Ce lucru anume poate să ne dea legătura între parcursul nostru, în această viață, și să ne asigure de aceasta (și dacă există un astfel de lucru) și, pe de altă parte, ceea ce semnifică, dinspre locul de unde venim? Ce anume ar putea să dea seama de legătura dintre sensul a ce parcurgem aici, înspre ce ne îndreptăm și dinspre semnificația pe care o are? Este ideea de „a ajunge aproape de”, dinspre „înainte de”. Ce ne poate asigura, deci, că există un sens, ce se află prin legătură cu semnificația? Cum putem ajunge la răspunsul despre care e sensul ultim și cel real, cel care ne relevă semnificația a tot ce are loc în existența noastră sau către ce se îndreaptă aceasta și dinspre ce se îndreaptă? Cum putem întâlni „obiectul dorinței” noastre?
Aici, noi vrem să găsim ceea ce se numește „obiectul dorinței”, fiecare dintre noi, însă acest lucru nu oferă niciodată o certitudine că ceea ce găsim și ce ne-am dorit este întocmai lucrul semnificat. E cel mai puternic scop al nostru de aici, acela de a întâlni obiectul dorinței și atunci îl identificăm în diferite lucruri sau, poate, în anumite persoane. Numai că, cineva sau ceva, în sens general, așa cum putem să-l cunoaștem, se caracterizează prin niște atribute sau însușiri pe care le are. Observăm diferența dintre sensul atributiv, denumit mai sus, ce semnifică însușirile pe care le are ceva sau cineva și ceea ce am avut, de fapt, în vedere – ca ceva în sine, adică referința pe care o are acel „ceva”, ce nu se poate identifica în mod satisfăcător și cu necesitate în ceva de aici. Este vorba de identitatea dintre ceva și semnificația sa, pe care, se pare, până acum, nu o putem identifica aici.
O idee susținută de mai mulți filosofi este aceea că noi nu putem ajunge la obiectele reale sau lucrurile în ele însele. Trăim, aici, și ne aflăm pe noi înșine, într-o lume a aparențelor lucrurilor, la fel cum o denumește Platon. Așadar, poate părea, de aici, că nu mai putem să avem acces către sens sau către „în sinele lucrurilor.” Aceasta înseamnă că noi, aici, ne aflăm despărțiți printr-un fel de „văl”, a cărui graniță nu o putem trece. Și atunci, cum o să reușim să ne realizăm scopul, aici?
O explicație pentru toate acestea poate fi, probabil, că nu ne aflăm în situația în care să pornim de la obiectul vizat, ci este în mod invers. Este vorba de posibilitatea de a găsi, în ceva ce aflăm sau dorim și pe care-l iubim, semnificația ce duce înspre „obiectul dorinței”. Este implicată diferența dintre necesar și posibil, adică a fi cu necesitate așa în oricare variantă și a exista posibilitatea.
Dar există, atunci, posibilitatea de a găsi un anume „ceva”, care să fie exact și întocmai acel ceva, în oricare lume posibilă. Și atunci, nu înseamnă că „a fi posibil” se află în separare de a fi chiar în sine, un ceva, identic, cu aceeași referință, indiferent de o stare posibilă de lucruri sau o împrejurare. Uneori, trebuie să privim și în sens invers, adică dinspre lucru către sursă sau scop. Înseamnă a vrea un ceva și a-l iubi, în mod dezinteresat față de sursă sau scop. E atunci când spunem că ceva merită, prin ceea ce este aici, a fi dorit, iubit. Și abia după aceea putem privi înspre sursă sau cu sens referențial. La început, adică în primă instanță, părea ca și cum ne-am fi aflat într-o călătorie, de unde pornim de undeva, însă acum nu ne interesează de unde vine lucrul acela sau unde începe. Poate ar fi mai interesant să știm de unde începe drumul, numai că, acum, ne interesează doar către ceea ce duce el. Este drumul pe care îl facem, este ceea ce o să experimentăm și valoarea pe care o vom găsi, dacă mergem pe drumul unde suntem și trecând prin drumul acela, despre care nu cunoaștem, deocamdată, cum o să fie, dar ne interesează să ajungem în locul în care ne duce. Este vorba despre alegere, despre ceea ce avem libertatea, în mod deplin, să dorim, să vrem, să iubim, pentru exact ceea ce e și atât cât e, fără a avea nevoie să facem apel la ideea de necesitate. De aceea, putem să iubim, putem să ne bucurăm și să ne lăsăm surprinși de ceea ce vom fi găsit.
Putem oare să spunem că iubirea e ceea ce face legătura și creează o punte între ceea ce întâlnim aici și e cu putință să întâlnim, cu ceea ce semnifică „obiectul dorinței”? Pe data viitoare…
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…