DILEME – Aura CIOBOTARU – Putem să fim mereu aproape de obiectul dorințelor noastre?

   Cum putem să fim aproape de obiectul dorinței noastre? Și cum rămânem aproape? Noi ne aflăm într-o conexiune necesară cu acest obiect și în acest cadru viața noastră se desfășoară. În tot ce facem, avem în vedere acest „obiect”. Și cu toate că mereu pe acesta îl dorim, se întâmplă de multe ori să îl identificăm cu ceva, la un moment dat, ale cărui însușiri fac să pară ca acela din imaginea noastră. Ce e o imagine a obiectului dorinței? Este aceasta o reprezentare? Sau presupune realizarea lui într-o înșiruire de stări de lucruri? Este ceva despre care putem avea o reprezentare? Este vorba aici de o reamintire a ceva și o reflectare? Este o reflectare a unei cunoștințe pe care o avem despre un „obiect”, în ceva din realitate, cu care el realizează o corespondență în mod direct? Sau este o stare de lucruri despre care noi avem o trăire și căutăm a o retrăi? Sau e o stare de lucruri ce ar trebui să cuprindă obiectul dorinței, dacă acele lucruri întrunesc anumite condiții în mod necesar?

   Anumite lucruri, în decursul timpului, în diferite contexte pe care le avem în parcursul nostru, se schimbă și dinamicele noastre în lumea în care ne aflăm și cu ceilalți se schimbă. Și atunci, ce rămâne obiectul dorinței noastre? Și cum rămâne acest obiect? Oare a ne trăi viața așa cum vine, cu toate întâmplările și experiențele, înseamnă a lăsa să se reflecte în toate acestea acel obiect al dorințelor noastre? Înseamnă a îl putea vedea în toate? Uneori, nu se întâmplă lucrurile așa cum le dorim. Înseamnă că acestea neagă obiectul din dorința noastră? Lumea, prin ceva din ea, ar putea să nege obiectul dorinței noastre? Dar lumea poate „cunoaște” obiectul dorinței noastre? El e ceva ce poate avea o determinare în această lume? Are el o reprezentare? Poate lumea să „cunoască” ceea ce dorim cu adevărat? Sau, dimpotrivă, lumea doar pare să ascundă, pentru un timp, ceea ce nu poate cu adevărat să ne ia?

   Chiar dacă anumite dorințe nu ni le îndeplinim, din diferite circumstanțe ce au loc în lume, dacă un anumit lucru vizat nu a fost realizat nu înseamnă că neapărat am pierdut obiectul dorinței noastre. În lume, prin modul în care interacționăm, atribuim sensuri, proiectăm intenții, căutăm confirmări. Iar atunci când ele nu mai apar, când relațiile se schimbă, ne gândim că poate trebuie să ne redefinim dorința, și nu mai trebuie să căutăm să păstrăm ceva exact în forma aceea strictă, acolo unde răspunsurile nu mai corespund. Poate că, uneori, chiar trebuie. Dar tocmai aici intervine ceva esențial: uneori e nevoie doar să ne readucem atenția acolo unde trebuie. Să nu ne lăsăm distrași de fluxul evenimentelor, de valul circumstanțelor.
Când acordăm această atenție — simplă, dar adevărată — descoperim că lucrurile importante și semnificative pentru noi au rămas, chiar și atunci când nu le vedeam. Această descoperire este ea însăși o reîntoarcere la obiectul dorinței. Și de aici se vede ceva esențial: trebuie întotdeauna să păstrăm un loc ca să putem să fim aproape de ceea ce dorim cu adevărat.

   Cred cu adevărat că putem avea mereu obiectul dorinței noastre, oricare ar fi el în lumea aceasta, fie că este ceva îndepărtat sau ceva de demult. Îl putem readuce aproape și îl putem reîntâlni concret, dacă alegem cu adevărat aceasta și ne urmăm alegerea. Putem întotdeauna să avem obiectul dorinței noastre, indiferent de orice alte circumstanțe. Doar lipsa atenției sau a deciziei noastre îl poate face să pară în depărtare de noi. Există doar condiția de a face această alegere și această diferență între ceea ce este al dorinței noastre și ceea ce nu este. Dorințele noastre autentice se pot împlini — dar numai dacă le alegem, cu adevărat.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…