DILEME – Aura CIOBOTARU – De unde ar trebui să începem să trăim și să simțim ca și ceilalți?

Întrebarea care mă preocupă, de data aceasta, este: cum am putea să fim și să ne simțim  asigurați că există un cadru în care regulile și principiile de conduită proprii naturii noastre umane în starea ei ideală și starea necesară ca să ne putem împlini și dezvolta, mai departe, ca persoane, să ne fie garantate și respectate în mod permanent, în măsura în care ele definesc cadrul pentru a ne putea simți împliniți ca persoane și a trăi în starea ideală naturală? Cum putem să fim asigurați și cum putem fi împăcați că se întâmplă între noi și ceilalți ca aceste nevoi fundamentale, umane să se poată realiza în mod permanent, pentru fiecare și în relațiile cu ceilalți? Ce se cuvine și ni se cuvine să avem, cât și să dăm, în mod just, în orice relații interpersonale și în orice fel de contexte am fi? Putem considera aceste întrebări din punctul de vedere al teoriei politice, cu privire la ce ar trebui să facă și cum să funcționeze instituțiile statului și în ce formă să fie organizate, ca anumite reguli să fie respectate, într-un cadru așa cum este dat, și să fie astfel în mod permanent. Putem să ne gândim la punctul de vedere al moralei, ca domeniu ce are ca obiect de studiu sistemele de reguli și normele de comportament uman, universal valabile.

Subiectul preocupării, pe care am denumit-o, de data aceasta, îl reprezintă nevoile noastre fundamentale, dar și mai mult decât în termeni de drepturi sau de libertăți individuale și universale, mai mult decât în termeni de principii și legi morale universale și aplicabile la umanitate. Este vorba despre cum am putea trăi într-un cadru care să corespundă și care să răspundă la nevoia noastră de a trăi în starea noastră naturală ideală, atât în sfera socială cât și personală. Din punctul de vedere al teoriilor liberale, statul are ca rol principal să asigure existența unui astfel de cadru formal, general, cu reguli general valabile, în interiorul căruia fiecare să putem să ne realizăm propriul bine, atât moral, cât și sufletesc, în ce fel vrem noi și să ne putem trăi, mai departe, viața pe care o dorim, să facem ce alegeri dorim, prin ce posibilități avem la dispoziție, proprii; iar toate acestea, încât să putem să ne simțim, în orice moment, bine, cu noi și cu ceilalți, în lume. Acesta este subiectul pe care îl am, de fapt, în vedere, în toate aceste referiri. Ar trebui, poate, ca acesta să fie un principiu, după care să ne ghidăm, fiecare, sub orice formă și din orice privință în care el e reprezentat și în toate formele în care apare și e prezent.

Se întâmplă, de asemenea, în societate și în lume, situații în care apar alte lucruri care au prioritate. Alte lucruri noi pot apărea, pe parcurs. Și atunci cum se poate împăca acest fapt, concret, cu ideea unui asemenea principiu, pe care încercăm să îl regăsim și să îl aplicăm mereu? Există și apar diferențe, în mod îndreptățit, între opiniile pe care le au diferiți indivizi, la un moment dat și statutul acestor opinii se poate schimba, pe un anumit parcurs. Și acest lucru ar fi absolut îndreptățit. Cum se poate considera, atunci, tot acest lucru și cum se poate determina cum e bine să se acționeze și care mod e acela corespunzător și cum e corect și cum ar trebui să se răspundă, atunci când ne aflăm ca indivizi implicați într-o anumită practică socială, delimitată și fixată pe o perioadă de timp, la care luăm parte? Cum putem îndeplini, așa cum este bine, o sarcină care corespunde, în mod specific, cu acea perioadă, la acea practică socială? Cum putem și cum ar trebui să fie privit dreptul pe care îl are fiecare individ de a avea o anumită inițiativă? Cum stabilim, atunci când ceva intervine sau cineva intervine, cum este bine să fie făcută o sarcină, în mod responsabil? Cum am putea să facem corect o apreciere în acea privință?

Mi se pare important cum ar trebui să îi tratăm pe ceilalți, ca persoane ce iau parte la acea practică, ce e delimitată, în cadrul formal respectiv, dar și ca indivizi care au dreptul să își exprime, în mod liber și neîngrădit, o inițiativă. Putem să specificăm, în context, și că acea inițiativă ce îi aparține unui individ e cu privire la ceva ce e important pentru el, ca ființă umană. Și atunci, faptul respectiv este încadrat în acel principiu universal, necesar, menționat la început. Trebuie să ținem cont de orice care e important pentru viața umană și orice care asigură o viață umană în acel cadru în care ne situăm, originar, ca ființe umane, ce vrem să ne trăim, cum e cuvenit, starea de împlinire. Cum știm să-i respectăm pe ceilalți și să-i facem să se simtă respectați, cu privire la acest drept principal? Știm să ne înțelegem unii pe ceilalți? Ne mai rămâne întrebarea: cum ne putem asigura și crea un cadru, de asemenea fel, încât nici noi, precum și niciun alt individ, să nu simțim că nu am fost respectați și făcuți înțeleși și ascultați?

E o problem principală, consider, aceea cum putem să conciliem, în orice situații, diferite, date, principiile așa cum le aplicăm personal, raportate la cele generale umane, dar  și cu ale celorlalți și așa cum consideră ei să le aplice, pentru ei, cât și față de noi. Este nevoia intrinsecă a ființei umane și cred că ea poate fi realizată, de a ne fi respectat ceva ce e important pentru noi și de a fi înțeleși în această privință, atunci când apare nevoia. Personal, individual, consider că am avut în vedere acest lucru, atunci când m-am raportat la ceilalți în diferite situații, practici, așa cum am putut eu să le înțeleg. Și consider că, mai departe, e ceva ce trebuie, mereu, să avem în vedere.

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…