Am avut elevi speciali, îmi amintesc de ei, îi urmăresc, plecați prin lumea largă, mă bucur să aflu că au ajuns acolo unde bănuiam în urmă cu ceva ani, atunci când toți eram mult mai tineri și mai fericiți. Din arhiva mea de profesor de… filosofie, logică, economie și sociologie azi vă propun gândurile lor despre o „temă dată”… Era în 2016 și i-am rugat să scrie despre jocurile copilăriei… Cuvintele lor înțelepte, la 18 ani și chiar mai puțini pe care-i aveau, vi le „trimit” aici, în fiecare săptămână, cu nostalgia dascălului de acum… o sută de ani. (Ionuț CRISTACHE)
SERIAL: Jocurile copilăriei (3)
Mihai BĂLAȘA
Drumul spre tenis…
Copilăria, perioada vieții mele de care nu m-am despărțit de foarte mult timp, îmi aduce zâmbetul pe buze ori de câte ori mă gândesc la ea. Pentru mine copilăria înseamnă bunici, povești, jocuri și jucării și mult zâmbet. De jocurile copilăriei mele îmi amintesc cu drag ori de câte ori am ocazia.
Ne jucam afară, de dimineața până seara, uitând adesea și să mai mergem la masă. Eram mulți copii, de vârste apropiate, băieți și fete, care încă nu eram „infestați” de boala calculatorului. Eram fericiți și aveam obrajii îmbujorați. Ce ne jucam? Orice ne trecea prin minte.
Nu pot să uit cât de tare ne distram când jucam „De-a v-ați ascunselea”. Unul dintre noi stătea cu mâna la ochi lângă un zid, un gard sau un pom, în timp ce toți ceilalți ne împrăștiam ca potârnichile și ne ascundeam prin toate cotloanele. Ieșeam pe rând ce eram descoperiți, iar ultimul stătea ascuns până primea semnalul de ieșire ca să „scape turma”.
Un alt joc preferat era „Țară, țară vrem ostași”. Ne plăcea să-l jucăm și când ne întâlneam la ziua unuia dintre noi și aveam suficient loc să ne desfășurăm. Ne țineam de mâini și în timpul în care ceream „ostași” înțepeneam picioarele, ne strângeam mâinile și așteptam cu înfrigurare să vedem unde cedează „lanțul”.
Îmi amintesc că eu și vărul meu Andrei, am rupt multe perechi de încălțăminte alergând pe ulița de la bunici jucând fotbal, alături de mulți copii gălăgioși. Cursa de biciclete se încheia de multe ori cu lacrimi din partea celui care, fiind începător sau mai timid, avea neșansa să cadă.
Mai târziu, am gustat și din plăcerea jocurilor pe calculator, mai ales că pentru mine accesul la computer și alte device-uri era foarte ușor, părinții mei conducând o societate în domeniu. Îmi plăcea să joc Counter-Strike cu Alex, care era mai mare cu vreo șase ani ca mine și știa multe despre acest joc. Și nu în ultimul rând, unul dintre jocurile copilăriei mele a fost tenisul de câmp, pe care îl joc și acum, însă cu mult mai multă seriozitate, deoarece dintr-o joacă de copil s-a transformat pe nesimțite într-o dragoste de adolescent.
MIHAI BĂLAȘA este proaspăt absolvent al Colegiului Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
