Suntem fiecare pe o cale și pe un drum, dar nu venim niciunul dintre noi de nicăieri. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare și, de asemenea, ne-a dat un loc aici. Ne-a trimis aici cu un rol, cu ceva de îndeplinit, și de aici reiese că venim cu niște atribute și înzestrări. Ni le manifestăm în viața pe care o trăim, în sferele în care ne situăm, la un moment dat: în plan spiritual, cultural, social, profesional, în relațiile de prietenie, între colegi, cu familia, cât și din planul de indivizi, cu ce preferințe avem și ce ne place să facem.
Ar trebui să conteze pentru noi, în primul rând, ce ne place să facem, în fiecare din aceste domenii. Ar trebui să ne fie respectate preferințele, nevoile individuale, drepturile, capacitățile și modalitatea în care noi vrem să facem ceva, cu libertatea pe care o avem. Ar trebui să mi se respecte aceste drepturi și libertăți, în cadrul comunității din care fac parte, cât timp nu am încălcat principiile pe care le implică acea comunitate sau grup din care fac parte, cu principiile la care ader.
Suntem implicați în practici sociale, dar, de asemenea, suntem și implicați de ele și ele au implicații asupra noastră. Într-o anume practică socială la care iau parte și din care fac parte și face parte din activitatea mea și modul în care mi-o desfășor, înseamnă și că nimeni nu are autoritatea să îmi impună ce este de acord că am de făcut sau ce nu este de acord, doar invocând principii ori consecințe pe care, oricum, le implic, mă implică, le cunosc, le aplic și le reprezint.
Nimeni nu are voie să folosească principiile de la bază împotriva individului care le are, cât timp individul e protejat de ele și îi protejează pe alții, după aceleași principii, în demersul lui, mai ales pentru că orice principii nu vin doar din voința umană și, mai mult, nimeni nu e pe măsură să se declare un reprezentant al acestora. Aceasta, pentru că ele sunt universale și au, cel mai mult, legătură cu cine ne-a creat, ne-a înzestrat și ne-a făcut să fim aici.
Dacă găsești că mă aflu în calea ta, poți să te dai la o parte și dacă sunt în drumul tău, poți să mă ocolești. Invers, și eu o să prefer să te ocolesc. În orice caz, dacă nu poți și dacă crezi că te încurc sau te împiedici de mine, atunci mai bine pleci tu din drumul meu.
Eu nu mă dau la o parte din drumul meu și îmi urmez calea mea, eu nu abdic de la principiile mele, pentru că mi le-am ales și mi-am ales să ader la ele.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…