DIMINEȚILE UNUI BĂIAT CU MINTE – Răzvan Gabriel IONESCU – CONU’ INTELECTUALULUI DE STÂNGA

(O tânără -intelectuală desigur- îl gratulează pe defunctul care în aceste zile e plimbat prin târg, cu apelativul „Coane”, fapt ce m-a făcut să tresar. Despre decedații de azi am scris un text cu aproape două decenii în urmă, așa că am decis ca la acest moment aniversar în care morții își dau mâna cu vii, să-l reamintesc celor interesați)

Spectacolul greţos al arestării în direct şi la o oră de vârf al derbedeului Miron Cozma, ca şi deschiderea noului an universitar, mi-au prilejuit aducerea amintite a unui episod, unul din multele, purtând inconfundabila pecete securisto-comunistă a mineriadei poporului român îndreptată asupra poporului român în iunie ’90, sub comanda horticolă a domnului Ion Iliescu, al cărui vis tainic a fost dintotdeauna acela de a face din Piaţa Universităţii pandantul expo-Florei din Herăstru, ca piedică în calea uitării promenadei ilegaliste, din vremea de veşnică pomenire a „scrisorii celor şase”. Aşadar, printre nenumăratele victime colaterale ale măcelului universitar de atunci, s-a aflat şi o colecţie de roci, distrusă şi împrăştiată printre cioburi, muncă de o viaţă a unui geolog care, probabil, asemenea colegului său Emil Constantinescu, nu avusese nimic de-a face cu fenomenul Piaţa Universităţii, dar căruia, spre deosebire de acelaşi, nici nu i-a trecut vreodată prin cap, să se caţere fraudulos în balconul acesteia.

Imaginea cercetătorului autentic, plângând disperat, ca un copil, neputincios, în faţa hoardelor eliberatoare de sub tirania „haimanalelor” de la Universitate, reprezintă cea mai terifiantă refracţie a reflexelor paranoide ale lui Ion Iliescu, asupra traseului intelectualului de stânga autohton post-decembrist. Invitat deunăzi la emisiunea „Profesioniştii”, eterna ipocrizie a „ultimului pe listă cu voia noastră” a trecut în paşi de dans peste existenţa deţinuţilor politici, pe care, de vreme ce el nu i-a întâlnit în perioada tinereţii sale comuniste, înseamnă că e ca şi când ei nici nu au existat vreodată. Abia sula-n coaste a lui Corneliu Coposu să-i mai fi amintit vag câte ceva.

Imaginea actuală, oarecum paşnică, de Rică – fante din Obor a lui Miron Cosma, cu aspiraţii mitice oscilând între Avram Iancu, Fane Spoitoru şi Mihai Eminescu, se întâlneşte auroral cu imaginea de Habar N-am „profesionist” a actualului senator Ion Iliescu. În absenţa propriei lor identităţi, comportamentul deviant al celor doi însă, nu reclamă nici pe departe detenţia, fie şi în perspectiva unei coabitări penitenciare pe termen lung, ci sanatoriul. Nu un gardian este ceea ce le lipseşte celor doi suferinzi, ci un medic. Paranoia puterii se manifestă, paradoxal, nu numai în delirul cu care cei bolnavi manipulează populaţiile-victimă, dar şi în suferinţa acută, de un sfâşietor tragism comic, a lipsei de putere, atunci când nu se mai află la butoane sau, după caz, bâtă. Îmi amintesc bunăoară, cum într-o scrisoare publicată într-un săptămânal, unul din membrii CPEEX, aflat la acea oră în detenţie la Jilava, era profund afectat nu de faptul că se afla unde se afla, ci pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu-i mai solicita sfatul, în asemenea momente când ţara ar fi avut nevoie de competenţele sale! De altfel, Miloşevici şi Sadam Hussein sunt alte exemple vii ale acestui complicat tip de suferinţă.

Ajuns la vârsta întrebărilor, meditativ şi senin, Ion Iliescu regretă astăzi absenţa autenticului intelectual de stânga din societatea românească. „Unde sunt intelectualii de stânga?” – se întreabă legitim şi ultimul număr al Revistei Dilema Veche. Fără a pretinde că deţin răspunsul la această delicată întrebare, înclin să cred că încăpăţânarea acestei absenţe se află şi printre cioburile colecţiei geologului de la Universitatea Bucureşti, dar deopotrivă şi în nonşalanţa minciunii gongorice a lui Răzvan Teodorescu (de pildă), cu care a întrerupt emisia televiziunii „libere”, ori în pansamentul însângerat de pe fruntea lui Alexandru Stark, sau în absenţa ruşinii, asumată senin de Adrian Păunescu cu al său înflăcărat chapeaux „Ţara – cabinetul de lucru al Preşedintelui”, dar şi în târâşul agresiv al lui Dinu Săraru, la fel ca în clănţăneala oportunistă a lui Paul Everac şi a ambiţiilor acestuia de neostenit mecena al kitch-ului, din „ateneul de pe grui”de la Podul Dâmboviţei, ca şi în parangheliile – peripluu ale hustlerianului Ion Antonescu, laolaltă cu artişti de pe întreg cuprinsul patriei noastre, miluiţi (în zeci de milioane) şi umiliţi (prin proprie participare), ţuţări cinici cu pensie mică după buget, dar personalităţi accentuate degrabă mlădii şi umede la auzul cuvintelor diurnă, cont, gaj, şpriţ, şniţel şi în general chilipir.

Frenezia aplicată cu care toţi aceştia s-au grăbit să pupe poala puterii, a spulberat orice posibilă apartenenţă de stânga a intelectualilor cu bun-simţ. Îmi aduc aminte că înainte de ’90, circula prin Bucureşti zvonul că până şi Elena Ceauşescu ar fi exclamat, dezgustată, despre fiul miliţiei din Slătioara, ulterior ajuns ciocoi cu bodyguard: „Ce mai e şi cu demagogul ăsta?”. Rutinaţi la şcoala imposturii regimului al cărui produs sunt, ori căruia, unii şi-au amanetat talentul şi abilităţile, ei între ei îşi spun „coane”: Coane Dinule, Coane Răzvane, Coane Popescule al Băncii Religiilor, Coane Adriene, Coane Paule, Coane Radule, Coane Fane, Coane Bondrea, Coane Dodule, ei şi mulţi alţii asemeni lor sunt, aşadar, „conu’”. Paranoia puterii nu iartă pe nimeni, chiar dacă unii se visează „numai” boieri de viţă veche, infiltraţi subversiv în fostul Comitet Central.

Conu’ intelectualului de stânga este în general conu’ de umbră ce l-au proiectat peste România, mulţi dintre cei aflaţi sub aripa horticolă a mai marelui luminii noastre de Partid şi de Stat, Conu’ Ion Iliescu. În spatele ruşinii imaginii lor, dar (din nefericire) nu şi în spatele propriei lor ruşini, se ascunde ruşinat, intelectualul de stânga.

Cotidianul „Averea”/ 5 octombrie 2005 și în volumul „România și Julieta la fix” / Editura Curtea Veche/2007.

Răzvan Gabriel IONESCU este un foarte cunoscut actor, scriitor, Phd Theatrology, Phd Theology, a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale și la Facultatea de Teologie Ortodoxă Iustinian Patriarhul și este membru al Uniunii Scriitorilor; unele texte sunt preluate de pe pagina de facebook a autorului…