drept internațional și a crimelor de război comise, sancțiunile comunității internaționale și asistența acordată împotriva agresorului, manifestațiile din Rusia și nemulțumirea civică a unei părți a intelectualității rusești, precum și deschiderea Ucrainei de a oferi căi de compromis cu privire la NATO, Crimeea, Donbas, Luhansk oferă, în opinia mea, întreaga raționalitate pentru a se ajunge la un acord de pace. Vom vedea dacă mai există fie și o urmă de logică a exercitării puterii în Rusia, că de inteligență emoțională sau de grija față de propriul popor m-am convins de mult timp că nu mai poate fi vorba.
Președintele Lituaniei… „Gitanas Naus ėda: Zelenskyy este un simbol al eroismului poporului ucrainean care se luptă pentru suveranitate. Am semnat un decret de acordare a Ordinului Vytautas cel Mare președintelui. Recomandă conducerea sa în apărarea-împreună cu poporul-libertatea noastră și valorile democratice europene. ”
Dacă comunitatea internațională dorește cu adevărat să preîntâmpine o hemoragie a tensiunilor internaționale, a disputelor frontaliere, a revizionismelor care nasc noi revizionisme, dar și să pună capăt secerării vieților omenești, crimelor de război, distrugerilor materiale și patrimoniale, milioanelor de oameni – mai cu seamă copii și mame – puși pe drumuri în condiții de iarnă, statele trebuie să depună eforturi concentrate și eficiente pentru ca rezoluția Organizației Națiunilor Unite din 2 martie 2022, votată de o covârșitoare majoritate de 141 de țări, să fie pusă în aplicare neîntârziat. Reamintesc că această rezoluție a solicitat Rusiei să „𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐚𝐠𝐚̆ 𝐢𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐭, 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭 𝐬̦𝐢 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐠𝐫𝐚𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚𝐥𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜𝐮𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥.” Cele 141 de țări trebuie să-și unească eforturile diplomatice, umanitare și capacitatea de asistență, astfel încât războiul putinist să înceteze!
Binecuvântarea și justificarea războiului putinist de cucerire și anihilare a Ucrainei de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril I al Moscovei, nu constituie decât cea din urmă dintr-o serie de luări de poziție care au fost pe bună dreptate taxate de către Biserica Ortodoxă Română și de Patriarhul ecumenic Bartolomeu I. Părintele ortodox Steven Kostoff de la Biserica Hristos Mântuitorul-Sfântul Duh din Cincinnati, Ohio, profesor la Universitatea Xavier din Cincinnati, pornind de la atribuirea de-a dreptul stupefiantă de către Biserica Ortodoxă Rusă a patronajului Sf. Serafim de Sarov – un sfânt prin excelență al păcii și iertării – celei de-a 12-a Direcții a Departamentului Rus de Apărare, care este responsabilă de armele nucleare ale Federației Ruse, decizie pe care o consideră de-a dreptul anticreștină, realiza în urmă cu doi ani o analiză foarte pertinentă a poziționării Bisericii Ruse și concluzionează că: „tentația de a reda Bisericii un „statut” idealizat, ca bastion moral și spiritual al statului, confundă teologia, ideologia, naționalismul într-un mod care nu face decât să întunece Evanghelia lui Isus Hristos.”
Nu este cazul să ne facem provizii suplimentare și să strângem cash sau valută mai multă decât avem nevoie. Atâta vreme cât Ucraina va rezista, Rusia, în ciuda retoricii belicoase și a unui țar mânat de instincte de agresor și cu o gândire conspiraționistă, a unei curți obediente, corupte, de multe ori inculte și lipsite de scrupule, nu va ataca. Nici Uniunea Sovietică nu s-a lansat luni întregi într-o operațiune militară după Războiul de Iarnă pe care îl încheiase ca învingătoare, dar înfrântă moral și cu armata epuizată. Rusia putinistă își arată limitele din toate punctele de vedere și depune un efort care a trecut dincolo de logica războiului, către cea a anihilării, între altele și pentru că și-a atins deja limitele. Îngrijorarea noastră poate să privească posibila implicare în confruntare a Transnistriei filoputiniste, în cazul în care, așa cum nimeni nu-și dorește, putiniștii ar captura marele oraș Odessa – ceea ce este o operațiune militară extrem de complicată, așa cum se știe din al Doilea Război Mondial – , dar să atace NATO este exclus și ar fi de-a dreptul sinucigaș. Rolul nostru este acum să-i ajutăm pe refugiați, să ne implicăm umanitar și civic, nu să ne temem de scenarii care sunt improbabile. Rolul ONU, al NATO, al statelor care se cutremură la vederea crimelor putinismului este să acorde asistență Ucrainei în domeniul umanitar, dar și cu armamentul antiaerian și antitanc de care are nevoie, cu avioane și cu tot ceea ce Kievul solicită pentru a-și asigura apărarea.
Mașina de război putinistă a provocat distrugeri uriașe monumentelor istorice, spațiilor publice, ansamblurilor monumentale, multe dintre aceste fiind făcute una cu pământul. Există o legislație în domeniu foarte clară în această materie, așa cum am scris, dar Rusia putinistă nu ține cont de monumente, așa cum nu ține cont de oameni, de civili, de refugiați, de copii. „Rusia a avariat/distrus 202 școli, 34 spitale, 1500+ clădiri rezidențiale. 900+ așezări sunt complet lipsite de lumină, apă, căldură. Armata rusă nu știe cum să lupte împotriva altor armate. Dar este bun la ucis civili” – a spus Mykhailo Podoliak.
Putin nu ar fi putut porni declanșa niciodată războiul fără conivența Chinei lui Xi Jinping, așa cum Hitler a avut nevoie de Pactul cu Uniunea Sovietică a lui Stalin pentru a porni al Doilea Război Mondial . Totul dovedește că Xi Jinping a fost pe deplin informat, o dovadă fiind inițierea războiului de cucerire al Rusiei după închiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. China susține atacul lui Putin atât cât este în interesul său, cu scopul de a slăbi Statele Unite, Uniunea Europeană și țările democratice și de a găsi un pretext pentru a-și regla, mai devreme sau mai târziu, conturile cu Taiwanul. Mai mult, China intenționează să transforme relația cu Rusia într-una asimetrică, preluând, în contextul războiului, cât mai multe dintre asset-urile și resursele rusești și obligând Moscova să țină cont de interesele chinezești ca cea dintâi prioritate. Războiul lui Putin este alimentat de China, deși aceasta ar prefera ca el să fie mai degrabă de durată, după cum se vede din unele poziționări și declarații.
Xi Jinping, un emul al lui Mao prin setea de putere și imagine, este perechea potrivită a lui Putin în ceea ce privește cinismul cu care își tratează propriul popor – după cum arată Patrick Saint-Paul de la Le Figaro într-o recentă lucrare – și operează în politica externă. Lui Xi Jinping îi pasă cu atât mai puțin de victimele crimelor lui Putin cu cât nu-i pasă nici de sărăcia lucie și avatarurile inimaginabile ale „oamenilor șobolani” din subteranele marilor orașe chinezești, care-l ajută să construiască „socialismul” de lux al elitelor chineze dominate de oligarhi la fel de odioși ca cei din Rusia. Xi Jinping și-a greșit puțin calculele, în opinia mea, dar rămâne să vedem acest lucru, în tot cazul el va putea încerca să pozeze și în pacificator, în funcție de interese. NATO ține cont de situația pe care poziția Chinei o complică foarte mult și ajută Ucraina atât cât estimează că poate să o facă, ținând cont de tovărășia ruso-chineză.
Marele nostru diplomat Nicolae Titulescu, într-o încercare remarcabilă de a preîntâmpina, prin forța argumentelor și tăria morală, izbucnirea a ceea ce va fi al Doilea Război Mondial, în timpul căruia a închis ochii săi conștienți debusolat de orbirea celorlalți: „Aşa că întreb: de ce să modificăm Pactul (Societății Națiunilor – n.n.)? Dacă nu îl putem întări, în sensul aplicării Articolului 16 (care prevedea asistența victimei agresiunii – n.n.), ca măsură preventivă, cel puţin să păstrăm Pactul aşa cum este. Să-l păstrăm şi să-l aplicăm ad litteram. El satisface toate cerinţele vieţii bazate pe dreptate şi pace. Lumea este cuprinsă de o mare criză morală – din care pot rezulta fie o nouă filosofie de viaţă, produs al secolului al XX-lea, fie o catastrofă. Această nouă filosofie poate fi fondată consolidând foloasele morale câştigate în urma suferinţelor Marelui Război şi adăugând tot ce am învăţat din lecţiile războiului. Democraţia, pe care am crezut-o sigură, este ameninţată de doctrina Statelor totalitare. Slăbirea Pactului astăzi ar fi cea mai fatală lovitură dată democraţiei. Ar însemna o întoarcere la izolarea din zilele dinaintea războiului. Ar însemna distrugerea începutului bunei funcţionări a vieţii internaţionale, pe care am obţinut-o de la semnarea tratatelor de pace. Noi înşine ar trebui să ne schimbăm, pentru a deveni oamenii doriţi de Pact. Nu, nu vom salva pacea slăbind Pactul pentru a face posibilă colaborarea Statelor totalitare. Ne vom atinge scopul convingând aceste state să intre în această organizaţie serioasă – reprezentată de actuala Societate a Naţiunilor – şi să colaboreze cu ea. Nu, nu vom salva pacea ocolind obligaţiile Pactului sub pretext că îl modificăm. Pacea poată fi salvată întărind Pactul şi, în special, aplicând complet şi atent obligaţiile existente. Nu, nu vom găsi cel mai bun mijloc de a salva pacea căutând în jurul nostru cui să-i plasăm responsabilitatea, ci cercetându–ne propria conştiinţă şi supunându-ne legilor morale care ne guvernează viaţa interioară. Democraţia engleză trebuie să ia conducerea în marea luptă care se poartă.” (Londra, 9 iunie 1937)
Silviu MILOIU este un reputat istoric, profesor universitar și, dincolo de toate, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
