Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

DILEME – Aura Ciobotaru – De ce scriu la Gazetă?

   Când mi-am propus să scriu la Gazeta Dâmboviței, pentru pagina de cultură, acum aproape un an, era pe la începuturile perioadei ce continuă deja de aproape doi ani și a devenit, până în prezent, din ce în ce mai colorată. Și vederile noastre de la început erau altele, poate, decât acum. Despre toate aceste lucruri îmi propun să vorbesc aici. Revenind în timpul de care am menționat la început, mă confruntam cu încercări în fața cărora viața nu mă mai pusese până acum, situații pe care nu le mai trăisem, nu aveam cu ce le compara. Nu am cunoscut, spre exemplu, perioada comunistă, prin care a trecut generația de dinaintea mea.

   În acest context social, trebuia să pot să rezist unor forțe invizibile și opoziții care îmi îngrădeau și amenințau posibilitățile concrete și reale de a mă comporta și a fi apreciată. Noile elemente păreau a fi în opoziție contradictorie cu sfera eticii în general, înscrisă și în felul meu de a fi și de a mă raporta la lume. Toate acestea veneau ca o insultă la adresa capacității mele de a înțelege, dar și la adresa gândirii și cunoașterii, în general, sub aspectul scopului lor.

   Scopul cu care am plecat, deci, era ca prin textele mele să ofer unele adevăruri, semnificații, să pun uneori semne de întrebare, ori să pun „sub suspendare” unele aprecieri cu caracter de sentințe, pentru toți cei aflați în aceeași problemă ca și mine. Prin aceasta, am încercat să depășesc problema, cum ne fusese propusă…

   Voi oferi, mai întâi, o interpretare generală asupra problemei la care am făcut referire. Când într-o anumită perioadă a civilizației umane, apare un fenomen diferit față de contextul general și acest fenomen intervine peste context, acel fenomen va deveni dominant, substituindu-se realității de la acel moment. Ideea de adaptare apare ca lucru firesc în teoria evoluției. Suntem, practic, aproape forțați să adoptăm atitudinea care „se impune”. Fenomenul creat „tulbură” liniștea în care se afla lumea la acel moment. Omenirea e pusă în situația de a putea face față acelui factor. Impactul pe care îl va avea factorul este efectul acționarii percepției noastre de către un sistem complex de structuri, cu caracterul nedeterminatului. Continuând ideea, indivizii acționați astfel se aliniază în vederea binelui comun, prin nivelarea gândirii. Acest lucru are ca efect să oprească nivelul de creație al spiritului în general la care omenirea a ajuns până în acest moment. Ideea este de a înfrâna aceste forțe, a le bloca sub un nivel de conștientizare a lor.

   Toate acestea se întâmplă pentru ca oamenii să nu își poată da seama de acel lucru. Sau mijloacele noi tot mai diversificate și mai dezvoltate pe care le avem la dispoziție se substituie scopului de a ne dezvălui înțelesul asupra funcției pe care ar trebui să o aibă… Constatarea generala este că eu, ca individ, nu pot să intervin asupra funcționării mecanismului, nu pot să îl acționez, cum nu pot să aranjez elementele care îl alcătuiesc, într-o altă ordine. Eu nu posed o anume capacitate de a putea ceva, ci felul meu de a fi este acela al posibilității. Cea mai simplă concluzie este că nu pot să influențez sensul de desfășurare al lucrurilor. Și cel mai simplu motiv este că lucrurile acelea nu sunt raționale, încât devine vizibilă neadecvarea lor față de rațiunea noastră de a înțelege.

   Unul dintre aspectele adevărului este adecvarea. Adevărul a fost, așadar, scos de pe scenă…

Adevăr mai înseamnă și corectitudine, astfel că, pot să fac constatarea și că informațiile care îmi revin conțin mulțimea erorilor logice și nu numai… Pe ce ne vom mai putea sprijini? Nu începem atunci toți să ne clătinăm? Considerând și un alt aspect al adevărului, Heidegger, în mod similar cu grecii antici, dar in alt context, cel modern, numește adevărul ca fiind „starea de neascundere”…

   Cu privire la situația dată, unii dintre noi am privit cu scepticism și cu spirit critic lucrurile propuse, din motive, cum se înțelege, raționale. Nu mai vedeam acea adecvare sau concordanță, în ce privește tot ceea ce se petrece… Câțiva dintre oamenii mai deosebiți, datorită experienței pe care o dețin, au devenit, se poate spune „cinici”, ca reacție la adresa primilor. Prin cinic înțelegem o persoană, cineva care dă pe față și trădează, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă fără sfială regulile moralei, de conviețuire și de bună-cuviință…

   Aș vrea acum să prezint lucrurile și sub o altă ipostază. Când ne aflam la început și după felul cum întrezăream lucrurile de acolo, impresia generală era că pentru a păstra un „lucru”, trebuia ca acesta să „fie la dispoziția noastră”. Această atitudine, de a „lua în stăpânire”  ceva, o situație, poate să pară într-un anumit sens chiar îndreptățită. De aici, va rezulta și ideea de a dispune de diferite drepturi, precum acela de a ne exprima opiniile civilizat ori a ne expune caracterele în mod necivilizat, teatral, sau chiar mai rău de atât, a ne impune anumite convingeri și păreri în fața celorlalți, în mod abuziv și prin acțiuni contrare „simțului comun”, in mod conștient sau poate inconștient.

   Revenind la contextul temei propuse, vreau sa ofer si o atitudine mai optimista în raport cu realitatea de dinainte… Consider, așadar, că la o a doua vedere, după ce va mai fi trecut un timp, este foarte probabil să privim lucrurile și în felul invers. Faptul de „a stăpâni” lumea în general se opune dorinței de „a o face accesibilă”, tot așa, poate, cum ceea ce ne pare cel mai aproape, ne este până la urmă cel mai departe. Când lumea, în ceea ce este ea, începe să „se îndepărteze” de noi, atunci si noi începem să vedem diferit față de atunci când eram mai la început. Vrem să „ne apropiem” lumea (sau unii își pot propune și să o „repare”; dar aici ar putea apărea și varianta să o „strice”, bineînțeles că în mod neintenționat). Și revenind, pentru a reuși să ne-o apropiem, ar trebui întâi să intre în scenă înțelegerea, acea capacitate superioară a noastră.

   Pot spune că până aici totul poate să pară ca un joc gratuit și, probabil, chiar este. Suntem aici, dar nu pentru „a câștiga”, iar actele noastre capătă caracterul gratuității. În general, orice tip de joc putem spune că are drept caracteristică gratuitatea, așa cum natura jocului este întâmplarea. Fiecare dintre participanții care se află în acel tip de joc sau, în general, practică socială, se află pe aceeași poziție cu ceilalți și nu exista nici posibilitatea de a deține o anumită poziție în cadrul jocului. Când toți ne aflăm în aceeași împrejurare, nimeni nu deține o poziție superioară sau secundară, cum natura împrejurării e întâmplarea. Dacă unele acțiuni ale noastre se petreceau în funcție de niște împrejurări, pe de altă parte, natura noastră adevărată e posibilitatea și anume acea posibilitate de a alege, ceea ce ne relevă libertatea proprie cu privire la sfera acțiunilor noastre. Iar faptul de a acționa la întâmplare relevă opusul naturii noastre. De altfel, dacă apelăm la sensul originar al conceptelor, putem constata că esența adevărului este libertatea.

   Având în vedere toate aceste aspecte, poate ne va fi mai la îndemână să găsim o soluție justă decât discuţiile aprinse, care se explică, de obicei, prin arbitrariul aprecierilor.

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…   

Distribuie:

hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo

CITEȘTE ȘI

kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media