DILEME – Aura Ciobotaru – O nouă eră posibilă: a spiritualității?

O problemă tipică ce aparține societății noastre post-moderne putem considera că este acea stare de inerție și de confuzie spirituală, în general, a omului din zilele noastre. Poate dacă reflectăm asupra acestei probleme o să descoperim care sunt cauzele. Și oare mai este posibil să schimbăm cursul acesta al lucrurilor, în sensul contrar, pozitiv-evolutiv?

   Dacă dezvoltarea tehnologică se îndreaptă în sens ascendent și dacă în multe dintre domeniile de bază ale vieții noastre se înregistrează progrese și realizări mai mari decât în toate epocile de dinainte, iar acestea fiind demonstrate, dovedite și afirmate, în mod repetat, de către autoritățile noastre, zi de zi și prin toate mijloacele, atunci unde se găsește problema? Oamenii aceștia de valoare se implică activ în viața comunității, nelipsiți de la toate sărbătorile și festivitățile pe care le desfășoară, cu toate prilejurile. De asemenea, tot ei sunt cei ce investesc fonduri imense pe care le absorb din buget sau din fondul național, dar și mai bine atrăgând fonduri externe și nerambursabile, pentru a ne spori bunăstarea socială și a ne facilita accesul la cele mai moderne servicii și bunuri. Și în acest minunat decor, cum să nu uităm parcă de tot și de toate? Când însă lipsește reflecția, rămâne doar reacția: devenim, pe nesimțite, impasibili, inerți. Și ne întoarcem, de data asta, de unde am plecat. Întâi, dacă „societate” se referă la diferite contexte în care noi relaționăm cu ceilalți după standarde mai degrabă impuse, atunci nu înseamnă numai că ne „intersectăm” între noi, fiecare urmărind propriile interese și scopuri? Mai degrabă, ne putem gândi la un fel de organism supraindividual, rămânând la nivelul acesta.  Cum au putut reuși oamenii să evolueze și să se adapteze la mediul din exterior și la schimbările din mediul exterior? Fără să aibă vreo putere de a cunoaște ce va fi în viitor, cel imediat sau în general, și nici vreo putere asupra a ceea ce le este exterior, au reușit să se adapteze în cele mai bune moduri, s-au dezvoltat prin voință și ambiția de a reuși, cu eforturi susținute. Ne putem gândi, până la evoluționism, și la teoria pe care o susține Aristotel cu privire la om în societate sau comunitate. Natura, după cum afirmă Aristotel, nu creează nimic fără scop. Probabil, dar fără legătură neapărat cu contextul în care discută Aristotel, noi tindem către un scop și voim să reușim să-l realizăm. Și oare de câte ori nu am fost aflați în situații pentru care nu eram pregătiți și despre care nu știam nimic dinainte, ori nimic care să fie de vreun ajutor? Multe situații poate ni s-au părut nemaiîntâlnite, confruntându-ne cu ceva inedit. Poate de nenumărate ori ne-am spus nouă înșine că nu ne putem descurca, însă de cele mai multe ori, sau poate că în toate dățile, problema care părea de nerezolvat la început, ulterior nu ne mai punea o problemă. Și atunci, cum anume am reușit?

   Așa cum niciodată nu știm ce va fi în viitor, la fel ni se întâmplă și în multe împrejurări exterioare nouă, neavând controlul asupra lor. Am putea spune că, în aceste situații, am reușit să ne descurcăm cu bine fiindcă am avut un plan pe care l-am întocmit dinainte și apoi l-am urmat? Nu mă gândesc la acele situații în care putem să fim prevăzători și chiar se „cere” și se recomanda să fim astfel. Se mai spune, de asemenea, și că totul se poate calcula sau se poate cuantifica. Nu o să neg că acest lucru, poate să fie așa și se pot oferi argumente concludente, iar unii chiar adoptă acest model de „calcul rațional”. Revenind la subiectul propus, aș spune aici și că, deseori, oamenii au dovedit prin ingeniozitate, prin ambiție si neabătându-se de la scopul lor, că au putut depăși ceva ce era în afara lor sau că pot soluționa ceea ce nu are un algoritm și, așadar, nu îl puteau avea în vreun fel dinainte. De aici, nu putem spune că unii au stăpânit vreodată ceea ce e în afara lor, iar dacă s-ar fi luat cumva la întrecere ca să găsească „algoritmul” și să stăpânească peste toate legile naturii și societății, s-ar fi petrecut atunci niște decalaje, cu efecte uneori grave și deloc așteptate, și chiar la nivel de societate în sensul extins… Decalajele de forma conflictelor cu ceilalți, de la diferențele pe care le-au creat în ierarhie, de la nivel individual, național, internațional au dus la nevoia de a avea proclamate drepturi. Ca urmare, au fost propuse, spre a fi formulate și publicate, drepturile și libertățile naturale ale oamenilor spre a îi putea proteja în caz că ar apărea probleme. Dinamica socială are drept caracteristică instabilitatea, mereu survenind schimbări neprevăzute. De aceea, predicții exacte în sistemul social, în general, sunt greu de realizat.

   O altă problemă este aceea că oamenii au confundat jocul pentru plăcere sau satisfacția personală sau pentru atracția de a încerca și a risca, substituind înțelesul de „joc”, așa cum e desemnat în mod corect, cu înțelesul de „joc de putere”. Pentru putere, glorie, faimă, auto-glorificare, pentru a-l învinge pe „adversarul” care inițial se învoise și își dăduse acordul de a fi partenerul lui de joc… O altă problemă, pe care o consider similară, pornește de la aceea că oamenii și-au dorit, din primul moment, să descopere și să exploreze lumea, să o facă să valoreze, prin ceea ce puteau construi în sens atât material, cât și estetic și spiritual. De asemenea, schimbul cultural nu are, în sine, sens economic, ci mai degrabă de a putea admira și alte creații, aparținând unor alte civilizații. Pe urmă, au adus un alt sens, care s-a substituit primului, și anume un sens teritorial. De aici, au rezultat conflicte între popoare, unele pentru cucerire, altele pentru a recupera teritoriile ce le erau luate. De asemenea, au apărut dispute asupra unor teritorii, adică insule, ape, sau chiar spațiul aerian, și până la conflicte pentru resurse economice, precum unele resurse naturale, bani sau comerț, de exemplu cu armamente din industria militară. Alte conflicte au fost cele de idei, între grupuri etnice sau religioase, sau cu privire la actele teroriste, pentru drepturi civile, sau și când unele state au încercat să intervină spre a introduce în alte regiuni elemente pe care le considerau pozitive, ultimele exprimând opoziție. Și, în cele din urmă, s-a ajuns la conflicte ideologice și apoi războaie.

   Cu toate acestea, există un principiu comun care se regăsește în orice organism sau element din natură? Există o ordine cosmică sau de tip divin, care se aplică acestei lumi? Se poate spune, în sensul dat de Aristotel, și că toată natura formează o ordine, fiecare element având rolul lui? Sau este vorba de o structură mai complexă care le formează? Oare toate sistemele trebuie să poată să coexiste, pentru a menține universul în echilibru? Și are acest lucru o legătură cu originea universului și apariția vieții pe Terra, o dată cu marea explozie Big Bang? Care este elementul care poate să facă legătura între toate aceste lucruri?

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…