Oraș apropiat Strâmtorii Gibraltar, cel mai important centru industrial al Marocului după
Casablanca, cu o istorie bogată, datorită prezenței istorice a multor civilizații și culturi începând din secolul al V lea î.Hr… Pe aici, musulmanii, evreii și creștinii își trăiesc bucuriile în bună pace, minunat omagiu și triumf al iubirii pentru creație și Creator. „Marocul este o țară cu rădăcini africane și arborizații europene”, a spus-o Califul Hassan al II-lea (tatăl actualului rege, Mohamed al VI le-a), cel care a emancipat Marocul și l-a trimis spre înfățișarea de astăzi…
Întâi m-au copleșit valurile, pentru că se făceau țăndări la picioarele mele la fel ca o
oglindă în infinite oglinzi, și apoi culoarea albastră a Mediteranei, care devenea tot mai mult
verde smarald, preschimbându-se rapid în Oceanul Atlantic, după cum eu mă metamorfozam
într-un nesfârșit deja vu…
Întâlnirea cu o altă civilizație seamănă cu o fantă deschisă spre alte vieți din memoria
noastră ancestrală. Dar, călătoresc într-o epocă în care sufletul omului este vândut tehnicii și
orgoliului nemăsurat, surd la suferința semenilor și la strigătul pământului, cu memorie
împuținată. Privesc cerul și păsările alungite sub soare, ele respiră din umbrele unui trecut
milenar. Blândă, înrobită natură, culori dense, chipuri aurite de soare, ochi negri migdalați,
buze late, răsfrânte, profiluri țuguiate, și marea verde, cu plânsetul ei…
La un ghișeu, schimbăm valuta în dirhami. Peregrinând cu ani în urmă prin Orientul Mijlociu, simțeam cum mă transform pe rând în femeia egipteană, desprinsă parcă de pe vasele de lut ale civilizației antice, îndrăgostită de soare și de apele Nilului, sau femeia nabateană, ascunsă de furtunile de nisip prin grotele Petrei, ori supusa beduină, arsă de vânt și mereu la drum, între flori de cactus, copii și spinări de cămilă.
M-am întâlnit prin țara Canaanului cu Iosif cel visător, copilul preferat al lui Iacob, vândut de frații lui pe 20 de arginți unui negustor egiptean, și am plâns, apoi cu Moise, pe muntele Sinai, într-un răsărit de soare, primind inspirația divină pentru cele zece tăblițe cu legi și m-am bucurat, poate, că un bastonaș de pe retină mi-a rămas colorat de pe când eram Dalila, care, pentru poporul ei l-a ademenit pe Samson, am fost fermecată de psalmii lui David și de
înțelepciunea lui Solomon, am trăit ca o bună sau rea samariteană prin ținuturile sfinte, dar am
fost și o mironosiță îndrăgostită de Iisus, cert este că ajungând pe pământ marocan, am simțit
că pot avea o inimă de berberă sau de tuareg, ceva mai sălbatică decât a mea, cea de azi, biata,
am devenit în câteva ore, ori poate în câteva secole, o mamă arabă, cu mulți copii și multe
voaluri, am parcurs în gând cei cinci stâlpi ai Coranului, înțelegând că minunata Cale a iubirii
lui Iisus se poate prelungi cu toleranța și grija pentru orice strop de viață, întâlnită în Coran.
Pentru că, după cum simt eu, orice călătorie trebuie să fie și una a inimii, o empatie fără sfârșit
cu oameni, locuri, mituri, tradiții, obiceiuri, religii. Iubești o ființă când simți că sufletul ei se
mută în pieptul tău, la fel empatizezi cu un popor, o țară, o cultură, apoi, când pleci, iei totul cu tine, emoție și frumusețe, fără a atinge însă nimic, pentru că tot ce te-a făcut să vibrezi, e
sacralitate.
Gânduri, în drum spre Fes, traversând Antiatlas… Ochii citesc, din amintiri înscrise. Orașe grecești, apoi romane, invazii berbere, beduini, cămile, triburi arabe unite în califate, populații subjugate, necontenite răscoale, fierari cu degetele pârlite și bătucite de foc, țesători în ateliere înguste, cu genunchii înfipți în viscere, vopsitori, sticlari, ceramiști, captivi în aerul îmbâcsit, fără lumina zilei, femei zvelte, cu ochii fardați și belciuge de argint sclipind pe gleznele arse de soare… Am văzut, mai încolo, piețele abundă de fructe în coșuri lătărețe, curmale, smochine, rodii, kaki, portocale, banane, epoci suprapuse, și mai departe, în deșert, orașe albastre, corturi de lux și, printre alte curiozități, capre care se cațără în copacii de argan pentru a le mânca fructele.
Salam alecum, din orașul FES! Suntem în ziua a patra. Mănânc frugal, îmi beau cafeaua
cu cardamon și respir cu nesaț aerul proaspăt al dimineții. Pornim la drum, cu autocarul, spre
Medina…
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
