DILEME – Aura CIOBOTARU – Se poate; și după ce nu se mai poate?

A fost sau nu o alegere felul cum mi-am asumat să exist aici, în raport cu lumea din jur, a incertitudinii? Am preferat să pot să mă las surprinsă și uimită de tot ce pot să descopăr și să „accesibilizez”? Sau să las să fiu luată prin surprindere de tot ce mă poate depăși, tot ce mă poate domina sau mă poate înfrânge? Nu știu dacă este mai puțin asumat decât în cazul în care vreau să-mi văd limitele față de ceva ce le poate depăși sau dacă este, poate, invers.

 

   Pe unii dintre noi ne încântă o viață trăită în simplitatea ei sau, cum ar spune Heidegger, în „cotidianitatea” ei. Unii dintre noi știu să se bucure de cele mai simple lucruri, ca atunci când primesc un buchet de flori și poate că ceilalți doar s-ar bucura, dacă l-ar primi. Așadar, până unde este alegerea noastră și cum știm că e sau nu vorba de o alegere? Ce este o alegere bună și ce e una greșită? În ce măsură avem posibilitatea să facem cele mai bune alegeri? Și e nevoie să pornim cu niște premise favorabile? Ce este corect?

 

   Fiecare dintre noi participă la viață, ceea ce ne reunește ca „membri ai umanității”, așa cum ar spune Kant. Tot filosoful german spune și că, dacă am respecta normele și valorile morale fundamentale, acelea exprimate prin imperativul categoric, ar însemna să formăm un „imperiu al scopurilor”,  o lume în care fiecare să valorăm ca ființe umane, iar fiecare dintre noi să contăm la fel ca orice altă ființă umană, cât și ca toate celelalte ființe umane. Ce ar trebui să facem ca să fie așa în mod necesar?  Ce ar face să existăm într-o lume în care fiecare din noi să putem încerca să fie așa și să dorim să fim acolo? Care este legătura dintre toate aceste lucruri?

 

   Probabil că dacă tu faci parte dintre cei care și-au asumat să se înfrunte cu tot ce nu cunosc și poate fi mai puternic decât ei, ai făcut-o tot dintr-o credință în ființa umană. Probabil că vor fi momente care ne vor pune în situații limită și probabil că cineva trebuia să se dea drept exemplul acela „nenorocit”. Este acela care, și fără a vrea, și-ar fi ales să fie acolo, când viața sa și a celorlalți oameni ar fi depins de asta. Din acest motiv, a ales, în  acel moment, poate previzibil, să se înfrunte cu o putere atât de mare cât să poată distruge întreaga lume și de care, cel mai probabil, să se lase el însuși nimicit. Poate că, la momentul dat, nu a avut de ales sau a ales dintru început să încerce limitele, să își întreacă limitele. Poate și-a asumat că, dacă ar fi nevoie, e alegerea lui să fie personajul care să facă toate acestea.

 

   Scena din final, ca și credința în personaj, ne trezește din visul acestuia și din poveste. Poate că nu a fost nimic real, ci doar despre puterea oamenilor de a face alegerea în locul și momentul cel mai greu de imaginat și imposibil de realizat…

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București…