Fericirea este, întâi, un drept natural. Oamenii, pe parcurs, pot avea noroc, nenoroc, șanse, neșanse – drepte sau nedrepte. Nu ne aflăm unii cu alții pe o poziție de egalitate. Ne aflăm în împrejurări diferite, în care unii venim cu mai multe șanse decât alții și aceasta ne favorizează și, alteori, privilegiază. Alții vin, din poziția lor, cu niște neșanse care îi defavorizează. Prin termenul de noroc înțelegem, de obicei, împrejurare favorabilă. Termenul de șansă pare a fi unul neutru, putând fi asociat, mai simplu, cu ideea de posibilitate. Ar trebui să aibă toți oamenii șansa sau posibilitatea să fie fericiți? Mai precis spus, cu toții ar trebui să avem posibilitatea să obținem ce ne dorim, bazat pe meritele relevante proprii?
Nu contest faptul că unii au privilegii pe care nu le-au obținut prin merite proprii și sunt îndreptățiți să le aibă. Mai ales, unii pot dovedi că sunt demni de aceste privilegii, prin felul cum știu să facă și ce să facă cu aceste privilegii, așa cum se cuvine. De asemenea, unii reușesc prin merite proprii să obțină ceea ce au și sunt îndreptățiți, și în acest caz, la ceea ce au. Corect, în tot acest context, înseamnă ca fiecare să aibă ceea ce i se cuvine, în mod just. Se mai face și diferența, tot în filosofia politică, între noroc brut și noroc sistematic și cred că fiecare poate să își sporească șansele, chiar dacă din poziția inițială nu a pornit, neapărat, cu un noroc foarte mare, raportat la alți indivizi.
Ce înseamnă, însă, în același context, neșansă sau nenoroc? Înseamnă termenul de neșansă același lucru cu a nu avea un lucru care i s-ar fi cuvenit unei persoane? Sau sunt și unele lucruri care se cuvin tuturor? Ce înseamnă că cineva e nedreptățit? Ce înseamnă a fi îndreptățit? Cred că nu este drept ca cineva să fie lipsit, din cauze exterioare, de ceva care îi este cuvenit și pe care merită să îl aibă. Și este cu totul nedrept ca cineva să fie lipsit, de către o altă persoană, de ceea ce i se cuvine astfel. Consider, raportat la situații mai concrete cu care ne întâlnim în planul social, că fiecare are dreptul să își construiască viața pe care o vrea și să o trăiască așa cum vrea el și cum crede că e mai bine pentru el, iar aceasta în orice sferă și orice privință. Așa este democrat și liberal. Mai exact, fiecare ar trebui să aibă șansa să își desfășoare activitatea lui așa cum crede el că e potrivit pentru el, așa cum știe el cel mai bine, consecvent și coerent. De asemenea, consider că este nedrept ca cineva să intervină în sfera cuiva de acțiune, în măsura în care aceasta i-ar aduce nenoroc acelei persoane. Există oameni care, fără nicio barieră morală, sunt în stare de fapte care să aducă prejudicii unei persoane, cu privire la lucruri de importanță majoră. Ne referim la imaginea, în general, pe care o are acea persoană și pe care și-a construit-o sau la poziția pe care o are, în sfera sa de activitate, pe care și-a construit-o prin meritele proprii relevante. De asemenea, este o nedreptate atunci când cineva intervine, în mod arbitrar, în ce privește viața publică sau privată a unei persoane, atunci când acea acțiune produce consecințe nedorite pentru felul în care persoana își desfășoară viața sau activitatea, cât și în interacțiune cu alte persoane, așa cum este cuvenit și cât este îndreptățit. Nu este cuvenit să intervenim, în mod arbitrar, în ceea ce este treaba unei alte persoane și privește binele acesteia, atât cel moral cât și cel sufletesc.
În sens mai larg, fiecare poate să își vadă de treaba pe care o are el, cu toate avantajele și resursele pe care le are și să fie fericit cu ce face și ce are, în ce fel vrea el și cât de mult poate să i se cuvină. Acest lucru nu poate deranja pe nimeni, când fiecare se preocupă de viața lui, de sarcinile lui, de costurile pe care le are, pentru a fi și a face ce își dorește și ce îl face fericit. Fiecare are dreptul să fie fericit, iar aceasta îl privește pe el, individual, și atât. Este tot ceea ce ar trebui să intereseze, de aici, pe fiecare și ar fi de dorit ca fiecare să înțeleagă și să știe ce și cât îl privește, pentru a putea acționa coerent și moral și a fi bun în felul lui.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…