DILEME – Aura Ciobotaru – Întrebarea care trebuie pusă (4)

  Pentru a trece și la alte aspecte, care privesc mai îndeaproape existența noastră, ne putem gândi la subiecte din teoria etică. Unul dintre aceste subiecte, la care am să fac referire, în cadrul contextului general, este cel al distincției între referențial și atributiv, ca moduri de a desemna lucruri și fapte. Sensul atributiv denumește proprietățile sau atributele ce caracterizează un obiect în lumea actuală. În sens referențial, noi desemnăm ceva în orice „lume posibilă”, ceea ce înseamnă să putem da identitatea a ceva cu sine sau referința lui. Referința este scopul sau funcția pe care o are un lucru în mod esențial, pentru noi, independent de ce atribute are acel lucru la un moment dat, sau în această lume, față de alte variante în care ea ar putea să fie.

   Un exemplu care consider că poate fi relevant în contextul discuției de până acum, și îl consider a fi unul interesant, este acela al unei situații în care facem cuiva o promisiune. Ne putem imagina fiecare că ne aflăm într-o situație în care promitem un anumit lucru unei alte persoane. Am putea să promitem unui prieten bun că o să îi cumpăram cartea pe care și-o dorește el cel mai mult. Dar eu constat, în ziua în care era stabilit termenul, că o sa îi dau cartea, că au crescut prețurile, lucru care nu era prevăzut în momentul inițial. În acest moment, am în minte aceste întrebări: 1.Ce a însemnat pentru el obiectul promisiunii? Să primească acea carte? 2.Ce semnifică obiectul promisiunii pentru mine? Că îi datorez acea carte? Ce înseamnă promisiunea mea, dacă lumea de acum e o altă lume decât aceea în care am făcut promisiunea? Un lucru general ce poate fi observat de aici e și acela că lumea se află mereu în continuă schimbare. Și atunci, ce avem noi posibilitatea să realizăm, în mod liber?

   Am putea să ne adaptăm la condițiile materiale din prezent și să muncim mai mult, să ne creștem nivelul performanțelor și să obținem rezultate mai mari în activitatea noastră. Ne dăm seama că, în sens referențial, nu putem să oferim lucrul promis și în condițiile în care am promis. Pare o imposibilitate neprevăzută și chiar e așa. Dar ce s-a întâmplat cu referința obiectului promisiunii? Și o să formulez aici un punct de vedere care consider că e important și nu ar trebui să fie trecut cu vederea. Deci, care e întrebarea care trebuie pusă? Daca el își dorește cu adevărat această carte, nu există oare și o semnificație mai importantă pe care o are aceasta?

   Cineva nu-și dorește acel lucru sau un anumit lucru pentru că nu are niciun alt motiv. Nu vrem ceva doar la întâmplare, fiindcă atunci am putea să ne dorim la fel de bine și alt lucru, în loc de acela. Dacă resursele mele materiale nu-mi permit, în acest moment, așa cum am stabilit anterior, să plătesc prețul cărții și deci nu pot avea acces la ea prin resursele mele economice, atunci ar trebui să mă opresc aici și să subînțeleg concluzia că nu am niciun fel de acces către lucrul dorit?

    Pe de o parte, cartea are acum acest preț pe care nu mi-l permit. Dar ce anume face ca această carte să aibă aceeași semnificație, în orice lume posibilă? Sau, cel puțin, ne putem imagina o astfel de lume? Probabil că și el își dorește cartea aceea pentru că ea are pentru el o semnificație, exprimată într-o anumită formă, conținută în această carte. Poate că eu, dacă țin cu orice preț să-mi respect promisiunea, așa cum am intenționat-o pentru prietenul acela, țin să fac neapărat așa, pentru că asta are și pentru mine un sens, iar altfel, acel sens mi-ar fi „blocat”, din exterior. Ori, nimic din exterior nu „cunoaște” și nu privește care e acest sens, ca să îl poată bloca, cu mijloacele care ar fi necesare. Și, mai mult de atât, eu când am intenționat să-i dăruiesc cartea aceea prietenului, am avut în vedere ce semnifică ea pentru el, în sens și valoric. Cu siguranță că o semnificație nu este limitată într-un obiect, nici spiritual și nici material.

    Oamenii au înălțat temple divinității și au știut să le păstreze secrete căile de „acces”. Devotamentul, dăruirea, până la aceea de sine însuși, care e semnificația generală implicată în orice act de a oferi un dar, în mod sincer intenționat, reprezintă de fapt răspunsul final. Cu siguranță, atunci când eu am intenționat să fac ceva semnificativ pentru persoana de lângă mine și am stabilit aceasta cu el prin acord comun, nu există ceva care să mă poată separa de scopul meu și alegerea mea. Sensul e cel pe care eu îl dețin si singura cale de acces e a mea. Mai mult, eu nici nu am avut în vedere să-i ofer un obiect material îmbrăcat într-o forma fără o semnificație, ci am avut în vedere și semnificația. Este simplu să ajung la un lucru pe care mi l-am propus sau să îl găsesc într-un loc nou, pe care nu îl știam, cât timp asta este ceea ce      mi-am propus. Înseamnă să recunosc semnificația, înseamnă să o preiau și să las să mă poarte în către obiectului care o transmite. Iar o altă convingere pe care o mai am e aceea că prietenul pe care îl am s-a bucurat de darul pe care l-a primit de la mine.

   Dăruim din ce suntem, nu din ce avem. La fel este și cu lumea. Zidim templul acela pentru a pune în lume ceva din noi si el va dura cât timp puterea noastră interioara nu va înceta să ardă și dacă în jurul nostru totul ar apărea înghețat și pustiu…

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…