DILEME  –  Aura CIOBOTARU – Cum trăim într-o lume împărtășită?

Este despre echilibru și recunoaștere în relațiile dintre noi și ceilalți… Mi-am pus aceste întrebări pornind din experiențe personale. Cum putem trăi experiențele în lume, în echilibru cu ceilalți? Ce este echilibrul interior? Ce este echilibrul între noi și ceilalți? Ce aducem, fiecare, în experiențele comune cu ceilalți? Ce anume determină calitatea relațiilor noastre cu ceilalți?

   Avem fiecare propriile trăiri, propriile percepții și istorii interioare. Într-un fel, trăim fiecare într-o lume proprie – cu imaginea noastră despre lume, cu „filmul” interior, cu felul nostru de a simți situațiile. Și totuși, în mijlocul acestei singularități, trăim împreună: împărtășim evenimente, relații, situații și momente care ne leagă.

   Cum putem, atunci, să trăim lucruri comune, în această lume, și cum putem să trăim în echilibru cu ceilalți? Și cum putem să găsim, astfel, un echilibru cu ceilalți? Este vorba de echilibrul pe care-l are fiecare, în sine? Ce înseamnă, de fapt, echilibrul interior?

   Avem întotdeauna o libertate interioară, pe care putem să o regăsim oricând. Prin ea, alegem cum și cât de mult împărtășim cu ceilalți. Uneori reușim să ne exprimăm bine, alteori nu; iar experiențele nerealizate pe deplin ne pun în fața propriilor limite. Cu toate acestea, întotdeauna, intenția sinceră se vede. Recunoștința și deschiderea creează un spațiu în care putem fi recunoscuți, și în care ne putem descoperi atât pe noi, cât și pe ceilalți. Aici se arată locul celuilalt. În relație îmi pot vedea intențiile, dar și limitele. Poate nu avem mereu același echilibru interior, dar tocmai prin relațiile pozitive îl putem forma: prin apropiere, prin bunătate, prin disponibilitate.

   Echilibrul nu este ceva gata dat. El se construiește din intențiile bune, din disponibilitatea de a rămâne deschiși, din generozitatea gesturilor și din interacțiunile pozitive. Apare și din străduința cuiva de a aduce bine în viața altuia. Echilibrul este, în fond, o formă de încredere – în noi înșine, în celălalt și în posibilitatea unei „întâlniri” adevărate.

   Toate acestea țin cel mai mult de credința pe care o avem și de convingerile noastre puternice – așa cum ni le alegem, în mod liber, și ni le asumăm. Dacă uităm acestea, dacă le pierdem din vedere, riscăm să pierdem și echilibrul, și încrederea, și posibilitatea de a crea relații bune.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…