Obiectele strălucesc în exterior, iar ferestrele cu cât sunt mai largi, cu atât pătrunde mai mult lumina. Strălucirea, pe care o vedem la exterior, nu e ceva ce se „zugrăvește”. Ea aparține unor obiecte, ca unele metale și pietre prețioase, în relația pe care ele o au, mai întâi, prin elementele chimice care le formează, cât și prin interacționarea lor, dinamic, și cu câmpul electromagnetic. Metalele grele sunt atrase de către forța gravitațională și este ceea ce le face sa aibă locul în care se găsesc.
Putem sa cunoaștem legile fizicii care sunt valabile la momentul acela sau putem reflecta și putem privi, alteori, mai mult decât în limitele legilor fizice, la un moment-dat. Am putea să ne gândim, tot legat de contextul din „poveste”, la fizica generală, chimie, ecuațiile de câmp din teoria fizică relativistă… Și vedem un singur lucru din toate acestea și dacă le privim general și dacă le analizăm la un nivel mai profund. Acest fapt presupune că nu avem niște domenii care au legile lor separate de alte domenii și care ne vorbesc despre lucruri diferite. Toate legile sau încercările de a le formula ne arată mai mult decât legile unui domeniu științific, luate separat de alte domenii. Toate ne spun, de fapt, despre interacțiune și inter-conectivitate. Între material-spiritual, între elementul solid, cu masă și greutate, și spațiul cosmic, între atracție gravitațională și presiune atmosferică, între anorganic-organic, între materie și energie, echilibru și transformare, sau energie – energie în transformare….
Și toate sunt, practic, sau pot fi privite, ca fiind despre un singur lucru. Și mai mult de atât, toate încercările acestea de a vorbi despre ce este important, toate aceste probleme puse, privite împreună nu ne arată ceva despre o soluție ultimă sau o cauză primă. Ele, privite împreună, ne arată și înspre ceea ce este mai mult decât ce se poate spune. Ne arată despre limitele lor și despre a putea trece aceste limite.
Dar, cum? Mai spuneam și reiau și acum aceste lucruri, anume că a exista, ca ființe, la cel mai înalt potențial și de fapt realul nostru potențial, înseamnă a vrea cunoașterea adevărată sau „cunoașterea înaltă”, aceea care presupune să fii în lumină și să privești în lumină. Și înseamnă să lași să devii propria lumină. Înseamnă să lași și să vezi și lumina din celălalt. Iar dacă îți dorești puterea, cum este și firesc, așa cum îți dorești și cunoașterea, ca și împlinirea, tu trebuie să treci întunericul, să îl cunoști și să ai curajul să te recunoști pe tine și să înaintezi. Să crezi că are rost să înaintezi și când nu vezi nimic și să faci asta. Și alteori să ai curajul să traversezi necunoscutul și să dai șansa să poți vedea mai mult, să poți fii mai mult, să poți da mai mult.
Poți să crezi ca are rost să fii tu și să devii, iar în final scopul de a avea putere este de a ajunge să fii lumină și să răspândești lumină. Și, de foarte multe ori, să lași celuilalt lumina pe care el să o răspândească, fără a crede că pentru asta e vorba de a avea sau a lăsa și a pierde.
Probabil că mult din ceea ce am transmis aici e doar ceva vag, însă la fel de probabil că fiecare, tocmai pentru aceasta, o să subînțeleagă ceea ce crede el și ceea ce vrea el. Poate acesta a fost scopul și nu e despre cauza finală sau cauza primă, pentru că în toată multiplicitatea putem vedea sau percepe și unitatea, dar și în sens invers este valabil… Și despre întrebarea care trebuie pusă, tind să cred că răspunsul ei îți aparține ție și ceea ce ai de spus tu, de fapt, în clipa când te referi întocmai la întrebarea care trebuie pusă.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
