DILEME – Aura Ciobotaru – Întrebarea care trebuie pusă (6)

   Nu ar fi nimic să ne poată lua prin surprindere și atunci, oricâtă pregătire, putere și cunoaștere am avea, nu ne-ar folosi la nimic. Am putea avea imaginea perfectă a noastră, dar fără a o reflecta în ceva, fără o semnificație pe care să o transmită. Mai departe, nu am fi în niciun loc anume și nu am face nicio diferență în lume, nu am emite niciun semnal ca să fim vizibili, și nu am putea atrage nimic. Nu există, pe de altă parte, nicio ordine de deasupra, în care să ne identificăm și către care ne îndreptăm. Ar însemna inversul față de a reveni și a ne regăsi, ar însemna dispariția, dispersia.

   Lumina, care este un element primordial, e un intermediar între origine, ca punct ideal ce comprimă întregul univers sau lumea, și a ceea ce e identic cu sine, sau „lucrul în sine”. Ceva provine în mod originar și primordial de la o sursă sau și dacă ar fi propria cauză, sau cauza de sine. Dar acel conținut nu e închis. El răspândește și emană, reflectându-se în mediul exterior, și e situat în deschidere față de tot ce e în afara sa, cel puțin ca mediu în care există. Chiar dacă un lucru se suprapune mediului, e tot așa cum o particulă e și undă sau câmp, cât și obiect, de sine stătător, cu un conținut structurat. Orice corp material poate fi reperat și are o existentă reală, raportat la un mediu. Aceasta presupune să fie în interacțiune cu forțe din câmpul lui, ca să poată să își manifeste forța interioară, în exterior.

   Probabil că ceea ce numim „sursă”, „sine”, „prim” – este de fapt un impuls ce imprimă unui obiect o stare, încât să se manifeste într-un anumit fel, în exterior. Sau obiectul capătă o mișcare. Aceasta nu înseamnă că obiectul este supus schimbării sau că acesta suferă o modificare și că își pierde identitatea sau durabilitatea, prin acțiunea unei forțe care este de sens opus. Acest lucru nu are legătură cu dualitatea, așa cum o exprimăm noi prin limbaj, în termeni din care am format perechi, precum: creație-distrugere, viață-moarte, sine-altul, interior-exterior, apariție-dispariție, particulă-undă. Dacă privim acești termeni pe care i-am format în perechi, ca să exprime opoziția, ne dăm seama că ei nu exprimă ceva despre realitate, nu exprimă sau redau niște fenomene, nu se află în niciun raport de interacțiune cu nimic, cum nici nu reflectă niște forțe de sens opus sau nu semnifică un conflict ce are loc în lume. Desigur, observăm și elemente sau aspecte ce sunt diferite, dar aceasta nu înseamnă ca ele sunt așa în mod necesar. Aceste observări și deosebiri pe care le facem sunt un mijloc prin care ne reprezentăm lucrurile și faptele, pentru a delimita un obiect sau fenomen în raport cu celelalte, deoarece pentru a da o semnificație lucrurilor e implicată conexiunea cu alte lucruri.

   Referindu-ne si la noi, ca ființe  umane, avem conștiință și intenționalitate, ce caracterizează raportarea la lumea exterioară și lucrurile din jur. Pe aceeași bază, noi relaționăm unii cu alții, îi recunoaștem, îi observăm, evaluăm, apreciem ori îi înțelegem, ele fiind doar câteva exemple. Noi interacționăm cu ceilalți pentru că fiecare dintre noi în parte reflectă întregul, în care ne regăsim și pe noi. Pe de o parte, ei sunt asemenea nouă și simultan ei reprezintă alte persoane decât noi. Voi reveni asupra acestui aspect… Făcând o paralelă, obiectele materiale coexistă și tind să se integreze în mediul unde există, pentru a se putea dezvolta și a-și menține stabilitatea. Orice obiect tinde către un echilibru, pentru a se menține si, de asemenea, caută să realizeze echilibrul în cadrul schimbului pe care îl are cu mediul. Tendința pe care o au lucrurile este să își creeze spațiu, ca să se poată extinde, în sensul menționat aici. Atât în cazul lucrurilor, de care ne deosebim, cât și în ce ne privește pe noi, ca ființe, scopul principal este să atingem echilibrul care să ne permită împlinirea potențialului, în diferitele forme și tipuri de interacțiuni, din câmpul existenței noastre.

   Toate acestea ne fac să ajungem la ideea de scop al existenței?

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…