Mai întâi, câteva evidențieri… Din toate timpurile, oamenii și-au dorit și au căutat, în diferite moduri, să treacă dincolo de orice granițe posibile și imaginabile sau, uneori, numai presupuse. Și-au pus în slujba acestui lucru inventivitatea, puterea, priceperea, prin diferite mijloace, dar toate îndreptate către același scop. Fiecare dintre ei și-a concentrat și unificat întreaga putere și aproiectat-o și transferat-o apoi, în mod tainic, fiecare în altceva, ca să o cuprindă și să o conțină, ca să poată să o acceseze, cât și să o păstreze peste timp, ca pe o taină. Și fiecare a făcut astfel, ca nimeni altcineva să nu poată găsi accesul, decât ei înșiși.
Putem să ne imaginăm și mai departe, că unii spre exemplu au ascuns puterea aceasta într-o piatră sau în mijlocul unei stânci, ori poate au îngropat-o adânc într-un vârf de munte, ori au ascuns-o poate în adâncul mării…
Ne putem gândi că au făcut lucrul acesta ca pe un legământ cu ei înșiși, doar de ei cunoscut, ca nimeni altcineva să nu o poata găsi și nici chiar ei înșiși, luându-și, în acest fel, un angajament. Motivul a fost pentru a nu putea fi atrași de acea forță care emană și au făcut deci acest angajament față de ei înșiși. Deocamdată, lucrurile acestea vor rămâne așa. Ei au pornit mai departe, pentru a realiza, mai întâi, un mare scop. Dar am mai putea și să ne imaginăm, într-o altă ipostază, mai mulți oameni, aflați împreună în acel loc unde și-au dat întâlnire, făcând unii față de ceilalți un legământ, unindu-i pentru întreaga viață, supunându-i printr-un însemn al puterii, un simbol pe care îl vor purta. Nu vom ști, până la urmă, ce se va întâmpla pe parcurs sau până la final. Cele spuse mai sus relevă problema sensului real al conceptelor de putere și de libertate.
Care este raportul real între libertatea proprie firii noastre umane și, pe de altă parte, puterea, ca o proiecție proprie a întreagii lumi? Când admirăm acea imagine oglindită a lumii, ne simțim ca atunci când am comtempla, de foarte sus, întreaga realitate. Întregul spectacol ne fascinează, atrăgându-ne, ca prin vrajă, privirile.
Am subliniat întâi libertatea, ca fiind scopul nostru prim, acela în vederea căruia ne-am îndreptat toate acțiunile, de la începutul istoriei și apariția omului în lume. Dar atunci, cum a intevenit puterea, din care loc a ieșit la iveală, schimbând sensul inițial care ne orienta și ghida acțiunile? Ce anume s-a produs, ce a determinat apoi această schimbare între funcția pe care trebuiau să o aibă în mod firesc lucrurile din viața oamenilor și inversul a ce trebuia să reprezinte? Din care cauză și pentru ce a fost inversat chiar scopul întregii umanități, acela pe care oamenii trebuiau, în mod fundamental, sa îl aibă?
Constatând libertatea proprie, pe care o avem ca scop de realizat, ne confruntăm totodată și cu opusul acesteia, negativul ei. E provocarea noastră cea mai mare, a ce avem de înfruntat. Este umbra lucrului ce distrage privirea, până ce distingem întunericul de lumină… Având în vedere libertatea, ca scop principal, oamenii, pentru a nu permite ca nimic să îngrădească posibilitatea de a o realiza, au trasat o graniță, punând la intrare un scut, de care să nu poată trece nimic ce ar putea veni din afară, niciun element și factor exterior. Pornind de aici, putem să mai evidențiem și alte elememente sau aspecte principale care conturează natura umană, alături de libertate. Și aceste lucruri trebuie să fie acelea care ne definesc, referindu-ne la noi, aceiași în orice „lume posibilă”. Conceptele care le exprimă au păstrat și acelea, mereu, sensul inițial, prim și tot în jurul acelorași, care au fost de la început, se învârte întreaga istorie a umanității, trecând prin toate perioadele ei. Pentru a privi mai detaliat aceste lucruri care sunt despre noi și conceptele ce le reprezintă, putem evidenția în această parte unele dintre acele concepte prime.
Unul dintre ele a fost libertatea, având ca scop să o realizăm, cu semnificația ei, cea pe care o are în realitate. Aceasta semnifică și ideea de „a ne elibera” dintr-un loc al iluziilor noastre sau poate dintr-un joc al unora care l-au creat. Este un loc unde suntem ținuți captivi, de către o putere și o voință care nu este a noastră, cu scopul de a ne controla, ținându-ne conectați, printr-un vis la nivel colectiv, la o realitate indusă. Libertatea reprezintă desprinderea privirii noastre de imaginea obiectelor aflate în față, trecerea de nivelul static corespunzând cu ieșirea din jocul căruia îi aparțineam și cu privirea din afara acestuia, ieșirea din rolul cu care ne asociam și conștiința că ne aparținem acum, spre deosebire de prima dată, nouă înșine. Înaintăm, acum însă în mod conștient, din poziția noastră, de unde avem de ajuns în acel loc al nostru, sau locul unde se indeplinesc toate dorințele noastre…
Aflați deseori în fața necunoscutului, în această călătorie în care ne-am inițiat, cu toții avem nevoie și de a fi în siguranță, cât și nevoia de a avea niște certitudini, iar acest lucru se impune cu necesitate, adică ceva este cu trebuință să știm că o să fie așa, indiferent de orice ar fi. Sunt unele din lucrurile acelea necesare, adică nesupuse schimbării. Sunt probabil acele lucruri care se află cel mai aproape nouă și pe acelea știm că ni le dorim, în orice lume posibilă. Pe acelea noi putem să le identificăm, la fel, în orice lume sau stare de lucruri posibilă. În aceeași ordine de idei, e important ca dincolo de suprafața unor lucruri, să ne dăm seama de ceea ce semnifică ele, unele fiind importante pentru viața noastră, iar altele, dacă trecem de ceea ce par a fi, vedem că nu aveau, în raport cu primele, nicio importanță în viața noastră. Cu toții avem nevoie, de altfel, de a crede în ceva, într-o „instanță superioară”, un temei ce stă la baza oricăror lucruri. În lumea aceasta, a faptelor care se petrec în jur, a faptelor la care participăm noi înșine, trebuie să avem la bază niște legi universale la care să apelăm. Unele din ele ar putea fi principiile eticii, pe care să le urmăm când acționăm, în multitudinea aceasta de situații, altfel diferite, de fiecare dată altele. Toate lucrurile cu care ne întalnim în viață capătă semnificație numai situate într-un context. Așadar, putem întotdeauna și să acționăm încât să nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării, iar viața noastră să nu fie doar o serie de accidente… Dintre o mulțime de posibilități egale, noi nu acționăm la întâmplare, deosebind între ceea ce este contingent și ceea ce, pe de altă parte, reprezintă pentru noi un real interes. Prin urmare, date fiind acestea, putem să realizăm cele mai bune alegeri. Avem, deci, să ne creem propriul drum, așa cum îl dorim, dând un sens vieții noastre, cât și lăsând celorlalți posibilitatea lor de a-și îndeplini scopurile proprii. Interacționăm cu oamenii pe care îi întâlnim, în diferite moduri, aflându-ne cu ei în diferite tipuri de relații. Însă, în orice tip de relaționare cu ceilalți, e cu adevarăt important să ne onorăm unii pe alții, ca membri ce aparținem umanității. Poate că, prin toate aceste lucruri, scopul libertății noastre, acel lucru care era, de la început, cel mai important pentru noi, este realizat în final. Și am putea să mai spunem, tot aici, că rostul vieții noastre este acela de a ne urmări și realiza fericirea, acționând și făcând alegeri, de fiecare dată în modul tău propriu, și aparținându-ți, mai întâi, ție însuți.
Prin actele noastre și alegerile noastre, ca și prin operele și creațiile acelea făcute să reziste peste timp, prin tot ce construim într-o viață, noi vorbim despre existența noastră și a celorlalți, toate acestea mărturisind și exprimând ceva despre realizările noastre și,de fapt, în cele din urmă, povestind despre existența noastră. Toate miturile și legendele, ca și toate marile povești ale omenirii ne vorbesc, în ele însele, prin personajele și prin întamplările imaginate sau poate chiar petrecute, despre toate aceste lucruri, povestite în diferite moduri. Iar propriul fapt de a exista are ca sens, uneori, chiar și doar aceea de a le transmite oamenilor ceva din aceste lucruri. Prin aceasta, de fapt, noi facem ca actele noastre să poată să valoreze. Când considerăm fiecare dintre lucrurile acestea importante, de fapt noi nu doar denumim sau relaționăm anumite concepte, nici nu facem simple reflecții sau nu inițiem discuții doar ca să facem simple prezentări și să comunicăm idei, ci ne povestim ceva, unii altora, niște secvențe sau alteori doar rânduri, dintr-o poveste despre viață. Ca o remarcă, se mai poate observa că am utilizat aici toate cuvintele acestea cât și contextele pe care le-am ales și felul de a le exprima, încât să fac o trimitere către sensul originar al lor, acest sens fiind totodată și cel principal. În alt fel, am accentuat, așa cum mi-am propus pentru această primă parte, îndeosebi unul dintre aspecte, pornind de la tema principală pe care am enunțat-o. Însă, pe de altă parte, așa cum am identificat și aici, transpare în mod imediat și opoziția între sensul inițial și principal al acestor concepte primare și apoi aceleași concepte în alte momente, la diferite distanțe, cu alte sensuri, ajungând până la momentul acesta prezent.
Așadar, îmi propun ca într-un text viitor să prezint și să evidențiez și acele aspecte, ca să ofer în final o privire peste întreg tabloul. Dar, oare, atunci când mutăm accentul și când ne uităm și din alt unghi, o să vedem și alte lucruri sau ce vedem vor fi tot lucrurile ce erau si înainte?
Până acum, mi-am mai dorit să fac aceste evidențieri și fiindcă sunt conceptele pe care le folosim cel mai des, desemnând lucrurile acelea semnificative, pe acelea cu adevarat importante pentru noi. Le rostim și le spunem, în toate contextele, pe cât ar fi ele de diversificate sau, mai mult, pe cât ar părea a fi diversificate, și ne întâlnim cu ele la toate nivelurile, pe toate frecvențele și vibrațiile… Toate acestea sunt așa pentru că la origine ele sunt expresii de fapt ale actelor noastre și pe acestea le desemnează, surprinse în diferite ipostaze ale lor.
În legătură tot cu cele evidențiate aici, ar mai fi, poate, important de menționat că aceste lucruri, exprimate prin aceste concepte, de multe ori semnifică, așa cum le-au denumit unii dintre filosofii preocupați de aspectele de limbaj, tipuri de „acte de vorbire”. Un astfel de act ar fi, de pildă, angajamentul, ca lucru ce îl ai de îndeplinit, față de tine însuți sau de altcineva. Actele de vorbire denumesc expresii ce le folosim în contexte de viață decisive, în împrejurări bine definite și clare, reprezentând evenimente, lucruri, momente de importanță majoră, lucruri care ocupă niște planuri principale din viața noastră. Lucrurile acelea, când le spunem, au caracteristica unui act. Un exemplu bun poate fi atunci când facem cuiva o promisiune, spre a îl încredința că ceea ce am spus când am promis, e ceea ce am și intenționat totodată și îl voi transpune și în act. Și toate aceste lucruri, anume intenția, actul, cât și încredințarea realizării lui, sunt conținute atunci când fac promisiunea și când o exprim, utilizând simplul verb „a promite”. Iar pe lângă „act de vorbire”, aș mai spune și faptul că ceea ce am exprimat acolo conține, poate, și un act de trăire, cât și aceea că transmite, poate, ceva celui care se află în fața mea…
AURA CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
