Politica ar trebui să fie spațiul în care învățăm să trăim împreună. Politica, în sine, are rolul de activitate umană de organizare și conviețuire. Cum se explică atunci corupția, jocurile de putere, interesele ascunse sau alte practici contrare moralei? Chiar dacă se întâmplă ca practica politică reală să fie în unele privințe defectuoasă, aceasta se întâmplă nu din natura politicului, ci din cauza unor defecte morale și a slăbiciunilor oamenilor care o practică. Atunci când indivizii urmăresc doar interese personale sau de grup și acționează corupt, politica își pierde sensul ei originar.
Ideea pe care vreau să o susțin aici este că politica, în sensul de formă de organizare a vieții comune, ar trebui să fie prin natura ei morală, pentru că urmărește binele comun, ea corespunde cu nevoile oamenilor și împlinește aceste nevoi de a trăi împreună, de a stabili și a trăi după reguli corecte. Morala are ca obiect valorile, regulile și relațiile corecte dintre oameni, responsabilitatea și binele. Politica extinde aceste principii la nivelul comunității. Avem nevoie, așadar, de norme și instituții care să organizeze viața socială. Fără politică, ar fi haos și, poate, chiar o formă de „imoralitate pură”, ce ar putea apărea din hazard și conflict.
Întrebarea inițială are în vedere dacă instituțiile și mecanismele politice, în stat, cât și activitățile și practicile politice, urmăresc obiective care se justifică moral, dacă acestea au o finalitate morală, dacă au un scop care se justifică moral și dacă se identifică cu scopul acela. Consider că statul are ca finalitate aplicarea principiilor morale în societate și aceasta, chiar dacă nu toate acțiunile concrete ale statului ar fi morale. Dacă statul are cu necesitate acest scop, nu înseamnă și că în mod necesar toate acțiunile de tip politic vor fi morale. Diferite decizii politice sunt luate de indivizi sau grupuri, în condiții contingente, ceea ce poate conduce la abuzuri sau nedreptăți. Dar, tot așa, fără stat și o organizare politică, ar putea, tot în mod contingent să apară acțiuni și conflicte între indivizi, care ar scăpa de sub orice control și orice mecanisme de control.
Un aspect esențial este rolul mecanismelor politice, ele asigură un cadru în care indivizii își pot exprima deciziile și pot coopera într-un mod organizat. Orice acord asupra unor principii presupune existența unui astfel de cadru, care legitimează acele acțiuni ale indivizilor și acorduri. Acest cadru le permite și le oferă indivizilor condițiile să ia decizii și să le aplice, atât în viața privată, cât și în cea comună. Statul, cu mecanismele sale politice, reprezintă un spațiu al posibilităților în care iau naștere aceste interacțiuni și colaborări între indivizi.
Politica presupune și o responsabilitate morală. A te implica în politică înseamnă a-ți asuma responsabilitatea pentru ceilalți. În calitatea noastră de cetățeni, nu ne putem retrage și nu putem spune că nu ne privește, pasivitatea poate fi mai imorală decât participarea, chiar și atunci când aceasta este imperfectă, pentru că pasivitatea lasă spațiu abuzului și nedreptății. Retragerea din viața politică a comunității nu este o atitudine moral corectă. Când oamenii asociază politica și imoralitatea, problema nu e politica în sine, ci modul în care unii aleg să o practice.
De fapt, întrebarea nu este dacă politica e morală, ci dacă noi, oamenii, suntem destul de morali să o practicăm așa cum trebuie, dacă avem puterea și voința să o facem corect.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
