DILEME – Aura Ciobotaru – Teoria relativității în evenimentele existenței noastre (2)

   Există și situații în care orice am face, tot ar fi in zadar. Este atunci când urcăm, de o întreagă viață, acea bucată de piatră, prea grea, până în vârful muntelui, prea înalt ca să putem ajunge vreodată sus, nici chiar dacă timpul ar fi nesfârșit. Este același drum pe care îl coborâm până în abis, pentru a lua înapoi piatra, de nicăieri. Sau poate că, pe măsură ce ne apropiem, drumul se adâncește și el. Și putem continua să ne mai imaginăm, mai adăugând câte ceva în plus, după cum ne dorim. Sau putem să reducem imaginea și să ne apropiem până la dimensiunea fiecărui bob de nisip, ajungând până cel mai aproape. Tocmai atunci nu putem să mai privim ca să vedem ceva, cum nu mai există nici distanța pe care la început o puteam măsura și de oriunde am privi, până în orice loc, nu mai putem găsi obiectele.

   Când toate punctele se mișcă, continuu, nu vedem puncte, ci vedem o imagine de fundal, ce le încadrează. Dar acum aș vrea să știu unde să caut piatra, care a dispărut undeva mai jos decât lumea vizibilă. și dacă m-aș coborî după ea, nu știu daca aș ajunge la adâncimea potrivită…

   După tot exercițiul acesta imaginar, mă întorc la lucrurile pe care voiam să le clarific. În primul rând, mă refer la cele câteva perspective asupra materiei din lumea înconjurătoare, cum am spus la un moment dat, și m-am referit și în exemple. Dacă în fizica cuantică nu mai este sistem de referință, ce putem preciza despre particulele acelea, aflate în continuă mișcare și aflate în toată materia? Despre unele lucruri putem spune ceva, iar despre altele nu, la acest nivel atomic. Nu știu care este scopul mișcării permanente a acelor particule. Cu toate acestea, dacă ele sunt în acest fel în toată materia, atunci mi se pare că materia nu mai e ceva static, în opoziție, cum am fi spus, cu energia. Așadar, există o legătură între energie și materie. Teoria relativității, așa cum a fost formulată de către Einstein, ajunge să descopere o echivalență între materie si energie. Și de aceea mi se pare și că întreaga materie capătă și un anumit element viu. Toate acestea nu mai sunt atât de separate. Cred că și într-o piatră există energie și atunci forma de agregare, în cazul pietrei, solidă, nu mai e un criteriu de separare. Multe dintre aceste lucruri, le consider contra-intuitive, dar ceea ce s-a putut descoperi mi se pare că schimbă total perspectiva.

   Mai vreau să clarific că lipsa unui sistem unic de referință care să fie posibil, nu are legătură cu ce semnifică particulele, fiindcă ele au un alt rol în acest context. Consider că nu poate sa existe ceva care e închis în interior, cu referire la particule. Ne putem gândi, altfel, la niște conexiuni. Principiul relativității presupune că toate mișcările uniforme sunt relative, nu există stare de repaus absolută și bine definită. Nu are, cu siguranță, niciun fel de sens să ne imaginăm aceste elemente, particulele în permanentă mișcare, ca având asemănări cu ceva dintr-o „lume subpământeană”. Nu văd nicio legătură cu haosul, ci descopăr că materia e mai mult legată de viață decât m-aș fi putut gândi.

   Mecanica cuantică, de asemenea, nu consideră spațiul și timpul în mod separat. Ce ne poate spune conceptul de spațiu-timp? Întâi, timpul este și el o dimensiune, pe lângă cele trei ale spațiului, cunoscute. Pentru a argumenta ideea, mai ales că am subliniat aspectul ei mai complex, de la început, consider că orice lucru care se poate construi și zidi se face doar din exterior si nu există ceva care e încadrat în interior. O capsulă, ne putem gândi, poate închide doar ceva din exterior, situat afară, și nu există ceva închis și situat dedesubt. Nu există ceva la care să nu putem ajunge si toate lucrurile despre materie, luată în acest sens, cuantic, nu au legătură cu nivelul subpământean. Nu cunoaștem unele lucruri și nu cunoaștem multe elemente despre particule și despre mișcarea lor, dar poate ne dăm seama din teoria cuantică de lucruri mai importante decât acestea. Ideea a ceva ce se află ascuns nu are motiv și nu poate avea temei. Are sens să ne gândim la ceva care se află ascuns numai în condițiile în care subiectul ce a făcut acțiunea suntem noi înșine. Nu poate exista logic un obiect al cărui sens nu îl avem, așa că nu putem exprima cu sens ideea de a fi ceva care ne e ascuns într-un anume fel sau printr-o cauză externă față de noi. Deci, nu e ceva pe care să-l căutăm, dar care e ceva ce nu poate fi găsit. Nu există ceva care să fie nevoie să fie descoperit. Nu este nici o formă care se află ascunsă în materie.

   Toate obiectele sunt spațiale, adică situate în afară, deci sunt expuse vederii noastre și sunt vizibile, deoarece nu se pot mișca cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Nu există distanță pe care să nu putem să o parcurgem către un obiect material. Toate distanțele sunt egale. Niciun obiect nu se poate deplasa cu o viteză care să depășească viteza luminii, așadar nu este posibilă o dimensiune care să depășească distanța la care ne putem afla pentru a percepe imaginea unui obiect calculată la viteza luminii.

   În fizica, un eveniment este o situație fizică instantanee. Este o generalizare a conceptului de punct într-un context spațiu-timp. Așadar, nu există ceva mai presus, care să poată interveni cu privire la sensul pe care vrem noi să îl dăm evenimentelor petrecute, din orice punct din parcursul existenței noastre. Pe cele trecute ni le amintim cum vrem noi și le conturăm pe toate pe măsură ce se petrec, în orice moment în care ne situăm.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…