DIN CĂLĂTORIE – Ecaterina Petrescu BOTONCEA – GRANADA

I se spune Tărâmul celor 1000 de castele, este o esență a orașului oriental. Iubesc orașele
orientale, au poezie și muzică, povești nemuritoare și un suflet cald, ca de bunică. În spatele lui se conturează crestele înzăpezite ale Sierrei Nevada, care te răcoresc numai privindu-le sub
arșița zilei. Obiectivul central este Alhambra, „o perlă bătută în smaralde” așa cum poeții au
descris acest loc sau „o scrisoare de dragoste a Andaluziei către stilul maur”.

Mă rătăcesc între splendori de arhitectură și grădini orientale. Cerul îmi acoperă umerii,
iar eu mă scald în albastru. Alhambra din Granada este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică. Acesta, împreună cu Marea Moschee din Cordoba, sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenței musulmane în Spania din secolul VIII până în secolul XV. Cuvântul Alhambra provine de la Al Hamra, „roșu” în arabă, datorită culorii stâncilor pe care este construit palatul. Alhambra este, de fapt, un ansamblu de clădiri într-o fortăreață care domină câmpia și orașul Granada, situat în fața unui cartier popular și pitoresc, Albaicin. Printre aceste clădiri se află un palat maur care glorifică îndrăzneala și frumusețea spiritului maur, precum și palatul baroc al lui Carol al V- lea și o biserică ridicată pe amplasamentul unei foste moschei. În ciuda dorinței Regilor Catolici de a șterge urmele Islamului din teritoriile recucerite de creștini după căderea Granadei în 1492, palatul maur este atât de frumos, privit și de departe, încât nu a putut fi distrus și a rămas în folosință ca palat regal al acestora.

Pe scurt, complexul este format din Alcazaba (Fortăreața), Palatul Nasrid, Palatul
Carlos V și Palatul Generalife și face parte din Patrimoniul UNESCO. Urc emoționată pe
renumitul drum, fac poze, beau apă fără să mă satur… Alhambra strălucește sus, pe colină. Sute de bărbați și de femei urcă pe jos alături de mine, alte zeci, cu automobile și biciclete. Drumul suie lin de la stația de autocare spre mirificul colț de civilizație maură, printre brazi și pini seculari. Totuși, în căldura sufocantă, praful se ridică, iar aerul miroase a pământ încins și a benzină, dar aleile în pantă sunt numai bune de hoinărit. Mai sus, drumul este pietruit, și adună străduțe înguste, încărcate de magazine, restaurante, cluburi de dans flamenco și, totodată, parfumurile exotice, miresmele culinare, aromele de cafea bună ale cartierului Albaicin.
Vitrinele vorbesc, culorile din afișe te invită să te oprești. Nu cumpăr decât un pliant și câteva casete pictate în desen andaluz. Întrăm pe poarta complexului. Privim orașul Granada de sus și ne plimbăm pe aleile dintre castele și din interiorul Palatului Nasrid. Planul de construcție al palatului pare confuz, cu două curți interioare. Ghidul ne vorbește mai mult despre arta decorațiunilor decât de arta arhitecturii. Exteriorul este sobru, în timp ce decorul interior este fascinant, bazat pe trei elemente ale artei arabe clasice, caligrafie, motive florale și motive geometrice.

Sacromonte este un cartier al țiganilor care locuiesc în grote, în partea de nord a
dealurilor de la Albaicin. Și aici abundă cluburile de flamenco, dar nu sunt autentice.
Din anul 731, Granada a fost condusă de mauri până în anul 1031, odată cu stingerea
Califatului de Cordoba. Arta și știința au înflorit cot la cot într-o epocă de strălucire și toleranță etnică și religioasă care a adunat gânditori din Europa, Nordul Africii și Orientul mijlociu.
Impunătoarele clădiri ale dinastiei Alhambra au evoluat, culminând cu magicul palat Nazrid. Pe o terasă înconjurată de palmieri, la umbra unui eucalipt secular, servesc un ceai rece, la pahar, din mentă și trandafir. Recucerirea creștină îi împinge pe mauri spre sud. Granada a rezistat mai mult decât oricare alt oraș musulman din Spania. Totuși, în anul 1492, după șase luni de asediu al orașului, monarhii catolici Fernando și Isabela, au intrat victorioși în urbea maură. Sunt îngândurată. Lumina soarelui dansează printre ierburi și frunze. Din nou Fata Morgana. Rămân în urma grupului să gust taina acelor vremuri, ba chiar mă rătăcesc printre palmieri și sunt nevoită apoi să alerg pentru a prinde grupul din urmă. Autocarul pleacă la oră fixă. Istoria neamurilor e complicată, lumea se rostogolește precum valurile sub furtună. Cel mai dinamic, mai proaspăt, învinge, iar civilizațiile înfloresc, îmbătrânesc și mor, totuși, aerul Granadei este viu și proaspăt, culorile fierbinți, dansul, muzica, amestecul de populații la capăt de continent, alături de climă, dau o strălucire aparte acestui colț de lume. Ne îndreptăm spre zona comercială, un adevărat paradis…

În seara asta, colega mea de cameră nu mai vrea să plece nicăieri, vorbește fără pauză,
din politețe mai aprob și eu din cap, ceea ce o încurajează să continue, uită să și respire, devin
îngrijorată, vreau să mă reculeg, să degust ce-am văzut, vreau să citesc, vreau să scriu, vreau să dorm, mă întreabă unde plec la ora asta, nu știu, plec să îmi caut liniștea, după o jumătate de oră îmi dă impresia că doarme buștean, dar se trezește la primul scârțâit de ușă, încântată să îmi termine ce avea de spus. Mă vâr în pat, îmi trag plapuma peste cap și uit de orice politețe…

Pelerinul Camino iubește Spania, soarele, cerul, briza și bunătatea Lui Dumnezeu, iar eu sunt un pelerin înrăit, cu trei Camino de Santiago la activ, complete, pe jos, așa că mult aer
de Spania a trecut prin respirația și inima mea. Andaluzia și aripile Gibraltarului te
îmbrățișează, prietene, odată cu mine. Doamne, cât poate să fie de frumos, mare și cer, două țărmuri ca două mâini, ca două aripi care își doresc atingerea…

Gibraltarul se poate vizita în câteva ore, fiind un loc atât de plăcut încât, deși foarte mic,
îl poți alege ca destinație turistică de două, trei zile. El nu este un oraș, ci o limbă de pământ
sub administrație britanică de la începutul secolului XVIII, numele îi provine din limba arabă,
muntele Tarik, adică al maurului care a capturat peninsula din mâinile vizigoților spanioli,
aceștia o cuceriseră și ei cu 300 de ani înainte de la berberi. Dar Gibraltarul are o istorie mult
mai veche, fenicienii fiind primii care au populat locul în jurul anilor 950 î.Hr. Mons Calpe,
așa l-au botezat. Homer ne povestește cum a luat ființă strâmtoarea, după ce Hercule s-a supărat într-o zi și a zdrobit muntele care lega Europa de Africa. Așa s-au format cei doi piloni, unul pe continentul nostru, stânca de calcar a Gibraltarului, ce se ridică la 426 m deasupra mării, celălalt pe malul african, jebel Moussa, în Maroc. Gibraltarul are o suprafață de 5,8 Km pătrați, și o populație de circa 30 000 de locuitori care se numesc gibraltarieni, un amestec de genovezi, britanici, maltezi, evrei și portughezi, la care se adaugă marocani și indieni.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, populația civilă a Gibraltarului a fost evacuată, fiind trimisă la Londra, dar și în Maroc, Madeira și chiar Jamaica. Stânca a devenit o fortăreață iar navele de război care o străjuiau au jucat un rol important în aprovizionarea Maltei în acele vremuri grele în care era asediată. Mă aflu pe strada principală, Main Street, mărginită de clădiri interesante și de magazine de tot felul, cu o arteră pietonală elegantă, de-a lungul căreia se plimbă localnici și turiști într-o bucurie molipsitoare. Înțeleg că magazinele sunt în regim duty free, cu prețuri rezonabile, porțelanurile și cristalurile fiind foarte bine vândute. Eu nu cumpăr decât un deodorant Dove de care am mare nevoie, și mă surprinde prețul lui deosebit de mic. Sunt încântată de cabinele telefonice londoneze și de cutiile poștale roșii…

Și totuși nu găsesc imaginea unei Londre în miniatură, fiind vorba, mai degrabă, de un amestec de cultură andaluză, maură, portugheză și malteză, cu esențe englezești. Ghidul nostru ne pomenește de asemănarea cu eleganța Marbellei, celebra stațiune de lux aflată la 80 de km distanță. Folosim microbuzul pentru turul orașului care include Farul Sfintei Treimi și Peștera St. Michael, despre care se spune că nu se termină nicăieri. Legenda locului zice că stânca Gibraltarului ar fi legată de Africa printr-un pasaj subteran ce trece pe sub strâmtoare, și că așa ar fi ajuns aici faimoșii macaci africani. Astăzi, peștera este amenajată spectaculos, având un joc de lumini care pune în valoare stalagmitele și stalactitele vechi de mii de ani. La ieșire, ne împrietenim cu macacii berberi, o rasă de maimuțele prietenoase și simpatice care ne golesc traista de banane și apă.

Suntem în ziua a treia. Magie și realitate, inima poporului arab se întinde pe două continente. Ospitalitate și căldură… Visul continuă… Ca o întoarcere mi se pare sosirea mea
pe continentul negru. O tulburare tainică, o bucurie sacră, respirând aerul încins și călcând
bucuroasă nisipul cenușiu. Revăd curmalii, măslinii, grădinile de portocali…

Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…