„În mod evident am fost o greșeală. Sau dacă vreți o neatenție a departamentului de planning familial. Mai bine zis o dublă greșeală cum se spune în tenis. Altminteri cum să explici de ce Bob și Elsie Stewart la 42 și respectiv 39 de ani, cu alți patru copii de hrănit, cel mai mic având 10 ani, să se lege la cap cu încă unul. Cu atât mai mult cu cât ne aflam în mijlocul celui de-al doilea război mondial. Dar eu niciodată n-am simțit că am fost o greșeală. Am fost primit cu căldură de toți cei șase membri ai familiei. Mai puțin de către Hitler. Am venit pe lume în seara de 10 ianuarie 1945, într-un mic dormitor de la etajul unei case cu terasă de pe Archway Road, din nordul Londrei, ale cărei ferestre au fost făcute țăndări de suflul bombelor germane. În timp ce mama era însărcinată, nemții dădeau cu bombe fără să le pese de mine. Eu cred că de aici li s-a și tras. Mai târziu, aproape de sfârșitul școlii am fost amestecat într-un incident nefericit. O altă greșeală, cum ar veni. Am aruncat pe unul din holuri cu un prezervativ umflat cu aer. Buuum! Am primit cea mai dură pedeapsă posibilă. Ceva de-a dreptul sângeros pentru mine. Mi-au fost retrase toate insignele câșigate cu greu la fotbal și cricket! Nu mult după asta m-am ușchit. Aveam 15 ani, întreaga lume stătea înintea mea cu luminile ei strălucitoare, iar eu habar n-aveam încotro să o iau.”
Ce a urmat? Ceea ce știți. De la „Every Beat of My Heart” la „Every Picture Tells a Story”, de la cântecul generației noastre „Maggie May” la „Sailing” („I am sailing, I am sailing/ Home again, ‘cross the sea/ I am sailing stormy waters/To be near you, to be free…”) , peste 200 de milioane de discuri vândute, trei căsătorii și opt copii, de două ori învingător în lupa cu cancerul (tiroidă și prostată)… „I Don’t Want to Talk About It” și cel mai frumos cântec patriotic și de dragoste „Grace”.
„Greșeala” Rod Stewart a însemnat și înseamnă în toți acești ani, bucuria de a trăi, a fi liber și a face ce-ți place. E omul care (alături de Bruce Springsteen) mi-au dat bucuria și puterea de a merge mai departe mereu. Bucuria de a cânta și a juca fotbal (la fiecare spectacol e așteptat cu nerăbdare momentul în care un sac plin cu mingi de fotbal este șutat în public). Suporter al lui Celtic Glasgow (unde a și jucat fotbal) a cărui siglă e prezentă pe scenă de fiecare dată, aduce mereu cu el frenezia de râde și a dansa, de a iubi și a induce o stare de bine, de „a fi împreună”. Cine nu crede ce înseamnă cu adevărat Rod Stewart să caute pe Youtube momentul când un stadion întreg cântă „Grace”.
În 1994 este inclus în „Rock and Roll Hall of Fame” ca solist, iar în 2012 ca membru al formației „Faces”. În 2007 a primit titlul de „Comandor al Ordinului Imperiului Britanic”. S-a bucurat ca un copil.
Pe 11 noiembrie 2023 a inclus în concertul său (fapt neobișnuit pentru el) un moment dedicat Ucrainei: îmbrăcat în culorile Ucrainei, având pe fundal imagini din teribilul război, Sir Rod Stewart a cântat „ Rhythm of My Heart”. Cuvintele celebrului hit au răsunat altfel: „Across the street, the river runs /Down in the gutter, life is slippin’ away/Let me still exist in another place/Runnin’ undercover of a helicopter blade/The flames are gettin’ higher in effigy/Burnin’ down the bridges of my memory/Love may still be alive somewhere, some way/Where they’re downing only deer/A hundred steel towns away/Oh, the rhythm of my heart/Is beatin’ like a drum/With the words „I love you”/Rolling off my tongue/Oh, never will I roam/Now I know my place is home/Where the ocean meets the sky/I’ll be sailin’…”
Pentru că m-ai făcut și mă faci fericit de fiecare dată, pentru puterea ta de a te reinventa („The Great American Songbook” – 6 volume!) indiferent de vârstă și de boală, când gâtlejul tău nu mai putea scoate nici cel mai mic sunet, pentru că ești un învingător și pentru că ne înveți cât de important este să faci doar ce-ți place, „Sir Rod Stewart, thank you so much”.
Aleargă mereu, mergi mereu mai departe, pentru că noi suntem generația „Born to Run” așa cum spune Bruce Springsteen în cartea sa.
HAPPY BIRTHDAY TO YOU! ZIUA DE 10 IANUARIE E DOAR A TA!
Răzvan Gabriel IONESCU este un foarte cunoscut actor, scriitor, Phd Theatrology, Phd Theology, a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale și la Facultatea de Teologie Ortodoxă Iustinian Patriarhul; unele texte sunt preluate de pe pagina de facebook a autorului…