Generalul Valery Gerasimov, șeful Statului Major al Forțelor Armate Ruse, este vinovat în mod direct de crime de război și va trebui să fie judecat de Curtea Penală Internațională pentru secerarea vieților civililor, distrugerea clădirilor fără rol militar și a locuințelor, precum și a monumentelor istorice și a bunurilor de patrimoniu.
Putinismul se va prăbuși în mocirla sa morală, așa cum s-au prăbușit hitlerismul, stalinismul, fascismul mussolinian, legionarismul, horthysmul, ceaușismul și atâtea alte regimuri pentru care omul a fost doar un instrument de manipulare sau de diabolizare folosit în vederea cuceririi puterii depline. Singura întrebare este câte victime va mai face acest regim în putrefacție, acest marasm tehnologizat al corupției generalizate, această oligarhie îmbătată de putere, de vicii și de ambiții. Dar putinismul se va prăbuși, vă asigur de aceasta, iar colapsul său ar putea să fie semnalul că istoria trebuie cunoscută așa cum a fost aceasta, așa cum rezultă din cercetarea arhivelor și studiul documentar, din dezbateri ale unor puncte de vedere diferite, nu după cum doresc statul sau elitele sale să fie acceptată prin impunerea unor comisii de epurare a cunoașterii trecutului, a unor dogme și litanii, că presa trebuie să fie liberă, că între puterile statului trebuie să existe un echilibru și un control reciproc iar democrația, libertatea și pluripartitismul nu mai trebuie să fie puse în paranteze pentru închipuite visuri imperiale.
Nu mi-aș fi putut imagina să trăiesc în Europa prin vremuri atât de groaznice despre care scrisesem în cărțile mele de istorie.
Federația Rusă a fost suspendată din cadrul Consiliului Statelor de la Marea Baltică. Într-adevăr, ceea ce face Rusia nu mai are nimic de-a face cu valorile și obiectivele acestui consiliu.
Sunt deja documentate distrugeri de monumente și situri istorice însemnate ale Ucrainei, fiind afectate inclusiv Catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Harkov, cel mai important lăcaș al Domnului din acel oraș, și Universitatea Națională de Arte, după cum arată ministrul culturii din Ucraina. Alte surse vorbesc de cel puțin zeci de alte monumente istorice afectate ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Temerile cele mai mari ale autorităților ucrainene vizează superba Catedrală „Sf. Sofia” din Kiev, a cărei primă etapă de construcție datează din sec. al XI-lea, care m-a impresionat profund atunci când am vizitat-o prima dată cu 22 de ani în urmă, într-o zi ploioasă de început de ianuarie, când am ascultat farmecul unic al armoniilor melodice ale unui bătrân care cânta la bandură în fața catedralei.
Pentru noi, românii, monumentele istorice din Bucovina de Nord, cu deosebire din Cernăuți, dar și din localitățile rurale bogate în patrimoniu cultural, multe realizate din lemn, așadar foarte perisabile, trezesc aceleași îngrijorări legitime.
Rusia trebuie să pună neîntârziat în aplicare prevederile Convenției de la Haga pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat din 14 mai 1954. Patrimoniul cultural odată distrus nu ni-l mai poate reda nimic și nimeni; războaiele trec, dar moștenirea culturală trebuie să rămână ca mărturie a faptului că oamenii sunt capabili nu doar de crime oribile, dar și de miracolul creației artistice, culturale, arhitectonice etc.
Putin și Lukașenko amenință Lituania și Letonia cu un nou război de cucerire: „Chiar astăzi am discutat cu preşedintele Belarusului pe această temă. Prietenii noştri din Belarus sunt interesaţi să fie prezenţi în Marea Baltică, interesaţi să îşi dezvolte propriile baze portuare. Ştiţi că şi eu îl susţin”, a spus Putin în timpul unei ceremonii pentru inaugurarea unui nou feribot rusesc, la care a participat virtual.
Era de așteptat… „Tiraspolul cere recunoașterea independenței Transnistriei ca răspuns la cererea Republicii Moldova de aderare la UE”
Putinismul te condamnă la 15 ani de închisoare pentru un delict de opinie, în definitiv. Cine decide ce este o informație corectă sau falsă despre armată? De unde poate să știe un cetățean ce este informație corectă sau falsă, în condițiile în care informația corectă se presupune că este secretă? Mai degrabă puteai fi penalizat pentru a fi răspândit informație corectă, nu o informație falsă! Putinismul se afundă în esența sa ideologică totalitară de unde a izvorât.
Poziția exprimată public de Ministerul Apărării al Federației Ruse reprezintă încă o încălcare gravă a dreptului internațional și a drepturilor prizonierilor de război, de această dată a convențiilor de la Geneva, mai cu seamă a Convenţiei de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război din 12 august 1949 (Geneva 3), din care citez: „A. Sunt prizonieri de război, în sensul prezentei convenţii, persoanele care, aparţinând uneia din următoarele categorii, au căzut sub puterea inamicului: 1.Membrii forţelor armate ale unei Părţi în conflict, precum şi membrii miliţiilor şi corpurilor de voluntari făcând parte din aceste forţe armate. 2.Membrii altor miliţii şi membrii altor copuri de voluntari, inclusiv acei din mişcările de rezistenţă organizate, aparţinând unei Părţi în conflict şi acţionând în afara sau în interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat, cu condiţia ca aceste miliţii sau corpuri de voluntari, inclusiv aceste mişcări de rezistenţă organizate, să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă în fruntea lor o persoană care răspunde pentru subordonaţii săi; b) să aibă un semn distinctiv fix şi care se poate recunoaşte de la distanţă; c) să poarte armele în mod deschis; d) să se conformeze, în operaţiunile lor, legilor şi obiceiurilor războiului.”
Este mai mult decât straniu că Rusia, care folosește cu adevărat mercenari fără însemne militare precum Gruparea Wagner sau „omuleții verzi”, apelează la o nouă retorică care arată intenția clară de a comite noi crime de război.
Cu mult înainte ca ucrainenii să fie etichetați de Putin drept fasciști/naziști, în urmă cu 30 de ani, românii din Republica Moldova erau fasciștii, după cum arată într-un excelent articol Eduard Baidaus. Evident, înaintea lor au fost lituanienii, letonii, estonienii care au luptat împotriva imnpunerii ocupației sovietice iar exemplele se pot multiplica.
Retorica așa-numitei denazificări a Ucrainei nu face altceva decât să arunce în derizoriu orice urmă de credibilitate ar mai fi putut avea un regim fondat pe ură și minciună, elemente esențiale ale nazismului autentic. Să ne amintim de repetatele minciuni ale regimului nazist care se prezenta drept un promotor al păcii și al reîntregirii naționale, fără nicio ambiție imperială.
Ciracii lui Putin: Dottore Vladimir Kolokolţev, ministrul de interne… Ca şi Vladimir Medinski, şeful delegaţiei care reprezintă statul rus în cadrul negocierilor de pace cu Ucraina, ministrul de Interne al Federaţiei Ruse, Vladimir Kolokolţev, este şi el dottore, în ştiinţe juridice, dar şi mai doctor în reprimarea criminală a vocilor libertăţii din Rusia din anul 2012 de când este ministru de interne, dar şi înainte, până să i se atribuie înalta dregătorie. Spre deosebire de Medinski, Dottore Kolokolţev, client fidel şi acesta al agenţiei civice ruse de combatere a plagiatului „Dissernet”, care a colecţionat nu mai puţin de trei titluri, s-a mulţumit cu un singur doctorat sau, dacă preferaţi aşa, cu un singur plagiat. Kolokolţev trâmbiţează măsuri aspre împotriva plagiatului, inclusiv de natură penală, dar ar trebui să înceapă cu el însuşi, ca şi cu numeroşi colegi ai săi de cabinet. Lucrarea susţinută de Dottore Kolokolţev, pentru care este nevoit să dea din colţ în colţ, se intitulează – cum altfel? – „Asigurarea intereselor de stat ale Rusiei în contextul conceptului de securitate naţională”, amintind astfel de titlurile lucrărilor elaborate la celebrele fabrici de plagiate de la academiile militare şi de securitate ale României, expuse public în ultimii ani de jurnalista Emilia Şercan. Textul lucrării, în paginile – numeroase, aşa cum vom vedea – care sunt plagiate din operele altor autori, disponibile pe platforma „Dissernet”, este la fel de tern precum titlul acesteia, fiind un melanj de generalităţi preluate ad litteram din diferite surse. Sunt puse de-a valma concepţii ale unor gânditori occidentali precum Niccolo Machiavelli, adeseori citaţi prin intermediul lui Karl Marx sau Friedrich Engels, sau ruşi, atât clasici cât şi contemporani precum V.D.Perevalova sau V. M. Korelski (este plagiată afirmaţia celui din urmă în care susţine că esenţa statului rezidă în răspunsul la întrebarea ”cine deţine puterea de stat, cine o exercită şi în interesele cui” – pagina 53), din care se înţelege, între altele, că folosirea forţei ar trebui să fie eliberată de orice restricţie de natură morală, ceea ce Kolokolţev a pus în practică cu prisosinţă în ultimii ani în Federaţia Rusă. Cu toate acestea, semnatarul lucrării nu cuteza în anul 2005, când regimul încă se străduia să păstreze faţada democratică, să ia o poziţie categorică în acest sens, lăsând mai degrabă să planeze o anumită ambiguitate, cu atât mai mult cu cât întâlnim în lucrare foarte numeroase colaje, calupuri de text citat juxtapuse altor calupuri de text citat. (De regulă, procedează la plagierea pe pagini întregi consecutive ale unui autor, apoi la plagierea unui alt autor, după care revine la cel dintâi şi aşa mai departe.)
Jurnaliştii de investigaţie la site-ul rusesc Proekt, pe de altă parte, au demonstrat luxul în care trăieşte familia ministrului de interne, fiul acestuia Aleksandr ajungând la doar 32 de ani proprietarul unui domeniu vast şi al unui imobil de 1300 m.p., evaluate, numai acestea, la o sumă de 1,2 miliarde de ruble. Urmarea anchetei de presă a fost, în primă instanţă, închiderea website-ului instituţiei de presă, urmată de arestări şi investigaţii care i-au vizat pe jurnalişti, inclusiv pe redactorul-şef al publicaţiei, Roman Badanin.
Comunitatea Dissernet din Rusia, care coordonează lupta pentru principiile etice în redactarea lucrărilor de doctorat, afișează acest mesaj antirăzboi pe pagina sa de internet. „Nu războiului!” Aprecierile mele pentru curajul și demnitatea de care dau dovadă.
Dacă vreunul dintre miniștrii de externe ai Rusiei s-a apropiat vreodată în ticăloșie de Viaceslav Molotov, infamul semnatar al pactului sferelor de influență care-i poartă numele, acesta este, fără nicio urmă de îndoială, Serghei Lavrov. În calitate de șef al diplomației, rolul său era să se asigure că Rusia respectă dreptul internațional, că își urmărește interesele în cadrul sistemului mondial și pe baza regulilor acestuia pe care Rusia și-a asumat că le va respecta, prin dialog, negociere și compromis. În schimb, Serghei Lavrov, cu bună știință, l-a însoțit pe Vladimir Putin în ciclul vicios al războiului de agresiune, crimelor de război și justificării acestora, amenințărilor nucleare, negocierii cu Belarusul în vederea asocierii dictatorului de la Minsk la operațiunile militare ale unui război lipsit de orice justificare politică, morală sau în sensul legii internaționale.
Ruşii au bombardat Memorialul Holocaustului din Kiev „Încercarea lui Putin de a distorsiona şi de a se folosi de Holocaust pentru a-şi justifica invazia ilegală într-o ţară democrată şi suverană este absolut respingătoare. E simbolic faptul că a început atacul asupra Kievului prin bombardarea memorialului de la Babîn Iar, locul celui mai mare masacru comis de nazişti”, se arată într-un comunicat difuzat de Memorialul Holocaustului din Kiev.
Şeful delegaţiei ruse la convorbirile de pace este Vladimir Medinski, jurnalist, propagandist putinist de joasă speţă, fost ministru al culturii între anii 2012-2020, unul dintre ideologii lui Putin. În timp ce avea diverse alte însărcinări „pe linie de partid şi de stat”. Medinski şi-a găsit timp să scrie şi susţină trei teze de doctorat (1997, 1999, 2001), câte una la doi ani, în două domenii diferite, ştiinţe politice şi istorie. În toate cele trei teze a fost demonstrat plagiatul grosolan, care este de proporţii şi mai mari în cazul tezei de doctorat în istorie intitulată mirobolant „Probleme ale obiectivităţii în tratarea istoriei ruseşti din a doua jumătate a sec. al XV-lea până în sec al XVII-lea”, lucrare susţinută la Universitatea Rusă de Stat din Moscova. În privinţa primei teze de doctorat, potrivit comunităţii Dissernet, – care încearcă să combată plagiatul în Federaţia Rusă – , 87 din cele doar 120 de pagini ale lucrării sunt plagiate după scrierile propriului său consilier, S. A. Proskurin, a doua conţine 21 de pagini plagiate textual din alte lucrări iar plagiatul din cea de-a treia lucrare a fost prea mult chiar şi pentru timorata Înaltă Comisie de Atestare a Titlurilor, care a cerut în anul 2017 retragerea titlului ştiinţific al lui Vladimir Medinski.
În lucrarea sa, publicată în ediţie românească la Editura Cetatea de Scaun, regretatul filosof lituanian Leonidas Donskis sublinia că „în epoca urii colective şi de progres al ideologiilor exclusiviste, teoria conspiraţiei încetează a mai funcţiona ca o fantezie literară nevinovată, sau ca o exuberantă extravaganţă. Miza este prea mare. În anumite momente ale istoriei, scrierilor unor indivizi şterşi – scriitori de mâna a doua, escroci, aventurieri, şantajişti sau sicofanţi politici – capătă brusc o semnificaţie importantă. Este, poate, cel mai sinistru paradox al isteriei colective şi al intensei uri colective, că tocmai indivizii lipsiţi de talent, mediocrii, probează o înţelegere ascuţită a importanţei decisive pe care o are faptul de a fi în locul potrivit, la momentul potrivit. Este suficient să fii activ în momentele critice ale istoriei – să fii pe creasta valului de nelinişte socială – şi să alimentezi isteria de masă şi credinţa populară, pentru a dobândi siguranţă şi încredere, dacă nu cumva avere şi putere […] Faptul este la fel de adevărat în privinţa lumii subterane de fantezii patologice deghizate în idei, o lume îngropată care iese repetat la suprafaţă şi care, în cele mai dramatice momente ale istoriei, reuşeşte chiar să-i devină motor.” – Leonidas Donskis, Forme ale urii: imaginaţia bântuită a filozofiei şi literaturii moderne. Târgovişte: Cetatea de Scaun, 2013. 344 p.
În anul 1904 o Rusie condusă de autocratul țar Nicolae al II-lea a atacat Japonia, sperând într-o victorie facilă. În ciuda numărului crescut de forțe militare și a supremației în fața forțelor japoneze, armata generalului Alexei Kuropatkin a suferit o înfrângere zdrobitoare la Mukden (17 februarie – 10 martie 1905), contabilizând pierderi de 90 000 de oameni (în comparație cu 70 0000 de pierderi ale japonezilor). Aceasta a fost deznodământul unui șir de înfrângeri administrate de armata niponă forțelor terestre rusești începând din aprilie 1904. Dacă a existat o speranță ca marina rusească să întoarcă deznodământul bătăliei, aceasta a fost diminuată de dificultățile de a circumnaviga aproape întregul glob (29 000 km) pentru a ajunge la confruntarea cu adversarii săi asiatici. Beneficiind de victoriile terestre și de ocuparea unor puncte strategice, precum și de convulsiile revoluției care afectau nucleele puterii din Rusia, flota amiralului Togo a reușit o victorie strălucită la Țușima, în 27–28 mai 1905, înlăturând astfel orice dubiu cu privire la rezultatul final al războiului. Impresionantă din punct de vedere al dotării militare, dar nepregătită de război și blazată Escadra a Doua Pacifică a viceamiralului Zinovi Rojestvenschi a pierdut 35 de nave și 6 000 de marinari, un număr egal predându-se japonezilor. Tot ceea ce i-a mai rămas Rusiei de făcut a fost să accepte înfrângerea, confirmată prin moderatul Tratat de la Portsmouth din 5 septembrie 1905, care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1906 mediatorului său, președintele american Theodore Roosevelt. Acesta a fost fundalul Revoluției de la 1905 care a zguduit Rusia țarilor și a obligat-o la concesii în ceea ce privește instituirea unui regim parlamentar și a pluralismului politic, la care a renunțat, din păcate, la foarte scurt timp. Povestea aventurilor războinice ale Rusiei a continuat și a determinat Revoluția din februarie 1917, în vreme ce aventura din Afganistan a Uniunii Sovietice a grăbit recâștigarea libertății națiunilor din fostul conglomerat imperial, inclusiv a rușilor. Aceasta le-a fost din nou răpită de regimul neoimperial dulghinist al lui Putin. Va învăța Rusia ceva din istoria sa recentă și din agresiunea împotriva Ucrainei? Vom vedea în perioada următoare.
Silviu MILOIU este un reputat istoric, profesor universitar și, dincolo de toate, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
