DILEME – Aura CIOBOTARU – Ființă, prin timp (doi)

   Un alt aspect e cel al schimbării, cu privire la timpul care leagă „povestea”, acum, de restul, de data trecută, în funcție de cum vor continua lucrurile, de la acel moment, până ce prind contur, înspre final. Pentru că unghiurile din care avem acces să privim sunt în timpul în care se schimbă și își schimbă coordonatele, uneori, chiar, se pot schimba în mod radical anumite împrejurări și privințe. Dar observ că, încă, rămâne ceva, constant. Se află, totuși, și acest moment, într-o continuitate față de atunci. Doar că trebuie să mă situez și poziționez într-un fel destul de diferit, ca să pot privi spre punctul în care iau contur lucrurile ce aparțin poveștii și mai ales, privind în urmă, uneori foarte în urmă decât limita ce era poziționată în timp.

   Cine sunt pentru tine? În primă instanță, ne gândim la ceilalți din afară și putem avea în vedere anumite scopuri cu privire la relațiile și pozițiile viitoare, în care ne vom situa față de ei. Așadar, și proiectăm niște intenții. Ce este sentimentul de a aparține? Ce este sentimentul de „a fi apropiat” de cineva? Ce este prietenia? Acesta este un alt subiect, dar în contextul discuției, o să consider un ideal de unde ne raportăm, de mai departe întâi, de ceilalți, pentru a ajunge, în fapt, mai aproape, la ei, ca persoane pe care o să le dorim în preajma noastră. Și o să ni-i dorim, până la final, pe acei oameni, în alăturare cu ei?

   Continuitatea, de care spuneam, presupune a accepta, a asuma, comunica și exprima, a-ți respecta dreptul de a exprima punctul tău de vedere, în raport cu al celuilalt. Acest lucru implică, pe de o parte, a putea integra conștient propriile experiențe, stări, modul în care le experimentezi, din nevoia de a-ți acorda alegerile cu cine crezi tu că ești, cu imaginea ta de sine. Mai este important, cum spuneam, a privi lucrurile în context, iar pentru aceasta, a le putea realiza și exprima, dar în mod adecvat. Din care cauză, așa cum întrebam și data trecută, suntem îndepărtați adesea de lucrurile ce contează, din existența noastră și prin care ele o fac să semnifice? Din care cauză, deși vorbim ca să fim adecvați în context și să ne lămurim, pe noi și ceilalți, vorbim de unele lucruri prea puțin? Spuneam și că diferite lucruri stau, de multe ori, ca semn doar, pentru o mulțime de lucruri complexe pe care le cuprind. Cum poate fi situația soluționată, când avem în vedere, cum s-a înțeles, o situație nou apărută, pentru care, aparent, se tinde să i se dea o clarificare?

   Ar trebui să putem să departajăm, cu exactitate, între ce comportamente pot sau nu pot să ni se pară tolerabile și când putem să le catalogăm ca normale. Ar trebui să fim asigurați, ca indivizi, de acest lucru, fără să întâmpinăm obstacole. Și aș mai evidenția că este important să știm să nu lăsăm pe nimeni să ne spună „că nu putem ceva”. Vom întâlni oameni care vor încerca să nu ne lase să fim liberi. Vom întâmpina probleme, situații, care ne vor face să ne punem sub semnul întrebării valoarea proprie, a vieții. Uneori o să ne simțim că ni se încalcă limitele, pentru că sunt oameni care și ei au fost puși în acele situații, din cauza propriilor circumstanțe. Și este modalitatea lor de a se simți conectați.

   Și ar trebui să învățăm să recunoaștem oamenii. Cum îi recunoaștem? Ei sunt aceiași care realizează față de noi, în mod repetitiv, un tip de comportament, în mod insistent, de-a lungul unei perioade de timp și în mod intenționat, mai mult sau mai puțin conștient. Putem identifica aceste situații, comportamentul fiind reprezentat, în general, de afirmații complet lipsite de sens și consistență, care implică o persoană. Cum  oare pot acei oameni să se simtă conectați, raportați la contextul în care celălalt a fost pus, dacă el, contextul, nu are consistență și nici sens? Aceiași oameni îi recunoști și când se comportă în alte momente decât acela de parcă nimic nici nu s-ar fi întâmplat. Pot fi, în general, și aceleași persoane în care aveai, mai ales, încredere și respect. Un fapt despre cei care sunt confruntați în astfel de situații, e că sunt persoane care de obicei nu opun rezistență, căci se bazează pe responsabilitate, pe integritate.

   Tot acest lucru, analizat aici doar general, este un fapt probabil grav, cu consecințe ce pot fi grave. Ai auzit sau cunoști și tu acea persoană care îți dă aceleași replici pe care le-a dat și altă dată, la fel de lipsite de conținut, ieșite din context, când nu ai posibilitatea să dai niciun răspuns? O consecință pe care eu o consider că derivă din asemenea situații e că nu-mi mai amintesc, și nici nu am cum, exact ce s-a întâmplat. Dar nu ar trebui să considerăm că starea noastră e una de confuzie sau că nu ne mai putem concentra asupra unui lucru. O concluzie poate fi aceea că nici nu știi de ce anume ești acuzat sau avut în vedere și e firesc. Că nu ți se permite nici să îți exprimi starea în care te simți și îți este indus sau se încearcă asta, că nu ești persoana care erai considerat sau aveai merite a fi. Dar și acest lucru e nefundamentat, pentru că nu reiese nicăieri cine erai considerat.

   Poți să îi iei cuiva deciziile proprii? Această întrebare închide, cred, confruntarea și analiza de până acum. Nu poți să îi iei cuiva deciziile proprii, acesta este răspunsul meu.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…