Cum putem și cum știm să stabilim o conexiune cu celălalt? Cum știm că ne aflăm, cu toți ceilalți, în același scenariu? Cum putem să ne conectăm cu ceilalți, la momentul prezent și într-o situație dată? Sunt câteva întrebări pe care ni le putem pune atunci când suntem într-o situație în care vom avea de realizat, în mod reușit, o activitate implicată în cadrul unei întâlniri, alături cu alte persoane.
Ce este un context? Venim cu așteptări, dar și cu înzestrări pe care le avem, înaintea celorlalți. Venim cu incertitudini sau cu unele nesiguranțe proprii. Venim cu proiecțiile proprii. Și, până la urmă, nu există mereu posibilitatea de a avea dinainte un scenariu după care să ne raportăm.
Ce avem de adus și de transmis celorlalți? Cum așteptăm și întâmpinăm experiențele noi pe care le vom avea? Ce putem face, predictibil? Vrem să satisfacem așteptările celorlalți. Cum își creează, fiecare, așteptările față de cineva sau este vorba de propriile așteptări, pe care, fiecare, le avem de la noi? Și ce ne poate fi o garanțe că o să reușim în ceea ce vom face? În primă instanță, o întrebare care ne preocupă ar fi: cine sunt ceilalți pentru noi și ce aduce pentru noi prezența lor? Și ce are să ne spună celălalt? Celălalt este o altă prezență decât mine și aceasta îl face imprevizibil. De asemenea, constatăm și că ne găsim pe noi printre ceilalți. Care e referința mea, care e referința celuilalt? Poți să surprinzi pe cineva într-un singur moment, secvență? Cum știm să îi oferim celuilalt un răspuns avut în vedere? Ce este un răspuns potrivit? Ce este un răspuns corect? Ce înseamnă o comunicare reușită?
În cele din urmă, ne dăm seama că suntem – dintru început – propria noastră posibilitate, suntem în modalitatea de proiect și suntem întru posibilitatea cea mai proprie. Ce înseamnă, în mod explicit, aceste lucruri? Există lucruri cu care venim, oriunde, și lucruri pe care le avem, ca disponibilități, la un moment dat. Acestea sunt ceea ce ne face să fim cine suntem? Sau, mai degrabă, noi nu suntem prin noi înșine, ci doar ca garanți și prin intermediul celor ce au contribuit la înzestrarea noastră.
Ce mă reprezintă, atunci? Mă reprezintă propria mea stare de prezență, sunt starea mea de prezență și prin conexiune cu tot ce e în jur. Sunt, apoi, și stare de deschidere, prin aceea de a-mi oferi disponibilitatea și atenția către celălalt, în mod egal, dincolo de orice context și în orice context. Sunt grija față de mine, de a îmi realiza datoria față de mine, de a îmi împlini potențialul. Și sunt și grija față de ceilalți.
Cum mă reprezint? Sunt în conexiune cu tot, și cu toți care au o contribuție la cine sunt, cu recunoașterea pe care o manifest pentru ei. Această conexiune mă însoțește și se reflectă și mă face reflectat și în momentul din prezent. Sunt prin și în această conexiune. Către ce mă îndrept? Cum știu direcția pe care o am de urmat, de fiecare dată și că o s-o parcurg corect? Și cum știu că merg și că mă aflu în direcția bună? Mă îndrept către scopurile pe care le am de realizat, trecând prin ceea ce am de întâmpinat, mergând către direcția pe care o am. Și am încredere că finalul va fi în acord cu ce am avut de realizat, cu ceea ce îmi aparține și cu cine sunt.
Când sunt în acord cu mine, peste tot unde sunt, am și răspunsurile la tot ce va apărea pe parcurs. Am și pregătirea să întâmpin orice vine nou. Și am disponibilitatea de a relaționa cu ceilalți, de a le răspunde și a le oferi răspunsurile potrivite. Sunt pregătit să le exprim și adresez răspunsurile cuvenite, prețuirea cuvenită și recunoașterea – pentru cei ce vin cu ceva în întâmpinarea mea. Ne putem simți aliniați cu ceilalți și trăi cu bucurie clipa prezentă, laolaltă. În acest fel, suntem și ne putem simți în conexiune cu toți cei din jur. Suntem ceea ce facem, și unde suntem, cu ceea ce avem, în vederea a ceea ce avem de făcut.
Acestea toate îmi dau un răspuns pentru unul dintre lucrurile, particulare, pe care îmi doream să le lămuresc, pentru moment.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…