DILEME – Aura Ciobotaru – Întrebarea care trebuie pusă (9)

   În povestea aceasta, mai departe, ce ne putem aștepta să se întâmple? Ce ne face pe noi să mergem înainte și care e urmarea, pentru toate actele noastre de curaj? Ce ne certifică faptul că aceste lucruri au rost să le facem? Ieșind din această stare de așteptare, ne aflăm în permanentă căutare pentru un prilej de a ne desfășura liber, mânați de o forță proprie și o energie pornind din interior. Întrebarea unde conduc toate aceste lucruri este: Ce valoare are acest lucru, pentru mine, în acest moment?

   Cum spuneam, ne putem imagina Castelul, locuință a regelui. Acesta l-a amenajat un ca loc în care să „se simtă acasă”. Obiectele strălucesc în exterior, iar ferestrele, cu cât sunt mai largi, cu atât pătrunde mai mult lumina. Strălucirea pe care o vedem la exterior nu e ceva ce se „zugrăvește”. Ea aparține unor obiecte, ca unele metale și pietre prețioase, în relația pe care ele o au, mai întâi, prin elementele chimice care le formează, cât și prin interacționarea lor, dinamic, și cu câmpul electromagnetic. În percepție, luminozitatea exterioară o atrage pe cea interioară. Acele pietre prețioase și metalele prețioase reflectă lumina din surse și căi uneori îndepărtate. Nu e neapărat doar despre gradul de lumină din încăpere, ci este și capătul la care a ajuns lumina. Metalele grele sunt atrase de către forța gravitațională și este ceea ce le face să aibă locul în care se găsesc. De aici rezultă și de ce unele obiecte au o legătură cu locul unde se află, spre deosebire de acelea ce pot fi supuse, să spunem, schimbului și circulației. Multe dintre legendele care au surprins acest aspect al legăturii între un obiect cu locul lui, explică de ce oricine care a încercat să le acceseze sau să le ia pentru folosul propriu, a fost pedepsit într-un fel sau altul, prin faptul că a intervenit în acea legătură. Iar în unele exemple, nu a mai putut pleca înapoi sau a pierdut posibilitatea drumului de întoarcere…

   Am putea să ne gândim, tot legat de contextul din „poveste”, la legile din fizica generală, fizica atomică, cea a particulelor elementare sau fizica energiilor înalte, la ecuațiile de câmp din teoria fizică relativistă sau la spațiul cosmic. Putem să aplicăm legile fizicii așa cum sunt ele la un  moment dat și putem reflecta. Și vedem un singur lucru din toate acestea și dacă le privim în general și dacă le analizăm la un nivel mai profund. Toate legile sau încercările de a le formula ne descriu, de fapt, prin diferite moduri, tot despre interacțiune și inter-conectivitate. Între material-spiritual, între elementul solid, cu masă și greutate și spațiul cosmic, între atracție gravitațională și presiune atmosferică, între materie și energie, echilibru și transformare sau energie și transformarea energiei. Și toate sunt, practic, sau pot fi privite, ca fiind despre un singur lucru. Și mai mult de atât, toate încercările acestea de a vorbi despre ce este important, toate aceste probleme puse, privite împreună, nu ne arată ceva despre o soluție ultimă sau o cauză primă. Ne arată despre limitele lor și despre a putea trece aceste limite.

   Poate acesta a fost scopul, pentru că în toată multiplicitatea putem vedea sau percepe și unitatea, dar și în sens invers este valabil. Despre întrebarea care trebuie pusă, tind să cred că răspunsul ei îți aparține ție și ceea ce ai de spus tu, de fapt, în clipa când te referi întocmai la întrebarea care trebuie pusă. Mai spuneam, și reiau și acum aceste lucruri, anume că a exista, ca ființe, la cel mai înalt potențial și, de fapt, realul nostru potențial înseamnă a vrea cunoașterea adevărată sau „cunoașterea înaltă”, aceea care presupune să fii în lumină și să privești în lumină. Și înseamnă să lași să devii propria lumină. Înseamnă să lași și să vezi și lumina din celălalt. Iar dacă îți dorești puterea, cum este și firesc, așa cum îți dorești și cunoașterea, ca și împlinirea, tu trebuie să treci întunericul, să îl cunoști și să ai curajul să te recunoști pe tine și când ești acolo și să înaintezi. Să crezi că are rost să înaintezi și când nu vezi nimic și să faci asta. Și, alteori, să ai curajul să traversezi necunoscutul și să dai șansa să poți vedea mai mult, să poți fii mai mult, să poți da mai mult. Poți să crezi ca are rost să fii tu, și să devii.

   Iar, în final, scopul de a avea putere este de a ajunge să fii lumină și să răspândești lumină. Și de foarte multe ori, să lași celuilalt lumina pe care el să o răspândească, fără a crede că pentru asta e vorba de a pierde sau a câștiga ceva. Am mai pus la un moment dat și întrebarea: ce e probabil pentru noi să putem cunoaște adevărat? Sau acum, mai degrabă, ce putem realiza cu adevărat? Deși de multe ori este un lucru care e pierdut din vedere, pe drumul vieții noastre, dintr-o mulțime de acțiuni posibile, în fiecare moment, noi putem să le facem mereu pe cele mai bune, când știm de ce le facem și ne urmăm întotdeauna principiile si valorile. Când acționăm în felul care ne este nouă propriu, vrem să fim în „povestea” aceasta, chiar dacă nu știm ce se va întâmpla, dar știm că vrem să înaintăm. Simțim în noi această dorință, pentru că știm cine este autorul poveștii. Să considerăm că în povestea noastră am putea să ne imaginăm în ce rol vrem și avem puterea să ne dăm ce atribute vrem. Și cu toate acestea, știm că un singur lucru este important. În povestea aceasta, ne aflăm în rolul principal.

   Se mai spune despre cunoaștere că „e un privilegiu al oamenilor înțelepți, ce îi scutește de multe lucruri inutile.”

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…