DILEME – Aura Ciobotaru – Cum știm să valorificăm libertatea noastră? (2)

Voi prezenta, în continuare,și alte câteva constatări cu privire la libertatea de care fiecare dintre noi dispunem și modul cum o putem valorifica. Puterea nu înseamnă libertate, nu îți adaugă libertate, nu o conține și nu o preia. Puterea în sine nu valorează, nu duce la creșterea nivelului de satisfacție în rândul indivizilor ce o dețin sau o vor, ci la o scădere a nivelului de satisfacție, prin realizarea inversului posibilităților, a libertății, acele lucruri fundamentale pentru viața noastră. Și pe acelea, tocmai, le poate rata. Scopul ar trebui să fie urmărirea fericirii, însă prin această confuzie anume creată, în care și noi ne aflăm acum, este slăbit și el, pentru a putea fi eliminat. Aceste afirmații au rolul de constatare și nu de apreciere sau evaluare din punct de vedere valoric, aspectele identificate nefiind de așa natură… Rostul prezentării lor e acela de a atrage atenția asupra faptului de a nu ne abate din drum, de la urmarea libertății proprii, a identificării și realizării ei.

Orice conflict ce se creează pentru sporirea de putere, pentru a o extinde în exterior, este o autolimitare. Reacția celorlalți față de cei care o au este și ea tot o autolimitare. Puterea ne supune pe fiecare, atât pe unii cât și pe alții. Această modalitate de a ne raporta este un fel de autolimitare. Aceasta este opusul libertății, ce are caracteristică autodeterminarea. Puterea, ca modalitate, ne arată reversul ei și inversul libertății, schimbându-ne atenția și oprindu-ne să putem vedea ceea ce avem în fața noastră. Precum ne lărgim străzile și la fel cum se toarnă asfaltul nou peste cel ce e răsturnat, cu cât acesta e înnoit mai mult și, cu fiecare porțiune nouă care se mai construiește, întreaga infrastructură se mai destramă, încă puțin. Și nu că aceasta ar fi o problemă pentru „constructorii” noștri aleși, pentru rolul pe care îl au de făcut…

Având în vedere acest tip de context, lucrurile nu stau atât de diferit nici în plan individual, cu cât ne apărăm pe noi și ne impunem în fața celorlalți independența, cu cât ne apărăm mai îndeaproape „autonomia persoanei”, ne îndepărtăm, ireversibil, de comunitatea căreia ar trebui să-i aparținem și de rostul sau funcția pe care o avem în raport cu ceilalți, în mod fundamental. Cu cât te stabilești mai bine într-un loc și poți să îl ocupi pentru tine, ești mai atras să stai departe de „comunitate” și chiar de aceea căreia îi aparții în chip fundamental. Consecința directă va fi că nu mai poți să îți urmezi drumul, acela de a fi liber, spre a-ți realiza fericirea. Cu cât suntem mai stăpâni pe propria „stabilitate”, suntem ținuți în loc. Cu cât mai mult poți să rămâi, astfel, mai „de neclintit”, nu mai știi pentru ce mai ai să continui. E mai ușor, poate, să adoptăm pasivitatea, non-acțiunea. În viață sunt și situații foarte complexe și o greșeală la care am putea ajunge e concluzia de a crede că „nu avem nicio putere”. Dar am putea-o și evita. Cum ar fi existența noastră, dacă nu ne confruntăm și cu astfel de situații? Întâi, nu am mai înainta, fără credința susținută, cu temeiuri, că suntem liberi și apoi nu am mai ști să dispunem de libertatea noastră. În funcție de modul cum vom concluziona, va urma de aici ce alegem și cum alegem să facem. Poate că a realiza ce voim nu înseamnă a aștepta să primim un rezultat și cred că are legătură cu a urma calea ta, a crea un drum, al tău, printre obstacolele acestea.

Suntem liberi și, indiferent de tipul de joc, ar trebui să folosim cărțile bune pe care le avem, și să jucăm cea mai bună partidă. Nu înseamnă că, dacă nu am câștigat, atunci suntem mai puțin liberi. Iar pentru aceasta, miza noastră ar trebui să fie altceva decât a câștiga un joc. Posibilitatea nu are legatură cu înțelesul pe care l-a preluat termenul de putere. Posibilitatea reprezintă faptul de a ne manifesta libertatea proprie, în orice situație și orice moment, sau în orice lume posibilă. Referința oricărui enunț despre libertate este „noi”, „eu” ca subiect, în general. Identitatea ta e referința ta, în orice lume posibilă. Prezența ta, prin participarea ta la existență, e condiția de posibilitate pentru a-ți arăta, identifica, prezenta libertatea ta, în orice stare posibilă de lucruri. Condiția ei necesară e existența ta și conștiința ei. Conștiința propriei existențe este identitatea ta în orice lume posibilă și este condiție suficientă pentru a-ți afirma libertatea.

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…