DILEME – Aura CIOBOTARU – Mai există încredere?

O să încep cu un fapt care a devenit fenomen tot mai des regăsit în viața cotidiană și cea socială. Este vorba despre mecanismul protestului, despre lucruri care ne dau dreptul și despre ce e firesc să ne așteptăm și ar trebui să fie în mod necesar. Mai este vorba despre libertatea de a ne exprima toate aceste lucruri? Sub anumite forme, se întâmplă uneori în cadrul diferitor grupuri de persoane sau alteori între persoane individuale. O caracteristică a acestui mod de exprimare este de a fi direct, de a se face observat. E vorba de a cere ceva în mod îndreptățit și justificat ori prin apel la un drept general sau ca libertate individuală. Forma în care se desfășoară, în general, un protest e presupusă de nivelul persoanelor implicate. Există standarde normale și există, pe de altă parte, forme exagerate.

   Consider că prima formă se consideră de luat în serios și produce un interes real. Protestăm atunci când avem în vedere drepturi care vrem să ne fie respectate, libertăți de care avem nevoie în mod necesar și sunt libertăți de diverse tipuri. E vorba ca ele să ne fie recunoscute, privind diferite categorii de oameni care și le revendică. Sunt necesare acele lucruri ce corespund satisfacerii unor nevoi sau trebuințe principale, fundamentale. Nevoile, în perioada noastră, sunt extrem de diversificate.

   Protestăm, așadar, pentru a ne exprima nevoi îndreptățite și libertăți la care avem dreptul. Pe unele vrem să le facem cunoscute, iar pe altele le evidențiem când observăm că este cazul, ca să prevenim să ne fie încălcate. În orice caz, ca formă generală, putem spune că un protest e un mod de a semnala ceva despre o necesitate la care cerem dreptul, arătând că îl avem, sau când nu ni s-a oferit acel lucru.

   Încrederea e o formă diferită de a face apel la înțelegerea celorlalți pentru a soluționa ceva și consider că aceasta e calea potrivită. Ea presupune a realiza un acord, spre deosebire de a aduce un dezacord. Însă e important de văzut că aceasta presupune înțelegerea celuilalt și capacitatea sa de a înțelege.

   Alteori, forma de a protesta devine tăcerea. Uneori, sunt tăceri care se adâncesc, din absențe nefirești sau așteptări firești și prea îndelungi. Când nu ești văzut, ascultat, protejat, apare în mod normal neîncrederea. Neîncrederea te închide față de cei din jur, dar și în tine însuți.

   Mai este undeva sau a mai rămas loc pentru credința că poate va fi altfel, ca să mai poți continua și avea curaj? Cât timp mai există bunătate în oameni, cât timp ea va continua să existe, ne rămâne fiecăruia destul timp, cât avem nevoie, ca să deschidem ochii, să privim în jur, tot ceea ce renaște.

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…