În primul rând, fiecare suntem aici și ocupăm un loc, cu un scop anume, printre ceilalți. Vrem să trăim o viață așa cum se cuvine și după cum ni se cuvine. Ne interesează ce este drept sau nedrept, adică problematica a cum e just să avem fiecare ce ni se cuvine, dar și ceilalți. Nu putem vorbi despre ceva că e just sau injust, fără a îi da o valoare, ceea ce înseamnă că suntem toți implicați, personal, în ce privește felul cum împărtășim anumite valori sau participăm la anumite practici și ne aflăm implicați în diferite tipuri de aranjamente, relaționând unii cu alții, la nivel social. Acest lucru face să ne situăm în domeniul moralei și al valorilor.
Cum putem face să ne fie bine și să trăim o viață bună, atât noi cât și ceilalți? Nu putem separa pe una de cealaltă, pentru că ele, în sine, nu sunt separate. Ne interesează, în primul rând, calitatea vieții pe care vrem să o avem și aceasta are tot sens valoric. Nu există dreptate sau legalitate, fără a implica și morala, care aparține naturii noastre umane, ca ființe ce apreciem și valorizăm lucrurile sau faptele și pe semenii din jur, cât și faptele și acțiunile noastre.
Ne putem gândi, ca exemplu, că cineva ocupă o poziție importantă în societate și în comunitatea din care face parte sau o conduce. Chiar dacă are pentru el acele resurse care sunt satisfăcătoare pentru a numi că duce o viață bună, nu poate să nu aibă o idee de bine, ce-i implică și pe ceilalți, în privințe pe care le poate cunoaște. Poate tindem să credem că acei oameni care au un statut și niște posibilități care îi satisfac nu se mai gândesc la ceilalți sau că nu le mai pasă, în orice sens am privi acest fapt. Nu este însă așa. Toți deținem niște intuiții morale și ne bazăm comportamentul și modul de a gândi sau a simți, pe acest lucru. Trăirile sau conceptele noastre despre viață și sensul ei sunt implicate toate în această privință.
Avem și ne realizăm, mai întâi, propriile scopuri, priorități, ceea ce este firesc. Avem mentalități sau concepții diferite despre ceea ce ne privește sau putem să ni le schimbăm, în timp. Este firește să avem tendința către mai mult sau mai bine. Și ce implică a avea mai mult? Pentru ca acest lucru să fie posibil, e normal și să facem eforturi în acest sens. Implică să putem mai mult, să facem mai mult, atât în comunitate cât și la nivel personal. Este firesc ca de-a lungul vieții să ne schimbăm, dar asta nu înseamnă că o facem din exterior și din motive doar ce țin de propria persoană și de interesul propriu. Înseamnă a ne ridica și nivelul în privința standardelor în raport cu comunitatea în care ne aflăm și a ne crește capacitatea de a aprecia faptele și lucrurile din jur, în relațiile pe care le formăm cu ceilalți.
Suntem de acord cu faptul că viața celorlalți are importanță și fiecare are, așadar, posibilitatea de a realiza ce vrea, în măsura în care se străduiește. Nimeni nu se află pe poziția de a îngrădi altcuiva dreptul să fie fericit, în felul în care el vrea și are el nevoie. Sau, așa ar trebui să fie… Întotdeauna vom avea șanse în a obține și a realiza ceea ce ne dorim și întotdeauna vom putea oferi șanse celor care au și ei nevoile lor.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…