kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DIN ARHIVA PROFULUI DE FILOSOFIE – SERIAL: Frica (1)

   Am avut elevi speciali, îmi amintesc de ei, îi urmăresc, plecați prin lumea largă, mă bucur să aflu că au ajuns acolo unde bănuiam în urmă cu ceva ani, atunci când toți eram mult mai tineri și mai fericiți. Din arhiva mea de profesor de…  filosofie, logică, economie și sociologie v-am propus gândurile lor despre o „temă dată”… Era în 2017 și i-am rugat să scrie despre frică… Cuvintele lor înțelepte, la 18 ani și chiar mai puțini pe care-i aveau, vi le „trimit” aici, în fiecare săptămână, cu nostalgia dascălului de acum… o sută de ani. (Ionuț  CRISTACHE)

Bianca MATEI

Cine suntem noi?

Frică, fricoși…

Dacă întrebăm „specialiștii” din diferite domenii, vom primi, cu siguranță, diferite răspunsuri. Un biolog va spune, cu pragmatismul specific științelor exacte, că noi, oamenii,  suntem mamiferele cu capacitatea conștientă de articulare a sunetelor. Perfect adevărat, însă acest aspect se referă la realitatea imediată, la ceea ce este palpabil și ușor de demonstrat. Pe de alta parte, un filosof va răspunde că omul este îmbinarea dintre material și spiritual, amestecul echilibrat dintre bine și rău, o reprezentare la nivel micro a Universului însușii. Filosofia chineză vorbește despre Ying și Yang, principiul conform căruia în orice aspect din lume există dualitate, menținându-se astfel un echilibru.

Dar aceste lucruri răspund mai degrabă la întrebarea „ce suntem noi?”. În ceea ce privește pronumele interogativ „cine”, acesta face trimitere la conștiință, la personalitate. Consider că liberul arbitru influențează substanțial răspunsul la această întrebare și înclină balanța spre un taler sau altul, spre aspectele pozitive sau, din contră, spre cele negative. Astfel, fiecare individ are libertatea de a decide cine vrea să fie, dar are și responsabilitatea de a-și asuma aceasta decizie.

Un alt factor ce va influența răspunsul la întrebarea „cine sunt?” este subconștientul, el fixează modelele pe care le urmăm, stabilește valorile (sau non-valorile) pe care le îmbrățișăm și absoarbe influența mediului înconjurător. Întrebarea „cine suntem noi?” prezintă un verb la persoana I, numărul plural, ceea ce-l îndrumă pe om să se gândească la o analiză a unui colectiv, nu la una individuală. Prin extindere, răspunsul la întrebarea „cine sunt?” va lămuri, într-o anumită măsură, și pe cel la întrebarea „cine suntem?”. Plecând de la ideea că omul este o îmbinare între existență și suflet, se poate înțelege de ce fiecare suntem reprezentarea gândurilor noastre. Capacitatea de gândire critică îl diferențiază fundamental pe om de restul ființelor și, astfel, ideile în care crede îl definesc și îi formează esența.

Și iată un început la o altă interogație, „cum se strecoară frica în noi?” Și cum ajunge ea la esența fiecăruia?

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media